Citind articolul de mai jos din care aflăm că „nu sunt bani” pentru analizele CT, m-am gândit că poate această afirmaație este justificată, țara trece prin momente grele șî nu ne permitem investigații de un nivel avansat, care necesită aparatură scumpă, pentru fiecare cetățean.
Dar am mers puțin mai departe și, din curiozitate, m-am gândit să fac un mic exercițiu de contabilitate, pornind de la o întrebare simplă: cât costă, în realitate, o tomografie computerizată (CT)?
Nu cât ne cere o clinică privată, nu cât consideră cineva că ar trebui să coste și nici cât se facturează prin diverse contracte, ci cât ne costă efectiv efectuarea unei asemenea investigații, dacă aparatul aparține statului și nu urmărim obținerea unui profit din sănătatea oamenilor.
Să presupunem că statul cumpără un aparat CT performant, în valoare de 500.000 de euro. Îi stabilim o durată de amortizare de zece ani, ceea ce înseamnă o cheltuială lunară de aproximativ 4.167 de euro.
Adăugăm salariul medicului radiolog care interpretează imaginile și întocmește rezultatul: 1.000 de euro lunar.
Mai avem nevoie de un tehnician care să opereze aparatul. Să presupunem că și acesta costă sistemul 1.000 de euro lunar.
Aparatul consumă energie electrică, iar încăperea în care funcționează trebuie climatizată și întreținută. Alocăm pentru energie și climatizare 400 de euro lunar.
Aparatul are nevoie de mentenanță, verificări periodice și eventuale reparații. Alocăm încă 2.000 de euro lunar pentru aceste cheltuieli.
Adăugăm consumabilele, materialele sanitare și celelalte materiale necesare: aproximativ 2 euro pentru fiecare investigație, adică 880 de euro lunar.
Mai avem substanța de contrast, necesară pentru o parte dintre investigații. Să presupunem că jumătate dintre pacienți au nevoie de ea, iar costul mediu al unei doze este de 20 de euro. Rezultă încă 4.400 de euro lunar.
În sfârșit, alocăm 600 de euro pentru curățenie, IT, administrarea spațiului și alte cheltuieli indirecte.

Acum presupunem că aparatul funcționează 22 de zile pe lună și efectuează 20 de investigații pe zi. Adică 440 de tomografii lunar.
Împărțim cele 14.447 de euro la 440 și obținem aproximativ 32,83 euro pentru fiecare investigație, adică în jur de 165 de lei.
Am inclus inclusiv costul substanței de contrast, calculat ca medie pentru un amestec de investigații cu și fără contrast.
Nu am inclus profitul. Nici nu văd de ce ar trebui să existe unul, dacă vorbim despre un serviciu medical oferit de stat, finanțat din contribuțiile cetățenilor.
Așadar, avem o estimare de aproximativ 165 de lei pentru costul mediu complet al unei investigații în modelul nostru.
Aproximativ prețul a 5-6 pachete de țigarete.
Probabil un preț mult prea mare pentru sănătatea românilor.
*
Chiar săptămâna trecută, unul dintre nepoții mei m-a întrebat care cred eu că va fi, în viitor, una dintre aplicațiile spectaculoase ale inteligenței artificiale.
— Avatarul, i-am răspuns.
Imaginați-vă următoarea situație: moare cineva drag.
Un soț, un părinte, un copil.
După șocul inițial și după ce durerea începe, încet-încet, să se așeze, viața merge mai departe.
Dar omul acela continuă să existe, într-un fel, în lumea dumneavoastră digitală.
Intrați pe Facebook și puteți sta de vorbă cu el.
Tatăl vă poate da în continuare sfaturi, copilul vă poate povesti lucruri, profesorul poate continua să le predea studenților, iar cântărețul preferat ne-ar putea încânta cu melodii noi, chiar dacă nu mai este printre noi.
Nu vorbim despre înviere, ci despre o formă de continuitate digitală.
Inteligența artificială ar putea învăța din vocea, scrierile, imaginile, înregistrările și modul de gândire al unei persoane, construind un avatar capabil să poarte conversații și să se comporte într-un mod asemănător celui dispărut.
Este, de fapt, ceea ce încearcă să facă un profesor olandez, bolnav de cancer în fază terminală: să-și „conserve” cunoștințele și experiența, astfel încât să poată continua să predea și după ce el nu va mai fi.
Credeți că este o utopie?
Nu chiar.
Tehnologia necesară începe să existe, iar ceea ce astăzi pare o curiozitate ar putea deveni, mâine, ceva obișnuit.
***
Costul vieții scoate europenii în stradă. În Italia, protestele au degenerat în bătăi cu jandarmii
Mobilizare europeană „împotriva costului ridicat al vieții”. Sute de mii de oameni protestează pentru un trai mai bun. De la Roma la Paris şi mai departe până la Berlin, autorităţile sunt în stare de alertă şi speră ca protestele să nu degenereze, cum s-a întâmplat ieri, în Italia, unde strada s-a transformat în teatru de război.
„Generația Z preia inițiativa”. Studenții germani protestează sâmbătă împotriva reducerilor de cheltuieli sociale și a planurilor de recrutare militară

Organizatorii spun că aproape 175.000 de persoane s-au înscris pentru demonstrații în peste 30 de orașe, în timp ce poliția se pregătește pentru posibile tulburări.
Ambasada americană la Moscova avertizează asupra unui atentat „cu un număr mare de victime”

