Poate că spiritualitatea nu trebuie mereu să fie încruntată și solemnă.
De prea multe ori, imaginea pe care o asociem cu spiritualitatea este una austeră, gravă, încărcată de ritualuri rigide și expresii severe, ca și cum apropierea de divin ar impune neapărat o renunțare la bucurie și la expresia liberă a emoțiilor.
Dar cine a spus că legătura cu transcendentul nu poate fi și veselă, plină de viață și ritm?
Cine a decis că în fața sacrului nu putem zâmbi sau chiar dansa?
Poate că un suflu de prospețime și un strop de ironie bine dozată ar face această apropiere mai autentică, mai umană.
De aceea, mă întreb: ce melodie ar fi mai potrivită pentru a marca prima zi a unui nou papă decât cea din genericul serialului The New Pope?
