Secția de baschet a SCM Timișoara are, de astăzi, un nou manager general, după ce Horia Păun (foto dreapta) și-a pus semnătura pe contract, în mod oficial.
Așa cum InfoTimisoara v-a informat în exclusivitate, fostul manager de la Corona Brașov ajunsese la o înțelegere cu conducerea SCM Timișoara încă din 23 ianuarie, când a și parafat documentele, alături de Alexandru Dedu, însă a fost nevoie ca acestea să fie semnate din nou, intrucât primele contacte nu aveau aprobarea membrilor Consiliului de Administrație.
Sergiu Pașca rămâne
Dat ca și plecat din club, fostul manager Sergiu Pașca (foto stânga) rămâne în cadrul echipei manageriale. Acesta, alături de Adina Stoiedin, vor face parte dintr-o structură extinsă în perspectiva fuziunii cu CSM Timișoara, iar valoarea și experiența celor doi sunt apreciate de noua conducere a SCM Timișoara.