O armă interzisă de zeci de ani revine în Europa. Decizia luată de cinci țări NATO
În 2025, peste 5.000 de oameni, în principal civili, au fost uciși sau răniți de mine antipersonal sau muniții neexplodate, potrivit unei analize preliminare realizate de ONG-ul Landmine and Cluster Munition Monitor. În Sudanul de Sud, 90% dintre victimele au fost copii, potrivit DW.
Minele antipersonal sunt, de fapt, concepute pentru a răni adulții, nu pentru a-i ucide. Motivul este că un soldat rănit reprezintă o povară mai mare pentru resursele țării inamice decât un soldat mort. Însă, pe timp de pace, minele continuă să reprezinte un pericol mortal nu doar pentru militari, ci și pentru civili și, în special, pentru copii, care adesea își pierd viața.
Prețul gazelor explodează în Europa. Țara care va plăti prima facturile mai mari
Facturile la gaze și electricitate ar putea crește în Europa în această iarnă dacă prețurile angro se mențin suficient de ridicate pentru a ajunge la consumatori, potrivit Euronews.
Prețul de referință pentru gazele naturale în Europa, contractul TTF olandez cu livrare în luna următoare, era tranzacționat marți, mai târziu în cursul zilei, la peste 66 de euro pe megawatt-oră (MWh), după ce depășise anterior 68 de euro. La începutul anului, prețul era de aproximativ 29 de euro/MWh.
Creșterea prețurilor a fost alimentată de îngrijorările tot mai mari ale investitorilor că Strâmtoarea Ormuz ar putea rămâne închisă până în timpul iernii.
Kelemen Hunor spune, despre Legea salarizării, că “un proiect de lege necorespunzător nu trebuie adoptat nici măcar în grabă. Nici atunci când termenul-limită ne presează și nici atunci când întârzierea are un cost serios”. Susține că nu era echitabilă și că “nu legiferăm pentru Comisia Europeană”.

Kelemen Hunor a reacționat după anunțul lui Nicușor Dan privind eșecul Legii salarizării. Liderul UDMR a scris că “un proiect de lege necorespunzător nu trebuie adoptat nici măcar în grabă. Nici atunci când termenul-limită ne presează și nici atunci când întârzierea are un cost serios. Cu atât mai puțin în condițiile în care acest termen nu a apărut acum: potrivit angajamentului inițial din PNRR, noua lege a salarizării ar fi trebuit adoptată încă din 2023, în timpul guvernării PNL–PSD.”
În continuare, a aratat că România are nevoie de o astfel de lege, întrucât în ultimii ani, în sectorul public s-au acumulat numeroase inechități și dezechilibre, iar acestea trebuie corectate, însă proiectul care a eșuat nu îndeplinea aceste condiții. Kelemen Hunor mai spune și că partidele au primit forma finală abia în ultimul moment.
Traian Băsescu: Avem demonstraţia că, dacă e vorba de furat, se solidarizează politicienii cu cetăţenii. Legea salarizării e oglinda
Traian Băsescu spune că neadoptarea legii salarizării unitare este un eşec şi al Administraţiei Prezidenţiale, din moment ce instituţia a încercat să medieze, fără succes, negocierile cu privire la actul normativ. „Dramatic nu este că am pierdut 770 de milioane, dramatic este că ne-am dovedit neputinţa administrativă”, este de părere Traian Băsescu. Fostul preşedinte consideră că ceea ce s-a întâmplat în perioada de dezbateri, când sindicatele şi unii politicieni s-au solidarizat împotriva proiectului, reprezintă „demonstraţia că atunci când e vorba de furat, se solidarizează politicienii cu cetăţenii”.
DOCUMENT Lobbyștii angajați de Nicușor Dan să-i deschidă uși″ la Washington i-au sunat de câte 2 ori pe Rubio și Hegseth. Câți bani le-a plătit Cotroceniul consultanților

