Infostoria: Ce s-a întâmplat în 14 ianuarie

1506: A fost descoperită într-o podgorie apropiată de bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, grupul statuar grec Laocoon și fiii săi, cu o înălțime de 2,42 de metri și executat din marmură albă, aparținând perioadei elenistice.

Grupul statuar reflectă moartea preotului troian Laocoon, care a fost pedepsit de zeii Atena și Poseidon să fie strangulat de șerpii marini Porcius și Chariboea, împreună cu cei doi fii ai săi (Antiphus si Timbraeus), pentru că a atras atenția conducerii orașului Troia asupra pericolului Calului Troian. Lucrarea a fost realizată de Hagesandros, Polydoros și Athanodoros, sculptori aparținând școlii de pe insula Rodos.
Inițial, grupul statuar fusese cunoscut în descrierile antice, dar se credea pierdut. A fost descoperit la data de 14 ianuarie 1506 într-o podgorie apropiată de bazilica Santa Maria Maggiore[6] din Roma, teren al cărui proprietar era Felice de Fredis și care se găsea pe colina romană Esquillin. Pe acest teren fuseseră clădite Domus Aurea (domul de aur) al lui Nero și palatul împăratului Titus. Papa Iulius al II-lea a trimis arhitectul Giuliano da Sangallo, care, împreună cu Michelangelo, a identificat sculptura ca fiind identică cu cea descrisă de autorul roman Plinius cel Bătrân în lucrarea sa enciclopedică Naturalis Historia

1514: Papa Leon al X-lea emite o bulă papală împotriva sclaviei.

1539: Spania anexează Cuba.

Denumirea „Cuba” provine din limba taino și, deși semnificația exactă nu este clară, aceasta poate fi tradusă ca „teren fertil” (cubao) sau ca „loc minunat” (coabana). Se spune că numele „Cuba” a fost dat de Cristofor Columb, după orașul Cuba din districtul Beja din Portugalia.
Populațiile originare amerindiene (Taino, Siboney și Guanajatabey) au căzut sub dominația Spaniei în secolul al XVI-lea. În mai puțin de 200 de ani, populația indigenă a fost, practic, exterminată total.

1547: Ivan al IV-lea Cel Groaznic ia titlul de țar al Rusiei.

Ivan a fost fiul mult așteptat al Marelui Cneaz al Moscovei Vasili. S-a născut la 25 august 1530, când tatăl său avea 51 de ani. 10 zile mai târziu, Ivan a fost botezat la mănăstirea Sfintei Treimi. După doi ani, mama sa, Elena, aduce pe lume al doilea fiu, Iuri.
La 25 noiembrie 1533, Marele Cneaz aflat pe moarte dictează testamentul definitiv: îl desemnează la tron pe fiul său Ivan care are aproape 3 ani, punându-l până la vârsta de 15 ani sub tutela mamei sale Elena și a boierilor. La 4 decembrie 1533, după o domnie de 29 de ani, Vasili al III-lea moare. După moartea tatălui a reluat regența pentru un timp 5 ani, mama lui Ivan, Elena Glinskaia, însă ea moare în 1538, probabil otrăvită. Urmează pentru tron o luptă crâncenă între boieri, care au fost însoțite de acte de cruzime deosebită. Rămas orfan, în fața boierilor care se luptă pentru putere, Ivan se teme pentru viața sa. Asistă la adevărate lecții de cruzime și viclenie. Acestea probabil au fost lecțiile pentru Ivan pe care le-a aplicat mai târziu. La vârsta de 13 ani când devine conștient de autoritatea lui se răzbună, astfel la data de 29 decembrie 1543, dă ordin să fie prins boierul Andrei Suiski și este lăsat să fie sfâșiat de câinii de vânătoare înfometați. Mitropolitul Macarie îl ajută să se familiarizeze cu teologia și istoria. Călătorește mult, vizitează mănăstiri, vânează.
Ivan este încoronat Țar la 16 ianuarie 1547, la Moscova la vârsta de 16 ani. Se căsătorește la 3 februarie 1547 în Catedrala Adormirii Maicii Domnului cu Anastasia Romanova, fiică de boieri ai unei familii de viță veche. Formează un sfat de tip nou, Izbrannaia Rada (Consiliu ales), alcătuit din membri ai nobilimii și ai clerului. Adunarea este dominată de doi oameni: Mitropolitul Macarie, cultivat, autorul multor cărți de evlavie și de istorie, și părintele Silvestru, predicatorul iluminat.
În 1550, formează Zemski Sobor, o adunare care înregistrează hotărârile domnitorului. Alcătuiește Țarski Sudebnik (Codicele țarist din 1550), care să-l înlocuiască pe Kneajeski Sudebnik al bunicului său Ivan al III-lea care data din 1479. Plasează în posturile-cheie ale imperiului oameni noi, proveniți dintr-un mediu modest.
La 23 februarie 1551, Ivan convoacă cel de-al treilea sinod bisericesc, unde înmânează prelaților un document numit Stoglav cu privire la reformele pe care intenționează să le facă pentru a însănătoși funcționarea Bisericii; stareții și mănăstirile nu vor mai putea face nici o achiziție fără încuviințarea suveranului, se va interzice mănăstirilor să dea împrumut bani cu camătă. Fiecare oraș va avea școala lui, deservită de preoți și de dieci; se va preda scrierea, cititul, aritmetica, cântul, religia, bunele maniere.
Ivan reorganizează nobilimea țării, țăranii rămân legați de glie, dacă nu de jure, cel puțin de facto. Țarul guvernează cu ajutorul Dumei boierilor. În cazurile grave el convoacă chiar Zemski Sobor. Totuși, aceste adunări nu au decât un vot consultativ.
În 1565, împarte țara în opricinina și zemșcina. Opricinina constituie domeniul privat al țarului, pe care acesta îl va administra cum vrea și asupra căruia va avea putere deplină. Zemșcina cuprinde restul teritoriului. Prin decizia unilaterală a Țarului, în opricinina vor intra câteva cartiere din Moscova, 27 de orașe, 18 districte și principalele căi de comunicație. Douăsprezece mii de familii aristocrate sunt strămutate și-și pierd averea și influența.

