O nouă premieră la Teatrul German – TSCHICK. De ce am furat mașina de Robert Koall, regia Irisz Kovacs

O odisee cool pentru tineri – piesa de teatru TSCHICK. De ce am furat mașina spune povestea lui Maik (Robert Bogdanov-Schein) și a lui Tschick (Marc Illich), doi adolescenți care cred că trebuie să existe și o altă lume decât cea pe care o cunosc acasă și la școală. Maik provine din clasa de mijloc germană, iar pentru părinții lui drumurile s-au despărțit de mult, chiar dacă încă locuiesc sub același acoperiș. Maik se consideră un străin, așa cum se consideră și Tschick, a cărui familie s-a mutat din Rusia în Germania. La început, singurul lucru pe care cei doi îl au în comun este sentimentul de a fi străini într-o societate care le creează dificultăți. Piesa de teatru se bazează pe romanul cu același nume al lui Wolfgang Herrndorf, care în 2011 a primit Premiul german pentru literatură pentru tineret

Teatrul Național din Timișoara deschide seria evenimentelor de impact ale Capitalei europene cu The Third Reich / Al treilea Reich de Romeo Castellucci

Spectacolul-instalație Al treilea Reich va avea 6 reprezentații, programate miercuri, 7 decembrie și joi, 8 decembrie, în Sala Mare a Teatrului Național de la ora 18, ora 19,30 și ora 21. Biletele se pun în vânzare online pe www.tntm.ro și fizic, la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, orar marți – duminică, orele 11-19.

Prezentarea spectacolului este finanțată de Institutul Cultural Român, care este partenerul principal al proiectului, și reprezintă DEMO 2023, o avanpremieră a programului Teatrului Național pentru Capitala Europeană a Culturii. Institutul Cultural Italian din București s-a implicat, de asemenea, în acest eveniment care pune Timișoara pe harta excelenței artistice și performative de nivel european.