Campionatul a ajuns la final pentru echipa feminină CSU UVT Timișoara, care a terminat sezonul Ligii I pe ultimul loc, cu o singură victorie.
Dacă pentru unii ar putea părea un dezastru, pentru antrenorul echipei Radenko Toroman acest sezon este un prim-pas în cadrul unui proiect demarat de CSU Universitatea de Vest.
Antrenorul Radenko Toroman a cooptat multe junioare de la CSS Bega și MP Sport în jurul unor jucătoare cu experientă ca Adina Stoiedin, Dora Ardelean, Andrada Capitan sau Alexandra Steiner.
În opinia lui Radenko Toroman, lipsa de experiență a multor jucătoare, aflate la prima experiență în campionatul de senioare, a fost una dintre explicațiile pentru pozitia din clasament.
”E un proiect nou, care are nevoie să crească în următoarea perioadă. Rezultatele mai strânse din final de sezon, ne-au arătat că direcția e bună. Dacă era un plus de experiență, poate și de noroc, sunt sigur că am fi obținut alte câteva victorii. Randamentul poate crește doar cu mai multe antrenamente împreună cu care vor progresa și relațiile de joc”, a declarat Radenko Toroman.
Strategia clubului este să pună bază pe studentele proprii, dar are ușile deschise și pentru jucătoare de la celelalte facultăți timișorene, precum și pentru junioare de perspectivă de la diverse cluburile de pe malul Begăi. Colaborarea cu CSS Bega și MP Sport este o dovadă în acest sens și șansa unor jucatoare de a își continuă carierele.
După o săptămână de vacanță, ședințele de pregătire vor fi reluate cu antrenamente ce vor urmări nu doar cresterea omogenității lotului, ci și pentru îmbunătățirea abilităților individuale.
Singura victorie a studentelor a fost obtinută în etapa disputată la 12 martie, când au învins pe teren propriu pe ACS Sepsi SIC sfântu Gheorghe, scor 56-52. Adina Stoiedin a fost MVP-ul partidei, cu 21 de puncte marcate și 14 recuperări.
De notat că Timișoara a mai fost reprezentată în Liga I și de echipă Politehnica Timișora, care a terminat prima fază a campionatului pe locul 6, cu 23 de puncte, și va evolua în turneul pentru locurile 5-8.
Andrada Căpitan le-a arătat elevilor drumul către performanță
Când nu bate mingea pe parchet, Andrada Căpitan, una dintre jucătoarele de bază ale CSU UVT Timișoara, este învătătoare la clasa a doua II-B a Școlii Gimnaziale Ghiroda, în cadrul programului „Săptamâna altfel”.
În afară de abecedar și noțiuni de aritmetică, Andrada Căpitan a dorit să le arate elevilor ei ce înseamănă viața de sportiv profesionist.
Căpitan și micuții săi elevi au asistat la antrenamentul echipei masculine a SCM Timișoara. Fascinați de schemele jucătorilor lui Dragan Petricevic, elevii nu au refuzat invitația făcută de căpitanul Laszlo Lazar pentru un concurs de aruncări, după care s-a trecut la sesiunea de autografe.
Foto (c): www.csu-uvt.ro, Facebook / scmtimisoara












