379: Împăratul Grațian îl ridică pe Flavius Theodosius la titlul de Augustus și îi dă autoritate asupra tuturor provinciilor estice ale Imperiului Roman.
Pe 19 ianuarie 379, împăratul roman Grațian l-a numit pe Flavius Theodosius co-împărat cu titlul de Augustus, oferindu-i autoritatea asupra provinciilor estice ale Imperiului Roman. Această decizie a fost crucială pentru stabilizarea imperiului în fața amenințărilor externe și interne. Theodosius, cunoscut ulterior ca Theodosius cel Mare, a jucat un rol esențial în consolidarea creștinismului ca religie dominantă în imperiu și în combaterea invaziilor vizigote. Alegerea sa a marcat începutul unei noi ere în istoria Imperiului Roman, caracterizată prin eforturi de unificare religioasă și administrativă.
1419: Războiul de 100 de ani: orașul francez Rouen s-a predat lui Henric al V-lea al Angliei, completând recucerirea Normandiei.
1806: Marea Britanie a ocupat Capul Bunei Speranțe.
1840: Căpitanul american Charles Wilkes a observat în timpul unei expediții de explorare, coasta estică a Antarcticii și a cerut ca această regiune, cunoscută ulterior drept Wilkes Land, să devină parte a Statelor Unite.
1853: La Roma a avut loc premiera operei lui Giuseppe Verdi, Trubadurul (Il Trovatore).
1883: Primul sistem de iluminat electric care folosește fire aeriene, construit de Thomas Edison , începe serviciul la Roselle, New Jersey
Pe 19 ianuarie 1883, orașul Roselle din statul New Jersey a devenit locul unei inovații care a transformat modul în care oamenii trăiesc și interacționează cu mediul lor. Aici, Thomas Edison a inaugurat primul sistem de iluminat electric aerian din lume, demonstrând pentru prima dată fezabilitatea utilizării energiei electrice la scară largă pentru iluminatul public și rezidențial. Acest eveniment a marcat începutul epocii moderne a electricității.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iluminatul public era dominat de gaz și ulei, soluții care, deși eficiente pentru vremea lor, prezentau numeroase dezavantaje. Gazul era scump, periculos și necesita o întreținere frecventă, iar lămpile cu ulei aveau o lumină slabă și erau greu de utilizat pe scară largă.
Thomas Edison, cunoscut pentru inventarea becului incandescent în 1879, a fost un vizionar care a înțeles că iluminatul electric ar putea înlocui aceste soluții tradiționale. Totuși, succesul becului său depindea de existența unei infrastructuri care să furnizeze energie electrică în mod eficient și sigur.
Edison a ales Roselle, un mic oraș din New Jersey, ca loc pentru experimentul său. Scopul său era să demonstreze că un oraș întreg putea fi alimentat cu energie electrică prin intermediul unui sistem de distribuție centralizat. Sistemul din Roselle consta dintr-un generator central, cabluri aeriene și becuri incandescente. Spre deosebire de alte încercări anterioare, care foloseau sisteme electrice la scară mică, proiectul din Roselle a fost conceput pentru a acoperi întreg orașul.
Rețeaua aeriană transporta electricitatea de la generatorul central direct către case și străzi, iluminând locuințe, afaceri și drumuri publice. Acesta a fost primul exemplu funcțional de rețea electrică urbană, un model care avea să fie replicat în întreaga lume.
Iluminatul electric a avut un impact imediat asupra locuitorilor din Roselle. Orașul nu mai depindea de lămpile cu gaz, iar străzile au devenit mai sigure și mai accesibile pe timp de noapte. În case, becurile incandescente au oferit o lumină mai curată, mai puternică și mai ușor de controlat decât oricare altă soluție existentă până atunci.
Această inovație a avut implicații mult dincolo de Roselle. Demonstrând că electricitatea putea fi distribuită eficient, Edison a deschis calea pentru extinderea rețelelor electrice în orașe mari și mici. În doar câteva decenii, iluminatul electric a devenit un standard, schimbând radical viața urbană și rurală.
Succesul din Roselle a servit drept model pentru alte orașe și țări. Marile metropole precum New York, Londra și Paris au adoptat rapid rețelele electrice, iar iluminatul public a devenit un simbol al modernității. În plus, accesul la electricitate a stimulat inovații în alte domenii, cum ar fi transportul electric (tramvaie) și comunicațiile (telefonie).
1889: Statul român a devenit proprietarul tuturor căilor ferate de pe teritoriul României, care măsurau 1.377 km.
Această decizie strategică a fost un pas important în dezvoltarea infrastructurii naționale și a economiei. Naționalizarea a permis statului să controleze transportul și comerțul intern, facilitând mobilitatea și dezvoltarea industrială. De asemenea, a reprezentat un simbol al suveranității și modernizării României în contextul Europei de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
1915: Primul Război Mondial: A avut loc primul atac aerian major asupra unor ținte civile în Marea Britanie când două zepeline germane au bombardat orașele Great Yarmouth și King’s Lynn de pe coasta estică a Angliei.
