COD PORTOCALIU: Val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat în Timiș și zonele învecinate.
Intervalul de valabilitate al avertizării este pentru data de 25 iulie, când se vor resimți efectele unui val de căldură extremă în mai multe regiuni din țară, inclusiv în Timiș și zonele învecinate.
Potrivit informațiilor oferite de autorități, sudul Crișanei, Banatul, Oltenia, Muntenia, jumătatea sudică a Moldovei și vestul Dobrogei vor fi cele afectate de aceste condiții meteorologice neobișnuit de intense. Temperaturile maxime vor atinge în general între 37 și 39 de grade Celsius, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între 19 și 24 de grade Celsius, amplificând astfel disconfortul termic.
Indicele temperatură-umezeală (ITU), care reprezintă o măsură a combinării temperaturii cu nivelul de umiditate din aer, va depăși pragul critic de 80 de unități. Acest lucru va contribui la condiții deosebit de dificile pentru locuitorii din aceste zone, cu un risc crescut de epuizare fizică și de afectare a sănătății.
Tot în 25 iulie, județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași și în municipiul București vor fi sub atenționare COD ROȘU. se vor înregistra temperaturi maxime extreme de 40…42 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.