1557: Apare, la Brașov, „Octoihul”, în limba slavonă, prima carte tipărită de diaconul Coresi.

Octoihul (sau Ohtoih, din limba greacă oktoihos sau „opt tonuri”) este o carte bisericească destinată cultului ortodox, care cuprinde cântările fiecărei zile din săptămână pe opt glasuri (tonuri), fiecărei săptămâni consacrându-i-se succesiv câte un glas. A fost compus de teologul bizantin Ioan Damaschinul în secolul VIII.

1595: În lupta de la Putineiu, frații Buzești și Radu Calomfirescu, în fruntea unor detașamente ale oștii de țară, au înfrânt pe tătarii care invadasera țara.

1911: Expediția lui Roald Amundsen la Polul Sud ajunge pe marginea de est a platformei de gheață Ross.

Prima expediție care a ajuns la Polul Sud geografic a fost condusă de exploratorul norvegian Roald Amundsen. El și alți patru au ajuns la pol la 14 decembrie 1911, cu cinci săptămâni înaintea unui grup britanic condus de Robert Falcon Scott, ca parte a expediției Terra Nova. Amundsen și echipa sa s-au întors în siguranță la baza lor și au aflat ulterior că Scott și cei patru tovarăși ai lui au murit în călătoria lor de întoarcere.
Planurile inițiale ale lui Amundsen s-au axat pe Arctica și cucerirea Polului Nord cu ajutorul unei derive extinse a unui vas prins în banchiza de gheață. A obținut utilizarea navei de explorare polară Fram a lui Fridtjof Nansen și a întreprins o amplă campanie de strângere de fonduri. Pregătirile pentru această expediție au fost perturbate când, în 1909, exploratorii americani Frederick Cook⁠ și Robert E. Peary au afirmat fiecare că ar fi ajuns la Polul Nord. Amundsen și-a schimbat apoi planul și a început să se pregătească pentru o cucerire a Polului Sud; nesigur de măsura în care publicul și susținătorii săi îl vor sprijini, a păstrat secret acest obiectiv revizuit. Când a pornit în iunie 1910, chiar și pe echipajul său l-a făcut să creadă că se îmbarcă într-o derivă arctică și și-a dezvăluit adevărata destinație antarctică abia când Fram părăsea ultimul port de apel, Madeira.
Amundsen și-a făcut baza Antarctică, pe care a numit-o „Framheim”, în Golful Balenelor din Marea Barieră de Gheață⁠. După câteva luni de pregătire, depozitare și un start fals care era să se încheie cu un dezastru, el și expediția sa au pornit spre pol în octombrie 1911. Pe parcursul călătoriei lor, au descoperit ghețarul Axel Heiberg, care le-a asigurat traseul spre platoul polar⁠ și în cele din urmă până la Polul Sud. Stăpânirea de către grup a utilizării schiurilor și expertiza lor cu câinii de sanie au asigurat o călătorie rapidă și relativ lipsită de probleme. Printre alte realizări ale expediției s-au numărat prima explorare a Țării Regele Edward VII-lea și o amplă croazieră oceanografică.