Bombardamentele au vizat orașele Great Yarmouth și King’s Lynn, provocând moartea mai multor civili și distrugeri semnificative. Acest eveniment a introdus o nouă eră în războiul modern, în care civilii au devenit ținte directe ale conflictelor armate. De asemenea, atacul a evidențiat vulnerabilitatea teritoriilor naționale în fața noilor tehnologii militare.
1915: Georges Claude brevetează tubul de descărcare cu neon pentru utilizare în publicitate.
Georges Claude (1870-1960) a fost un inventator și inginer francez care a jucat un rol esențial în transformarea iluminatului urban și a publicității vizuale. Pe 19 ianuarie 1915, Claude a brevetat tubul de descărcare cu neon, o invenție care avea să devină un simbol al modernității și al vieții urbane vibrante. Deși gazul neon fusese descoperit în 1898 de către chimistul britanic William Ramsay, Georges Claude a fost primul care a găsit o aplicație practică și comercială pentru acesta.
Tubul de neon este un dispozitiv bazat pe descărcarea electrică printr-un gaz inert. Când o tensiune electrică este aplicată la electrozii unui tub sigilat umplut cu neon, gazul emite o lumină strălucitoare de culoare roșie-portocalie. Alte culori pot fi obținute prin adăugarea de gaze diferite (cum ar fi argonul sau xenonul) sau prin utilizarea unor învelișuri fluorescente aplicate pe interiorul tubului.
Georges Claude a prezentat pentru prima dată un tub de neon la Expoziția Mondială din Paris, în 1910. Demonstrația sa a captat imediat atenția publicului datorită luminii sale intense și captivante. În următorii ani, Claude a început să comercializeze tuburile de neon pentru utilizarea în publicitate, înființând compania Claude Neon. Prima reclamă luminoasă cu neon a fost instalată în 1912 într-un salon de coafură din Paris, iar succesul a fost imediat.
În anii 1920 și 1930, tuburile de neon au cucerit marile orașe ale lumii, inclusiv New York, Londra și Tokyo. Companiile de publicitate și-au dat seama rapid de potențialul neonului de a atrage atenția, iar panourile publicitare luminoase au devenit un element definitoriu al peisajului urban. Piețe precum Times Square din New York și Las Vegas Strip au devenit sinonime cu iluminatul cu neon, oferind o atmosferă vibrantă și futuristă.
Tuburile de neon nu au fost doar o inovație tehnologică, ci și o expresie artistică. Designeri și artiști au folosit neonul pentru a crea lucrări de artă, iar estetica neonului a influențat stilurile arhitecturale și cinematografice. În perioada postbelică, luminile de neon au devenit asociate cu o anumită nostalgie pentru modernitatea interbelică și cu romantismul orașelor mari.
1945: Al Doilea Război Mondial: forțele sovietice eliberează ghetoul din Łódź. Din peste 200.000 de locuitori în 1940, mai puțin de 900 supraviețuiseră ocupației naziste.
1978: Ultimul Volkswagen Broscuță fabricat în Germania părăsește fabrica VW din Emden. Producția va continua în America Latină până în 2003.
Pe 19 ianuarie 1978, ultimul automobil Volkswagen Beetle fabricat în Germania a părăsit linia de producție a uzinei VW din Emden, marcând sfârșitul unui capitol important din istoria industriei auto germane. Cu toate acestea, producția „broscuței” a continuat în America Latină, unde popularitatea modelului a rămas ridicată până în 2003. Acest eveniment a simbolizat atât succesul global al mașinii, cât și începutul unei tranziții către modele mai moderne.
Conceput în anii 1930 de inginerul austriac Ferdinand Porsche, Volkswagen Beetle a fost inițial o idee susținută de regimul nazist al lui Adolf Hitler, care dorea un „automobil al poporului” accesibil și fiabil. Primele modele au fost produse înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, dar producția de masă a fost întreruptă de conflict. După război, fabrica Volkswagen din Wolfsburg a fost preluată de forțele aliate, iar mașina a intrat în producție pe scară largă.
Cunoscută pentru designul său simplu, motorul plasat în spate și eficiența costurilor, „broscuța” a devenit un fenomen global. În anii 1960 și 1970, aceasta era preferată pentru economia sa de combustibil și pentru fiabilitate, dar și pentru caracterul său iconic, apreciat de diverse culturi și generații.
Până în 1978, Volkswagen Beetle fusese produs în Germania timp de peste trei decenii. Cu toate acestea, începând cu anii 1970, popularitatea modelului a început să scadă pe piețele europene și nord-americane, unde consumatorii căutau mașini mai mari, mai rapide și cu un design mai modern. Concurența din partea producătorilor japonezi și a altor mărci europene a contribuit, de asemenea, la declinul „broscuței”. În acest context, Volkswagen a decis să încheie producția în Germania, concentrându-se pe modele mai moderne, precum Golf.
