SCM Timișoara deschide astăzi etapa a VIII-a a Ligii Naționale de baschet cu un meci în care va întâlni, de la ora 17:00, SCM Universitatea Craiova, echipă în fața căreia nu a mai câștigat pe teren propriu de cinci ani.
Ultima victorie în campionat a grupării timișorene pe malul Begăi a fost înregistrată la 21 octombrie 2019, într-o partidă câștigată cu scorul de 84-73 (22-13, 26-14, 12-24, 24-22), în care americanul Sherwood Brown reușea 18 puncte și 7 recuperări, în timp ce Nikola Pešaković contribuia și el cu 7 pase decisive.
Altfel, Timișoara vine în fața suporterilor după un meci bun făcut la Târgu Mureș, etapa trecută, unde a fost foarte aproape să repete isprava din meciul cu CSU Sibiu, dar a pierdut pe final, 77-81. Chiar dacă au părăsit terenul învinși, evoluția arată că timișorenii au trecut peste șocul provocat de înfrângerea din meciul cu Corona Brașov, 62-99. Și nu vorbim pur și simplu de înfrângerea în sine, ci de diferența înregistrată pe tabela de marcaj. Așadar, un nou prilej pentru reabilitarea în fața propriului public.
Căpitanul echipei Laszlo Lazar consideră că evoluția din meciul de la Târgu Mureș este un semn bun pentru echipă.
„Ca orice meci din acest an, o să fie dificil, dar ne vom bate pentru victorie. Vom încerca să dovedim că precedentul joc de pe teren propriu, cel cu Brașovul, a fost doar un accident și să arătăm un baschet frumos. Am fost aproape să ne revanșăm la Tg. Mureș, însă nu am gestionat bine finalul de meci. Totuși, este un semn bun, acela că am emis pretenții, mai ales la Tg. Mureș, unde se câștigă greu”, a declarat Laszlo Lazar pentru site-ul oficial al clubului.
De partea cealaltă, consemnăm reîntoarcerea la Timișoara a lui Tudor Costescu, fostul tehnician al „alb-violeților”. De data aceasta ca adversar. Craiova s-a întărit zilele trecute prin aducerea unui nou coordonator de joc, Marko Sinic, transferat de la gruparea maghiară Duna Aszfalt.
Timișoara și Craiova sunt vecine în clasament, unde ambele echipe au obținut trei victorii și au înregistrat patru înfrângeri, cu amendamentul că în ultimele două partide „Leii” au două eșecuri, iar Craiova două victorii. Studenții din Bănie sunt pe locul 9, iar timișorenii pe 10.
Situația este echilibrată și într-un bilanț al ultimelor zece confruntări directe, dintre care cinci doar în sezonul trecut, în care ambele echipe și-au împărțit victoriile în mod egal. Ultimele trei confruntări au însemnat tot atâtea înfrângeri pentru „alb-violeți”.