1953: Josip Broz Tito este ales primul președinte al Iugoslaviei.

Iosip Broz Tito a fost un revoluționar comunist iugoslav și om de stat. A fost secretarul general (ulterior președinte) al Ligii Comuniștilor din Iugoslavia (1939-1980) și a condus partizanii iugoslavi, mișcare gherilă iugoslavă în Al Doilea Război Mondial (1941-1945). După sfârșitul războiului, a devenit prim-ministru (1943-1963) și președinte al Republicii Socialiste Federative Iugoslavia. Din 1943 până la moartea sa în 1980, deținea gradul de Mareșal al Iugoslaviei, având funcția de comandant suprem al Armatei Populare Iugoslave.
Tito a fost arhitectul-șef al celei de-„a doua Iugoslavii”, o federație socialistă care a existat din Al Doilea Război Mondial până în 1991. Cu toate că a fost unul dintre fondatorii Cominformului, a fost de asemenea primul (și singurul cu succes) membru Cominform care a sfidat autoritatea sovietică. Ca susținător independent al căii către socialism (numită uneori „comunism național” sau „Titoism”), a fost principalul fondator și promotor al Mișcării de Nealiniere și primul secretar general. Astfel, susținea politica de nealiniere dintre cele două blocuri ostile în timpul Războiului Rece.

1973: Concertul lui Elvis Presley din Hawaii este transmis în direct prin satelit și stabilește recordul ca cea mai urmărită emisiune de către un artist individual din istoria televiziunii americane.

1993: A apărut primul numar al revistei „Dilema”, publicație editată de Fundația Culturală Română, avându-l ca editor-fondator pe Andrei Pleșu.

Dilema veche (fostă Dilema) este o revistă săptămânală de cultură fondată de Andrei Pleșu, Tita Chiper, Zigu Ornea, Mircea Vasilescu și Radu Cosașu în ianuarie 1993, specializată în numere tematice. Este singura revistă post-1989 cu un format original care pune accentul pe eseu, dezbaterea de idei și publicistica literară. De-a lungul timpului dețin rubrici în Dilema scriitorii Radu Cosașu, Andrei Pleșu, Mircea Vasilescu, Dumitru Solomon sau Zigu Ornea, precum și Mircea Iorgulescu, Octavian Paler, Bogdan Ghiu și Ștefan Augustin Doinaș. Dilema a deținut și suplimente literare: revista Vineri, și mai târziu, revista Dilemateca.
Revista a fost editată de Fundația Culturală Română până la 1 ianuarie 2004 sub numele Dilema. Pe 16 ianuarie 2004 a apărut primul număr sub noua denumire, Dilema Veche, cu aceeași echipă redacțională și editată în regim privat, după o demisie generală datorată presiunilor politice pe care le făcea conducerea Fundației Culturale Române (care între timp devenise Institutul Cultural Român). În prezent, revista face parte din trustul Adevărul Holding. Dilema Veche apare săptămânal, joi, și are acoperire națională.

1999: A cincea mineriadă: Greva minerilor din Valea Jiului. Peste 10 000 de mineri își dau acordul în scris pentru a veni la București.

Mineriada din ianuarie 1999 a avut loc între 18 și 22 ianuarie, în contextul unei greve generale declanșate de minerii din Valea Jiului, conduși de Miron Cozma. Aceștia cereau creșterea salariilor și condiții mai bune de muncă. Protestele s-au transformat într-un marș violent spre București, fiind o continuare a conflictelor sociale și politice din anii ’90.
Autoritățile, conduse de premierul Radu Vasile, au negociat cu liderii minerilor, dar fără succes inițial. Intervenția Jandarmeriei și a Poliției pentru a opri marșul a eșuat în luptele de la Stoenești, unde minerii au forțat barajele forțelor de ordine. Situația a degenerat, iar autoritățile au apelat la negocieri de urgență la Cozia. Acolo s-a semnat Acordul de la Cozia, în care Guvernul a acceptat o parte din cererile minerilor, iar aceștia au fost convinși să renunțe la marșul spre București.
Evenimentul a fost unul dintre cele mai grave conflicte sociale post-revoluționare, marcând un moment de criză între muncitori, autorități și statul de drept.

2005: Coborarea sondei Huygens pe Titan, cel mai important satelit al planetei Saturn.

2006: O explozie cauzată de acumularea de gaze a ucis șapte oameni la mina din Anina, România.

2024: Margareta a II-a a Danemarcei abdică în mod oficial din funcția de regină a Danemarcei la 52 de ani de la ascensiune, iar fiul său cel mare, Frederik, îi succede ca regele Frederik al X-lea.