45 î.Hr.: Intră în vigoare calendarul iulian drept calendarul civil al Imperiului Roman, stabilind data de 1 ianuarie noua dată a noului an.
404: Are loc la Roma ultima competiție cunoscută de gladiatori.
630: Profetul Muhammad și armata sa pleacă către Mecca, pe care o va captura fără vărsare de sânge.
Profetul Muhammad ibn Abdallah s-a născut la Mecca in jurul anului 570. Tatăl sau moare cu puțin timp înainte de nașterea sa, iar mama sa când el avea doar 6 ani. Este crescut de unchiul sau Abu Talib de la vârsta de 8 ani. La 12 ani călătorește în Siria, unde un călugăr creștin, numit Bahira, recunoaște semnele tainice pe umărul lui Mohamed care îi vestesc vocația de prooroc. Se căsătorește cu prima lui nevastă, Khadija, la vârsta de 25 de ani (ea avea 40); soția sa a avut un rol considerabil în viața Profetului: ea l-a încurajat mult în încercările sale religioase. Khadija avea un văr creștin (catolic) Waraqah ibn Nawfal. Fatimah este fiica lui Khadija și a lui Mahomed. Căsătoria avea să fie fericită; Mahomed, care, după moartea Khadijei, avea să aibă încă nouă neveste, nu și-a luat altă soție cât timp Khadija a fost în viață. Datorită caracterului său integru este ales ca membru într-o organizație numită Alianța pentru Caritate. Este pentru un timp caravanier, având posibilitatea sa călătorească mult. Era cunoscut de toți ca fiind o persoană foarte corectă și cu un suflet foarte bun.
Nu se prea cunosc amănunte ale vieții lui Mohamed dinaintea primelor revelații, către anul 610. Potrivit tradiției, ele au fost precedate de lungi perioade de „retragere spirituală” (tahannut) în peșteri și în alte locuri însingurate, practică străină politeismului arab. E foarte posibil ca Mahomed să fi fost impresionat de vegile, rugăciunile și meditațiile anumitor călugări creștini pe care îi întâlnise sau de care auzise vorbindu-se în călătoriile sale. Un văr al Khadijei era creștin. În plus, anumite ecouri ale predicației creștine, ortodoxe ori sectare (nestoriene, gnostice), precum și ideile și obiceiurile ebraice, erau îndeajuns de cunoscute în orașele arabe.
Cu toate că, în timpul lui Mahomed, este puțin probabil ca religia Arabiei Centrale să fi fost modificată de influențe iudeo-creștine, prin evreii (prezenți într-un mare număr la Iatrib – viitoarea Medina) si creștinii (prezenți la Mecca, majoritatea de condiție foarte umilă, probabil sclavi abmisieni și insuficient instruiți), Profetul a avut contact cu elemente iudeo-creștine.
Kaaba
La 40 de ani, Mahomed are o revelație descrisă în felul următor: pe când dormea în peștera în care își petrecea recluziunea lui anuală, îngerul Gabriel a venit la el, ținând o carte deschisă în mâini și i-a poruncit „Rostește acestea!”. Cum Mahomed refuza să citească din carte, Îngerul i-a apăsat „cartea pe nări și pe buze”, aproape sufocându-l. Când, a patra oară îngerul i-a spus: „Rostește!”, Mahomed l-a întrebat „Ce trebuie să rostesc?”. Îngerul i-a răspuns atunci: „Rostește (adică: predică!) în numele Domnului care te-a făcut! Care a făcut omul dintr-un cheag de sânge. Propăvăduiește, căci Domnul tău este cel mai darnic, el l-a luminat pe om cu ajutorul penei de scris și l-a învațat pe om ceea ce nu știa”(90: 1-5) Mahomed a început să citească cu voce tare și îngerul s-a depărtat de dânsul. „Apoi m-am trezit și eram ca și cum cineva ar fi scris în inima mea”. Autenticitatea acestor experiențe pare neîndoielnică. „Dictarea” Coranului a fost deseori însoțită de convulsii puternice, de accese de febră sau de răcirea trupului.
