În vederea pregătirii funcționării în bune condiții a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică a municipiului Timișoara, pentru sezonul de încălzire 2020-2021, și având în vedere că temperaturile exterioare vor scădea considerabil, COLTERM a anunțat că va începe probele la cald.
Astfel, luni, 12 octombrie, începând cu ora 8, vor demara probele la cald ale instalațiilor de încălzire. Pornirea se va realiza etapizat, într-o primă etapă căldura se va livra la parametrii reduși, plecarea din puctele și centralele termice va fi reglată la 35 grade Celsius. Pentru a se putea constata și remedia eventualele probleme ce pot să apară în sistemul de distribuție, până vineri, 16 octombrie, se va livra căldură în regim continuu după care, în funcție de evoluția temperaturilor exterioare, temperatura de furnizare va crește sau, în cazul în care vremea se va încălzi, se va livra căldură doar în timpul nopții.
Clienții COLTERM sunt rugați să își deschidă instalațiile interioare, cel puțin în primele zile de la începerea livrării încălzirii, pentru a putea identifica eventualele probleme în imobile la pornirea sistemului. Din cauza unor probleme tehnice care pot să apară în instalațiile de distribuție ce aparțin COLTERM SA sau în instalațiile interioare ale consumatorilor, este posibilă întreruperea livrării căldurii pe anumite trasee, până la remedierea acestora.
În cazul în care clienții constată apariția unor probleme tehnice sau dacă până marți, 13 octombrie, ora 20 se constată că nu instalatiile nu s-au încălzit deloc, pot suna la dispeceratul COLTERM, la numerele de telefon 0256 494 133, 0356909 (tasta 4) și 0756061468. Echipele COLTERM vor asigura asistență tehnică în regim non-stop, pe toată perioada probelor.