În urma fluxului intens de trafic înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute pe tronsonul autostrăzii A1, între nodul rutier Margina (jud. Timiș) și PTF Nădlac 2, polițiștii au intervenit pentru a preveni incidentele rutiere și a menține ordinea în circulație.
Coloanele de autovehicule, generate de întoarcerea românilor în străinătate după sărbători, au generat aglomerație pe autostradă, cu cozi ce depășeau 5 kilometri în zona de ieșire din țară.
Sancțiuni pentru indisciplina în trafic
Biroul de Poliție Autostrada A1 Nădlac-Deva a acționat și a sancționând 195 de șoferi care au încălcat regulile de circulație. Totalul sancțiunilor aplicate a atins valoarea de aproximativ 56.400 de lei, iar cele mai frecvente abateri au inclus depășirea vitezei legale (76 de sancțiuni), circulația/oprirea nejustificată pe banda de urgență (27), și nerespectarea timpilor de conducere (25).
73 de permise de conducere reținute
Pe lângă sancțiunile financiare, 73 de permise de conducere au fost reținute. Motivele au variat de la depășirea vitezei legale cu 70 km/h la circulația nejustificată pe banda de urgență.
Activitățile desfășurate au beneficiat de colaborarea cu polițiștii de frontieră și cu cei din orașul Nădlac, evidențiind eforturile comune pentru asigurarea siguranței pe autostradă.