Politehnica Timișoara s-a calificat cu emoții în faza următoare a Cupei României, după ce s-a impus, astăzi, în fața Progresului Pecica, cu scorul de 8-6 (3-1, 3-3, 3-3, 3-3), după executarea loviturilor de departajare.
Golurile alb-violeților au fost marcate de David Popa (13), Avrămescu (36) și Pureca (41), iar pentru gazde au înscris Borcea (2) și Kyrycenko (63, 71).
Meciul a început cum nu se poate mai rău pentru Poli, care s-a văzut condusă încă din minutul 2, după o eroare în defensivă, speculată de Borcea.
Încurajați de suporteri, Poli a început cursa de urmărire. În minutul 13, Marincu a câștigat un duel cu adversarul său direct, i-a pasat lui David Popa care a trimis o torpilă sub transversala porții lui Gakos.
Poli s-a instalat la conducerea partidei care s-au concretizat în minutul 36 printr-un eurogol. Miclăuș a centrat din flancul stâng, iar balonul a fost catapultat de Avrămescu printr-o fiarfecă, ce l-a transformat în simplu spectator pe goal-keeper-ul gazdelor.
Cu patru minute înainte de final, Avrămescu a centrat în careu, de unde Dan Pureca a mărit avantajul pe tabelă și totul părea că intră în normal.
În repriza secundă, alb-violeții au jucat mai prudent, mai ales că aveau un avans de doua goluri, și au încercat să ci serve rezultatul.
Cum socotelile din târg nu se potrivesc cu cele de acasă, Pecica a revenit în joc prin golurile lui Kyrycenko din minutele 63 și 71, cu largul concurs al lui Enășescu. La prima reușită, atacantul Pecicăi a profitat de o respingere nefericită a portarului nostru, iar la golul egalizator același Enășescu a ieșit hazardat la intercepție.
Totuși Poli putea da lovitura pe final, când bara transversală s-a opus golului la interval de câteva secunde. Cum mingea a refuzat să mai intre în plasă, meciul a intrat în prelungiri unde tabela a rămas intactă.
Înainte de executarea loviturilor de departajare, galeria lui Poli s-a mutat fix în spatele porții, unde au încercat să îi intimideze pe executanții echipei gazdă.
David Popa, Grancea, Avrămescu, Rotariu și D. Aurel au transformat pentru Poli, în timp ce Enășescu și-a mai spălat din păcate și a parat șutul lui Wild.
Poli obține o calificare chinuita, dar meritată la chiar primul meci al noului sezon.
Aflat la primul meci oficial în postura de antrenor, Cristian Gălan a început partida în formula Enăşescu – Miclăuș (M.Lazăr ‘111), Vlaicu, D. Roșu, R. Ciurel (Hus ’61) – Pureca (D. Ciurel ’61), D. Popa – I. Rotariu, Avramescu, Boariu (Roșca 89) – Marincu (Grancea 78).










