România trece la ora de vară în noaptea de 29 spre 30 martie 2025, când ora 3:00 devine ora 4:00. Schimbarea poate afecta somnul, iar planurile Uniunii Europene de renunțare la acest sistem rămân amânate.
România trece la ora de vară în 2025 în noaptea de sâmbătă spre duminică, 29-30 martie, când ceasurile se vor da înainte cu o oră.
La ora 3:00 dimineața, ceasurile vor fi ajustate direct la ora 4:00, iar ziua de duminică va fi mai scurtă cu o oră de somn.
Schimbarea are loc, conform tradiției, în prima lună de primăvară, iar principalul efect pozitiv resimțit va fi prelungirea duratei de lumină naturală seara.
Cum ne afectează somnul trecerea la ora de vară
Medicii atrag atenția că adaptarea organismului poate fi dificilă pentru unele persoane, în special în primele zile după schimbare.
„Trecerea la ora de vară poate fi mai dificilă decât trecerea la ora de iarnă, deoarece apare privarea de somn de o oră, iar asta poate cauza oboseală, dificultăți de concentrare și dificultăți în a ne trezi dimineața pentru a începe programul obișnuit”, a explicat, pentru Digi24, Răzvan Lungu, medic specialist pneumolog, atestat în somnologie.
Pentru a atenua efectele trecerii la ora de vară, specialistul recomandă ajustarea treptată a orei de culcare.
„În cazul în care vă este dificil să vă adaptați la schimbarea de oră, încercați să mergeți la culcare cu câte 10 minute mai devreme, progresiv, în săptămâna de dinaintea schimbării de oră și, de asemenea, încercați să aveți un somn cât mai sănătos, respectând regulile de igienă și rutină. De asemenea, recomand să schimbați ora ceasurilor pe care le folosiți (cele care nu se ajustează automat), în seara de dinaintea apariției acestei schimbări de oră”, a precizat Răzvan Lungu.
De ce nu s-a renunțat la schimbarea orei
În ultimii ani, subiectul eliminării schimbării orei a fost intens dezbătut în Uniunea Europeană și în România.
În anul 2019, Parlamentul European a votat în favoarea renunțării la schimbarea orei de vară și de iarnă, însă decizia nu a fost pusă în aplicare.
Deși milioane de cetățeni europeni și-au exprimat dorința de a opri acest sistem, liderii statelor membre nu au reușit să ajungă la un acord final.
Astfel, în 2025, România continuă să schimbe ora de două ori pe an, iar pentru moment nu există un termen oficial pentru eliminarea acestei măsuri.
De ce zilele devin mai lungi
Procesul natural de creștere a duratei zilei începe din 21 decembrie, odată cu solstițiul de iarnă.
Din acel moment, zilele devin treptat mai lungi până la solstițiul de vară, pe 21 iunie.
Schimbarea orei în martie sincronizează activitățile zilnice cu această prelungire naturală a luminii.