Ambasada Statelor Unite ale Americii la Moscova a avertizat asupra unei posibile amenințări la adresa securității muzeului-rezervație „Palatul Împărătesei”, afirmând că există informații fiabile despre un posibil incident cu un număr mare de victime care s-ar putea întâmpla astăzi în zona complexului respectiv. În avertismentul de securitate publicat pe site-ul ambasadei, se precizează că misiunea […]
Fostul premier polonez Mateusz Morawiecki avertizează asupra riscului unui război civil, după declanșarea crizei de la Curtea Constituțională
Fostul prim-ministru al Poloniei, Mateusz Morawiecki, a lansat un avertisment extrem de dur la finalul consultărilor desfășurate la Palatul Prezidențial din Varșovia. Liderul opoziției a descris criza legată de preluarea Tribunalului Constituțional în termeni dramatici, vorbind despre riscul escaladării violențelor și cerând guvernului Tusk să facă un pas înapoi.
Bill Gates: Unii oameni vor trăi „precum amish-ii”, pe măsură ce tehnologia înlocuiește angajații umani – Perioadă de tranziție de 20 de ani

Co-fondatorul Microsoft, Bill Gates, a prezis că unii oameni ar putea alege să trăiască „precum amishii”, limitându-și utilizarea inteligenței artificiale, pe măsură ce această tehnologie transformă societatea modernă. „Vom avea opțiuni reale. Au existat grupuri — nu grupuri mari, ci mai degrabă precum amishii — care nu trăiesc în avangarda tehnologică”, a declarat Gates într-un […]
Profesor olandez cu cancer în stadiu terminal a creat o versiune AI a sa pentru a susține prelegeri
Profesorul olandez Jan Rotmans, care suferă de cancer în stadiu terminal, dezvoltă o versiune a sa bazată pe inteligența artificială, cu scopul de a-și conserva cunoștințele și de a susține prelegeri după decesul său, au relatat sâmbătă surse media locale, citate de Anadolu.
Mașinile „din China, pentru China” pot deveni „mașini din China, produse în Turcia, pentru Europa”. Volkswagen vrea să producă în Turcia mașini dezvoltate în China
Nu mai este un secret faptul că Volkswagen se gândește cum să aducă în Europa și pe alte piețe globale, noile sale modele dezvoltate împreună cu partenerii săi în China. Au platforme noi, bine tehnologizate, au costuri reduse și sunt electrice sau PHEV. Singurul obstacol este transportul scump cu vaporul. Soluția apărută țintește Turcia, țara care are salarii mici aproape ca în China și nu are nici taxe vamale.
Bulgaria a bătut România la salarii. Ne poate da și titlul de cea mai săracă dintre țările UE
Bulgaria a întrecut România în ierarhia salariilor. Salariul mediu din România este în echivalentul a 1.065 de euro, cu 5% mai mic decât cel din Bulgaria, ajuns la 1.120 de euro.
Ministrul Muncii a anunţat cu cât vor creşte pensiile în 2027. Ce se întâmplă cu salariile şi alocaţiile

Vești importante pentru pensionari, angajați și părinți. Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat ce se va întâmpla cu pensiile în 2027 și a oferit detalii despre o posibilă majorare a salariului minim. În timp ce pensionarii ar urma să primească pensii mai mari, Guvernul pregătește și ajutoare financiare pentru luna decembrie. În schimb, viitorul alocațiilor pentru copii rămâne incert, iar o eventuală majorare nu a fost încă decisă.
România riscă amenzi de până la 1 milion de euro pe zi, din cauză că nu se adoptă parteneriatul civil. Apel pentru politicieni, din Piața Victoriei: „Este o problemă de viață și de moarte”
Peste o mie de persoane au protestat, în ploaie, în centrul Capitalei, cerând legalizarea parteneriatului civil, atât pentru cuplurile heterosexuale, cât și pentru cele de același sex. Manifestanții au mărșăluit pe traseul Piața Universității – Piața Romană – Piața Victoriei.
Timpii de așteptare pentru analize, CT sau RMN, de la câteva zile la câteva luni. „Unii renunță, alții plătesc sau se duc în Urgențe”
Cu două proiecte pe masa decidenților, pacienții care au nevoie de investigații paraclinice sunt în continuare nevoiți să aștepte de la câteva zile la câteva luni atunci când încearcă să facă o programare. „Nu sunt fonduri” rămâne răspunsul pe care sistemul de sănătate îl oferă deja mulți ani.
Facturile la energie ar putea crește cu până la 22%. Ministrul Energiei anunță cine va plăti mai mult pentru curent și gaze

Facturile la curent ar putea crește cu până la 22%. Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, explică cine va fi afectat și ce se întâmplă cu gazele.
Miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov închide cea mai veche firmă industrială din Iaşi. Concediere colectivă pentru toţi angajaţii. Motivul: atacurile Rusiei în Ucraina

Modificări pe mai multe linii metropolitane, de săptămâna viitoare
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.
Al doilea tramvai de mici dimensiuni a ajuns la Timişoara

Încă un tramvai nou a ajuns la Timișoara. „Este al doilea din cele 10 tramvaie achiziționate din fonduri europene. Încă un pas spre o flotă modernă, mai mult confort pentru călători și un transport public pe măsura unui oraș în mișcare. Două au ajuns. Alte opt urmează. Numărătoarea continuă„, a informat Primăria Timişoara. Vă reamintim […]
Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?


















