În ziua în care rugbystii aduceau titlul în Banat, echipa de baschet a SCM Timișoara a debutat cu stângul în sezonul 2026-2027, chiar în sala „Constantin Jude”, unde a pierdut primul meci din Cupa României, scor 64-72 (16-24, 18-16, 17-16, 14-16).
Soarta acestui meci s-a decis practic în primul sfert, pe care oaspeții de la CSM Petrolul Ploiești l-au câștigat la o diferență de +8.
În sfertul al doilea, băieții lui Dragan Petricevic au alergat după egalare, dar tot ce au reușit a fost să micșoreze ecartul cu două puncte, astfel că la pauza mare s-a intrat cu 34-40.
Revenirea de la cabine nu a schimbat prea mult desfășurarea ostilităților sub panou. Tot ce au izbutit „Leii din Banat” să facă a fost să câștige sfertul la un singur punct.
În ultima parte a meciului, timișorenii au încercat mult, dar au eșuat lamentabil. Oaspeții nu au făcut decât să speculeze fiecare precipitare din jocul nostru SI au terminat învingători, astfel că pleacă cu prima șansă la calificare în manșa retur, programată miercuri, 30 septembrie.
Antrenorul Dragan Peteicevi a început meciul cu Robert Schior, Kenneth Smith, Njegos Sikiras, Șerban Horga și George Vlad.
Pentru SCM Timișoara au punctat Trendon Jae Hankerson (17 puncte), Cătălin Baciu și Njegos Sikiras (câte 14), Șerban Horga (6), Kenneth Smith (5), Cabral Bueriberi (4), Aurelian Gavriloaia (3) și George Vlad (două).
La feminin, jalea continuă
Echipa feminină a Politehnicii Timișoara a debutat în ea tot cu o înfrângere în noul sezon. De fapt, e puțin spus înfrângere căci a fost o execuție în toată regula. Din ambiția conducătorilor Politehnicii de a avea o echipă feminină în concurs rezultă umilințe pe banda rulantă SI o pata uriașă pe obrazul sportului timișorean. Nu e vina fetelor că ăsta este nivelul, ci doar inconștiența managerială a unei conduceri care nu sesizează ridicolul.
Revenind la meci, trebuie spus că fetele lui Dan Ionescu au pierdut cu 33-102 meciul cu CSJ Alexandria, meci contând pentru turul întâi al Cupei României. Timișorencele au transformat umilință în artă încă din primul sfert, în care nu au reușit să înscrie niciun punct, iar oaspetele s-au impus cu 31-0. Ulterior, baschetbalistele noastre și-au intrat în mână și au reușit să pună pe tabelă 10 puncte în sfertul doi și șapte in al treilea, pentru că în ultimul să rupă norma, cu 16 puncte marcate.
Cea mai bună marcatoare a echipei noastre a fost Bianca Stoianovici, cu 6 puncte,











