Foto: Inquam Photos / Cornel Putan
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, întrunit în această după-amiază, a adoptat instituirea unor noi măsuri de limitare a răspândirii infecției cu SARS-COV-2 și actualizarea anexelor privind incidența la nivelul localităților din Timiș.
Măsurile care intră în vigoare duminică la ora 00.00 sunt:
- În unitățile administrativ teritoriale unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20.00-05.00, cu următoarele excepţii:
a)deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b)deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c)deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d)deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
Operatorii economici îşi desfăşoară activitatea în intervalul orar 05.00-18.00, pe tot parcursul săptămânii.
Prin excepţie în intervalul orar 18.00-5.00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
Lista UAT-urilor din județul Timiș unde a fost depășit pragul de 7,5/1000 locuitori
Nr. crt | UAT | Data instituirii măsurilor de protecție |
PĂDURENI | 28.03.2021 | |
ORŢIŞOARA | 28.03.2021 | |
JEBEL | 28.03.2021 | |
MOŞNIŢA NOUĂ | 28.03.2021 | |
GIROC | 28.03.2021 | |
SÂNMIHAIU ROMÂN | 28.03.2021 | |
SĂCĂLAZ | 28.03.2021 | |
MUNICIPIUL TIMIŞOARA | 28.03.2021 | |
MAŞLOC | 28.03.2021 |
- În unitățile administrativ teritoriale unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4,5 și este mai mica sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20.00-05.00, cu următoarele excepţii:
a)deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b)deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c)deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d)deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
Operatorii economici îşi desfăşoară activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 05.00-18.00. În intervalul orar 18.00-05.00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
Lista UAT-urilor din județul Timiș unde incidența cazurilor este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1000 de locuitori
|
Unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară, indiferent de rata de infectare din localitate.
Pentru cele cinci localități carantinate, adică municipiul Timișoara și comunele Dumbrăvița, Giroc, Ghiroda și Moșnița Nouă, prin hotărârea adoptată azi de CJSU au fost impuse restricții (adiționale măsurilor de carantinare prevăzute de HG 348/2021) astfel:
pentru municipiul Timișoara și UAT Giroc și Moșnița Nouă, măsurile impuse pentru localitățile unde incidența este mai mare de 7,5/1000 locuitori,
pentru UAT Dumbrăvița și Ghiroda măsurile impuse pentru localitățile unde incidența este mai mare de 4,5 și este mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
Centrele de vaccinare și cabinetele medicale nu se închid la 18:00 în județele cu incidența peste 4 la o mie de locuitori, cum este județul Timiș, deplasarea pentru tratament fiind permisă și după orele 20:00!