Mahomed începe sa predice, întâi în familie și printre cunoștințe, apoi publicului larg. La început el este ignorat de majoritatea oamenilor, iar mai apoi ridiculizat. Totuși, el reușeste să atragă din ce în ce mai mulți oameni la noua sa religie. Cu fiecare an care trecea, noi capitole erau revelate din Coran. Pe măsură ce numărul celor ce îl urmau creștea, Mahomed devine o amenințare la adresa conducătorilor societații sale și este persecutat, alături de cei care îl urmau. Un timp s-a bucurat de protecția unchiului sau Abu Talib, dar după moartea acestuia Mahomed este nevoit să își părăsească orașul natal și să meargă cu un grup de musulmani devotați în orașul Yatrib în 622, unde fusese invitat de două triburi rivale, care acceptaseră să-l recunoască drept conducător spiritual și se așteptau ca el să le arbitreze disputele. Acest eveniment se numește Hejira și marchează începutul anului Islamic. Hejira înseamnă în arabă „emigrare”. Numele orașului este schimbat în Medina (‘Orașul’ (în arabă), ca prescurtare de la numele complet de ‘Orașul Profetului’ (al Madinat al-Nabi)) [1]
Mahomed devine conducătorul orașului și în scurt timp Medina devine capitala primului stat islamic. Acest stat este imediat atacat de vecinii mai puternici din Mecca, însă Mahomed reușește să câștige câteva bătălii importante Badr și Uhud, asigurând securitatea statului său. Acesta continuă să se extindă și în cele din urmă Mahomedd cucerește Mecca fără vărsare de sânge in 630. În tot acest timp, versete din Coran continuă să îi fie revelate, acestea fiind o parte așternute în scris, iar o alta memorate de către companionii Profetului.
Mahomed a murit la 63 de ani, în 632.
990: Rusia Kieveană adoptă calendarul iulian.
În conformitate cu însemnările din Cronica vremurilor trecute, prima cronică a Rusiei Kievene, un vareg (viking) pe nume Rurik și-a așezat reședința în Novgorod, după ce a fost ales conducător comun al mai multor triburi slave și finice, pe la 860, după care și-a extins autoritatea și asupra Kievului. Cronica îl desemnează ca întemeietor al Dinastiei Riurikidă. Povestea anilor care au fost spune:
La anul 6367 (859): Varegii de peste mare primeau tribut de la ciudi, slavi, meriai, vesiani, krivicii….
La anul 6370 (862): [Ei] i-au împins pe varegi înapoi dincolo de mare, au refuzat să le mai plătească tribut și au hotărât să autoguverneze. Dar legea nu mai exista pentru ei și triburile se ridicau unul împotriva celuilalt. Au apărut neînțelegeri între ei și au început să se războiască între ei. Ei și-au spus: „Hai să căutăm un prinț care să poată să ne conducă și să ne judece conform obiceiurilor noastre”. De aceea ei au mers peste mări până la varegi, la rusi. Acei varegi anume se numeau rus, așa cum alții se numeau suedezi, iar alții se numeau normanzi și angli, iar alții goți… Ciudii, slavii, krivicii și vesianii le-au spus rușilor: „Țara noastră este vastă și bogată, dar nu este ordine în ea. Vino și domnește ca prinț, condu-ne! ” Trei frați cu rudele lor s-au oferit voluntari. Ei au luat cu ei toți rusii și au venit.
Acești varegi s-au așezat, pentru început, în zona Staraia Ladoga, după care s-au mutat spre sud, la Novgorod, pentru ca până la urmă să ajungă la Kiev, punând capăt dominației hazare asupra orașului de la care luau tribut. Rusia Kieveană a fost fondată de Oleg (Helgu în cronicile hazare) pe la anul 880. În următorii 35 de ani, Oleg și războinicii săi au subjugat diversele triburi slave și finice. În 907, Oleg a condus un atac împotriva Constantinopolului, iar în 911 a semnat un tratat comercial cu Imperiul Bizantin pe picior de egalitate. Noul stat kievean a prosperat pentru că avea controlul asupra drumului comercial care lega Marea Baltică de Marea Neagră și Orient și pentru că avea mari rezerve de blănuri, ceară de albine și miere pentru export.