Oamenii Eversheds Sutherland (US) LLP, firma globală de avocatură cu sediul în SUA cu care Administrația Prezidențială a semnat, în ultima parte a lunii mai, un contract de consultanță strategică și asistență în relațiile cu Guvernul și Congresul Statelor Unite, i-au sunat la telefon de câte 2 ori, în prima lună de contract, pe șeful …
Generalul Silviu Predoiu susține că Oana Țoiu a fost „inconștientă” atunci când a declarat că România e gata să răspundă militar Rusiei
Generalul Silviu Predoiu critică declarațiile Oanei Țoiu despre capacitatea României de a răspunde militar în fața Rusiei. Acesta susține că reprezentanții României ar trebui să fie mai precauți în ceea ce spun.
Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: a făcut parte din trupele de represiune ale lui Ceaușescu și a participat la masacrul din 21 decembrie 1989

Cel mai influent și mai longeviv șef de serviciu secret din România rezistă de peste 20 de ani la vârful statului român, reușind să-și cosmetizeze CV-ul și să ascundă cea mai sensibilă parte a carierei sale militare.
Recorder a reconstituit din mărturii și documente biografia de tinerețe a șefului SPP:
- Lucian Pahonțu și-a început cariera militară din postura de nepot al unui mare general comunist și a activat ca ofițer în Trupele de Securitate din 1987 până în 1990.
- La Revoluție, Pahonțu a făcut parte din forțele de represiune trimise de Nicolae Ceaușescu să înăbușe protestele izbucnite în București, în după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989. Conform mai multor documente descoperite de Recorder, Lucian Pahonțu a fost prezent în acea noapte în zona baricadei de la Intercontinental, unde trupele armate au omorât 48 de oameni și au arestat sute de manifestanți.
- Actualul șef al SPP a fost implicat și în evenimentele din 13 iunie 1990, când sute de persoane au fost bătute și arestate de forțele de ordine în Piața Universității din București.
- Lucian Pahonțu a evitat să răspundă la întrebările pe care i le-am transmis cu privire la informațiile care privesc biografia sa și s-a rezumat să spună că „întreaga sa activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale și cu principiile solide care guvernează activitatea militarilor, precum loialitate și devotament față de țară, onoare, demnitate și integritate”.
Dacă președintele Dan nu-l demite nici acum pe generalul Pahonțu, vom ști cine e șeful cui și vom reconfirma cine conduce această țară
Publicația Recorder demonstrează azi că Lucian Pahonțu, șeful SPP, a făcut parte din aparatul de represiune al lui Nicolae Ceaușescu, la Revoluția din decembrie 1989, și din aparatul de represiune al lui Ion Iliescu, la Mineriada din iunie 1990.
Emilia Șercan, despre cum a fost reflectată investigația Recorder despre Pahonțu în presă: Multe site-uri și televiziuni au ignorat subiectul

Jurnalista Emilia Șercan a făcut o cercetare privind reflectarea în presă a investigației Recorder despre șeful SPP, Lucian Pahonțu. A rezultat că multe dintre site-urile principale nu au publicat subiectul sau l-au publicat foarte târziu, spre seară. Alte site-uri l-au scris și apoi l-au șters. De asemenea, tema nu a fost dezbătută la multe dintre […]
Vacanţe pe datorie. Românii apelează tot mai des la credite, pentru orice: diferenţe mari între judeţe
Când toate se scumpesc, portofelul caută întăriri. Mașina, renovarea casei şi chiar vacanța sunt plătite tot mai des cu bani împrumutați de la bancă. Creditele de nevoi personale s-au înmulţit simţitor, dar şi restanţele.
Unde au dispărut peste 6. 000 de MW din hidrocentrale? Cum putea fi evitată criza apei, despre care autoritățile știau încă de acum 3 ani, dar s-au făcut că plouă, la propriu

