Miercuri, 17 aprilie a.c., BNR sărbătorește 139 de ani de la înființare. Cu această ocazie sucursalele regionale și agențiile BNR din țară vor fi deschise vizitatorilor între orele 11:00 și 19:00.
Sucursalele regionale care așteaptă vizitatorii sunt: Timiș, Cluj, Constanța, Dolj și agențiile BNR din Argeș, Bacău, Bihor, Galați, Gorj, Maramureș, Mureș, Sibiu și Suceava. (Reţeaua teritorială a BNR)
Clădirea în care se află acum sediul filialei judeţene Timiș a Băncii Naţionale a României este una dintre cele mai importante clădiri ale oraşului Timișoara. Construcția ei a început în anul 1903 şi a fost terminată doar într-un singur an, evenimentul fiind unul de anvengură deoarece era vorba de filiala băncii austro-ungare.
Clădirea de pe Bd. I.C. Brătianu, nr. 1 (lângă Poșta Mare) a fost proiectată de arhitectul Josef Hubert, iar la lucrări a participat şi antreprenorul Alois Schlosser. Lucrările fundaţiei au fost foarte anevoioase, deoarece a trebuit să aibă loc și amenajarea depozitelor blindate ale băncii. Faţada se remarcă prin decoruri specifice barocului vienez târziu combinat cu stilul Secession. Clădirea este înconjurată de o grădină care, la rândul ei, este împrejmuită cu un gard realizat din zidărie şi un grilaj de fier. Sediul B.N.R. din Timișoara re două intrări care dau într-un hol elegant, cu coloane şi ghişee impunătoare. O scară interioră duce la etaj, unde sunt spaţii la fel de sobre şi de elegante, pe măsura unui edificiu cu o asemenea destinaţie.
Ocazia de a vizita sediul B.N.R. din Timișoara nu ar trebui ratată. Timișorenii sunt așteptați miercuri, 17 aprilie, în intervalul 11:00 – 19:00 pentru a vizita superba clădire de pe Bd. I.C. Brătianu, nr. 1, dar și pentru a afla detalii despre clădire și despre istoria ei.