În secolele care au urmat fondării statului kievean, urmașii lui Rurik și-au transmis puterea princiară în familie. Succesiunea la tron s-a transmis de la fratele mai în vârstă la cel mai tânăr, de la unchi la nepot, sau de la tată la fiu. Membrii tineri ai familiei domnitoare își începeau cariera politico-militară ca șefi ai unor regiuni puțin importante, fiind avansați la conducerea unora mai importante, pentru a ajunge, în final, pe mult-râvnitul tron de la Kiev. În secolul al XI-lea, prinții și suita lor, care era un amestec de slavi și membri ai elitelor scandinave, au dominat societatea kieveană. Conducătorii militari și cei politici au primit venituri și moșii dăruite de prinți în schimbul serviciilor militare și politico-administrative. Societatea kieveană era lipsită de instituții de clasă și de orașele cu statut autonom caracteristice feudalismului vest-european. Totuși, în unele cazuri, negustorii, meșteșugarii și muncitorii urbani exercitau o anume influență în adunările orașelor vece, în care erau primiți toți bărbații adulți ai localității. În unele cazuri, adunările orășenești făceau înțelegeri cu stăpânii feudali, sau refuzau să li se supună, declarându-se loiali altor stăpâni. La baza acestei societăți era o pătură redusă de sclavi. Mai importantă era clasa țăranilor plătitori de biruri, care datorau muncă în natură și bani stăpânilor lor, servitutea personală, caracteristică Europei Occidentale medievale, neexistând în Rusia Kieveană.
Rusia Kieveană nu a fost capabilă să-și mențină poziția de stat puternic și prosper, în parte datorită conglomeratului de teritorii aflate sub controlul diferitelor clanuri. Cum membrii acestor clanuri deveneau tot mai puternici, interesele lor regionale nu corespundeau cu interesele Kievului. De aceea, principii locali se luptau între ei, deseori apelând la aliați din exterior, precum cumanii, polonezii și maghiarii. Între anii 1054 – 1224, au existat, mai mult sau mai puțin efemer, 64 de principate, 293 de prinți au ridicat pretenții la tron, iar certurile dintre ei au dus la 83 de războaie civile.
Cruciadele au dus la o schimbare a rutelor comerciale, care a accelerat declinul Rusiei Kievene. În 1204, cavalerii plecați în Cruciada a patra au cucerit Constantinopolul, transformând Niprul într-o rută comercială secundară. Declinul Rusiei Kievene s-a accentuat prin divizarea în mai multe principate și câteva centre regionale: Novgorod, Vladimir-Suzdal, Halici, Poloțk, Smolensk, Cernigov (Cernihivul din zilele noastre) și Pereiaslav. Locuitorii acestor regiuni au evoluat în trei mari naționalități: ucraineană în sud și sud-vest, belarusă în nord-vest și rusă în nord și nord-est.
1502: Amerigo Vespucci debarcă în zona cunoscută astăzi ca Rio de Janeiro.
A fost al treilea copil al lui Nastagio Vespucci, notar, și al Lisei de Giovanni. Familia Vespucci era una din cele mai culte și mai respectate familii de aristocrați din Florența. Pentru a-și demonstra statutul, tatăl lui Amerigo l-a angajat pe Domenico Ghirlandaio să picteze pentru Biserica Ognissanti un tablou în care să apară și membrii familiei sale. Astfel, a luat naștere lucrarea Madonna della Misericordia, în care este reprezentat și tânărul Amerigo Vespucci.
Acesta a fost foarte mult influențat de unchiul său, Giorgio Vespucci. Giorgio colecționa manuscrise și deținea o bibliotecă pe care, mai târziu, a dăruit-o familiei Medici, conducătoarea Florenței. Cu un an înainte ca Amerigo să se nască, Giorgio construiește o școală la mănăstirea sa din San Marco. Atunci când Amerigo împlinește vârsta de 8 ani, Giorgio moare. Giorgio a văzut în Amerigo salvarea familiei Vespucci ce se destrăma.
Învățând cu unchiul său, Amerigo a făcut o pasiune pentru Dante Alighieri și pentru Virgiliu. Unchiul său l-a inițiat în psihologie, dar mai ales în învățăturile lui Aristotel, ce includeau astronomia, cosmografia și geografia.
Tatăl lui Amerigo, Sir Nastagio, își făcuse planuri ca fiul său să intre în viața comercială. Nastagio s-a împotrivit trimiterii lui Amerigo la Universitatea din Pisa laolaltă cu alți oameni educați, ca Leonardo da Vinci. În schimb, Amerigo a urmat cea mai renumită școală de geografie din Florența, Paolo Toscanelli (1397-1482). Toscanelli era cel mai mare cosmograf al timpului și, de asemenea, un mare colecționar și realizator de hărți.
Toscanelli avea aspirații să navigheze în vestul Indiilor, așa că este indiscutabil faptul că el, Toscanelli, este omul ce i-a implantat lui Amerigo ideea de a naviga spre vest.
Tatăl lui Amerigo a murit în aprilie 1478 și astfel Amerigo a devenit moștenitorul averii familiei sale.