Vara aceasta, România se confruntă cu o criză energetică fără precedent, alimentată și de secetă, care a compromis o bună parte din producția de energie a hidrocentralelor. O situație previzibilă, dar ignorată cu desăvârșire de autorități, după cum arată expertul în energie Cosmin Păcuraru.
Mândrie din hidroenergie pe hârtie, dar vulnerabilitate pe teren
Strategia Energetică a României 2025–2035, aprobată la începutul anului trecut, tratează cu indiferență vulnerabilitatea fundamentală a hidroenergiei: dependența totală de disponibilitatea apei și de capriciile debitelor râurilor și ale Dunării, scrie expertul în energie Cosmin Păcuraru
Opinii: Românii au plătit decenii să le conserve statul marea industrie de apărare. Când a venit războiul, au descoperit că trebuie să o construiască, din nou, alții
România a păstrat cu bani din bugetul național, zeci de ani, o infrastructură industrială militară tocmai pentru situația în care producția ar redeveni strategică, dar în momentul în care această situație a apărut, descoperă că are nevoie de capital, tehnologie și produse aduse din nou din exterior.
Milionarul din spatele dubelor conspiraționiste, proprietar al unei celebre companii românești

Finanțatorul fundației al cărei nume apare pe mașinile cu mesaje conspiraționiste despre care Cotidianul a scris luni este proprietarul celei mai mari companii românești procesatoare de cafea.
Evacuați de urgență Gara de Nord și dați-i foc! Vom avea cu toții mai puțin de pierdut

Și închideți-i acolo pe ăia care s-au ocupat de transporturi în ultimii 36 de ani: miniștri, directori, fel și fel de șefi. În budă încuiați-l pe derbedeul ăla care spunea că are salariul mic la CFR: 12 mii de euro pe lună. Să stea acolo încet, la foc mic, așa cum fac zilnic miile de călători batjocoriți, perpeliți în mizerie și lăsați ca proștii să se uite la panourile cu SOSIRI/PLECĂRI, pentru a afla de întârzierile din ce în ce mai mari, afișate la mișto. Și chiar dacă s-ar găsi un nebun care să facă asta, vom afla că nici extinctoarele nu au revizia făcută și că pompierii n-au de unde alimenta cu apă, că nu merg hidranții, sunt blocați.
„Taxa pe celibat”, una dintre cele mai controversate taxe din România. Cât plăteau angajații fără copii la stat
România a avut timp de 24 de ani un sistem prin care persoanele fără copii plăteau statului o sumă suplimentară. Măsura a fost introdusă în 1967 sub forma unei majorări a impozitului pentru persoanele fără copii, transformată în 1977 într-o contribuție lunară distinctă și majorată din nou în 1986.
Se închide traficul pe două bulvevarde din Timișoara, pentru lucrări la carosabil

Șoferii din Timișoara se vor confrunta cu noi restricții rutiere începând de joi, 27 august 2026. Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat închiderea traficului pe tronsoane importante din Bulevardul Revoluției din 1989 și Calea Martirilor 1989, la solicitarea Societății Drumuri Municipale (SDM), pentru executarea unor lucrări de întreținere, reparații și turnare […]
Toalete publice modernizate în două parcuri din Timișoara. Urmează Parcul Botanic

Primăria Timișoara a finalizat lucrările de modernizare a toaletelor publice din Parcul Copiilor și Parcul Rozelor, iar programul de reabilitare va continua în perioada următoare. Următoarea intervenție este programată la toaleta publică din Parcul Botanic.
Lucrările fac parte dintr-un program mai amplu prin care municipalitatea încearcă să aducă grupurile sanitare publice din oraș la condiții mai bune de utilizare. În cele două parcuri au fost refăcute instalațiile și zidăria, iar dotările vechi au fost înlocuite cu echipamente adaptate unui spațiu intens utilizat.
Programul de lucrări al SDM în ziua de 27 august 2026

Ce facem astăzi, 27 august 2026, în Timișoara?

