Ultima mașină fabricată în Germania a fost un Beetle de culoare albastră, iar acest moment a fost marcat cu o ceremonie solemnă care reflecta semnificația culturală și istorică a vehiculului. Totuși, producția a continuat în Mexic și Brazilia, unde modelul rămânea extrem de popular datorită costului redus și întreținerii simple.
În Mexic, Volkswagen Beetle (numit local „Vocho”) a devenit o parte esențială a peisajului auto și cultural. Folosit adesea ca taxi și ca mașină de familie, Beetle a rămas în producție până în 2003, când ultimul exemplar a fost fabricat în uzina Volkswagen din Puebla. Acest eveniment a fost însoțit de o festivitate grandioasă, iar ultimul Beetle a fost numit „Ultima Edición” (Ultima Ediție), marcând sfârșitul oficial al producției globale.
Volkswagen Beetle nu a fost doar o mașină, ci un simbol al accesibilității, al ingeniozității inginerești și al culturii populare. A devenit o parte a mișcării contraculturale în anii 1960, fiind adoptată de tineretul hippie, și a inspirat filme și literatură, inclusiv seria cinematografică celebră „Herbie”.
Relansată sub formă modernizată în 1998 și din nou în 2011, „broscuța” a fost reproiectată pentru a atrage noile generații, păstrând în același timp spiritul originalului. Deși producția sa a încetat definitiv în 2019, Beetle rămâne un simbol al simplității și al spiritului de inovație.
Volkswagen Beetle este mai mult decât o mașină; este un fenomen global care a unit oameni din toate colțurile lumii prin funcționalitatea sa accesibilă și prin designul său prietenos. Ultima „broscuță” fabricată în Germania în 1978 simbolizează tranziția de la trecut la viitor, amintindu-ne că inovația poate fi la fel de atemporală ca și nostalgia pe care o evocă.
1983: Criminalul nazist de război Klaus Barbie („Măcelarul din Lyon”), fost șef al Gestapo la Lyon, este arestat în Bolivia, unde emigrase în 1951 și trăia sub pseudonimul Klaus Altmann.
Klaus Barbie, cunoscut sub porecla sinistră „Măcelarul din Lyon”, a fost una dintre figurile cele mai infame ale regimului nazist, responsabil pentru crime de război, tortură și exterminarea evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe 19 ianuarie 1983, Barbie a fost arestat în Bolivia, unde fugise și trăise sub un pseudonim timp de mai multe decenii. Capturarea sa a reprezentat un moment crucial în eforturile de a aduce în fața justiției criminalii naziști care reușiseră să scape după război.
Născut pe 25 octombrie 1913, în Bad Godesberg, Germania, Klaus Barbie a aderat la partidul nazist și a intrat în SS (Schutzstaffel) la o vârstă relativ tânără. În timpul războiului, a fost numit șef al Gestapo (poliția secretă de stat) în Lyon, Franța, în 1942. În această funcție, Barbie a orchestrat o campanie de teroare împotriva Rezistenței franceze și a populației evreiești.
Una dintre cele mai notorii crime comise de Barbie a fost raidul asupra unui orfelinat din Izieu, unde 44 de copii evrei și șase adulți au fost arestați și deportați în lagărele de exterminare. Sub comanda sa, mii de oameni au fost torturați, uciși sau trimiși către moarte în lagărele naziste.
După înfrângerea Germaniei naziste, Barbie a fost arestat de forțele americane, dar în contextul Războiului Rece, a fost recrutat de serviciile de informații americane (CIC – Counterintelligence Corps). Americanii l-au considerat un aliat valoros împotriva influenței comuniste din Europa, ignorând crimele sale de război. În 1951, Barbie a fost ajutat să fugă în America de Sud, folosind o rețea clandestină cunoscută sub numele de „linia șobolanilor” (Ratline).
În Bolivia, Barbie a adoptat identitatea „Klaus Altmann” și a trăit timp de decenii, devenind un om de afaceri prosper. De asemenea, a servit ca consilier militar pentru regimul autoritar bolivian, oferindu-și expertiza în tehnicile de interogare și teroare.
În ciuda încercărilor sale de a scăpa de justiție, activiști și jurnaliști au continuat să urmărească traseul său. În 1983, guvernul bolivian, sub presiunea internațională, l-a arestat pe Barbie și l-a extrădat în Franța pentru a fi judecat pentru crimele sale din timpul războiului.
Procesul lui Klaus Barbie, desfășurat în 1987, a fost unul dintre cele mai importante procese pentru crime de război de după Nürnberg. Barbie a fost acuzat de crime împotriva umanității, iar mărturiile supraviețuitorilor lagărelor și ale celor care au suferit sub regimul său au fost cutremurătoare. În cele din urmă, a fost condamnat la închisoare pe viață și a murit în detenție în 1991, la vârsta de 77 de ani.
2006: NASA a lansat prima sondă spațială către Pluto. Sonda, numită New Horizons, a călătorit inițial cu 57.000 km/h, dar după ce a folosit gravitația lui Jupiter pentru a accelera până la 75.000 km/h. A ajuns la Pluto la 14 iulie 2015.