A devenit managerul familiei Medici, și, timp de 16 ani, a încheiat contracte în numele acestora strângând și el foarte mulți bani. Se decide să părăsească Italia în favoarea Spaniei. În 1491 Spania devenise tărâmul aventurierilor și al oportuniștilor. În 1493 în Spania ajunge vestea că Cristofor Columb ajunsese în Indiile de vest.
Amerigo a continuat să fie comerciant în slujba familiei Medici și a stabilit foarte multe contacte în Spania.
În anul 1489, Vespucci transferă afacerea familiei Medici lui Gonzalo Berardi, iar aceștia doi devin prieteni apropiați.
Vespucci devine din ce în ce mai interesat de călătoriile lui Columb. După mai multe încercări de a descoperi un pasaj către Asia, Vespucci își dă seama că trebuie să devină și el explorator, avea toate calitățile pentru a fi marinar.
În mai 1499, Vespucci pleacă la drum alături de Alonso de Hojeda. Lui Amerigo i s-au dat 2 nave și putea să facă ce ar fi vrut cu ele atâta timp cât avea permisiunea lui Hojeda.
Navele au ajuns în Brazilia, pe 27 iunie 1499 și au fost primele ambarcațiuni europene ce au ajuns acolo. Navele au navigat pe Amazon studiind totul. Vespucci se ocupa de cosmografie.
Drumul l-a transformat pe Vespucci dintr-un om de afaceri într-un învățat. Vespucci se gândea că era foarte aproape de a găsi o nouă rută spre Asia, totuși, în iunie 1500, navele s-au întors în Spania.
Imediat cum Vespucci a ajuns în Spania i-a scris lui Lorenzo de Medici o scrisoare în care îi povestea cum a traversat Atlanticul, despre animalele pe care le-a văzut, date despre tot cea întâlnit.
După ce s-a întors în Europa, Vespucci era foarte dezamăgit deoarece Vasco da Gama reușise să navigheze în jurul Africii ajungând până în partea estică.
Amerigo Vespucci s-a decis să mai facă o expediție, iar guvernul spaniol i-a dat 3 nave plus provizii, dar el a refuzat, considerând că va avea succes numai dacă va naviga sub pavilion portughez. Astfel, portughezii îi oferă și ei 3 nave și control total asupra lor.
Expediția avea să-l facă pe Vespucci faimos, deoarece descoperise un nou continent, Vespucci era sigur că nu ajunsese în Asia.
În timpul acestei expediții, Vespucci îi scrie lui Lorenzo de Medici detalii legate de acea călătorie.
După a doua expediție, Vespucci era sigur că descoperise un nou continent și astfel vestea a fost repede anunțată.
Ultima expediție a fost făcută sub comanda lui Gonzalo Coelbo și a fost un dezastru.
În iunie 1504, Vespucci ajunge la Lisabona și, până la sfârșitul anului, se mută la Sevilla unde va rămâne până la sfârșitul vieții sale.
Vespucci a fost singurul care a înțeles că America de Sud este un continent nou-descoperit și este cunoscut deoarece a creat un sistem pentru calcularea longitudinii, descoperind circumferința Pământului cu o eroare de 80 de metri față de cifra corectă.
A avut din nou viziunea călătoriilor însă această viziune a fost spulberată atunci când a fost numit pe 27 martie 1508 „Pilot Major al Spaniei”. El avea să-i învețe pe toți tinerii navigatori cosmografia și arta de a naviga. A devenit și inspector al flotei spaniole. În esență, Vespucci avea controlul asupra călătoriilor sub steagul spaniol.[3]
Recapitulând, Vespucci a fost printre primii europeni ajunși în Brazilia, pe coastele Uruguayului și Argentinei. A explorat unele dintre cele mai importante fluvii ale lumii: Amazon, Pavia, Rio de la Plata. Pe lângă acestea a explorat aproximativ 6000 de mile de coastă, mai mult decât oricine altcineva. A fost primul ce a observat existența curentului ecuatorial. Cea mai importantă piesă a sa a fost însă redescoperirea Americii.
În cinstea sa, ca unul dintre cei mai mari navigatori ai Noii Lumi, continentul descoperit îi poartă numele, începând din anul 1507.
1673: Începe transportarea regulată a corespondenței între New York și Boston.
1739: Exploratorul francez Jean-Baptiste Charles Bouvet de Lozier descoperă Insula Bouvet.
Jean-Baptiste Charles Bouvet de Lozier a fost un navigator, explorator francez, guvernator al Insulelor Mascarene.
A rămas orfan la șapte ani, a studiat la Paris, apoi a fost trimis la Saint-Malo să studieze navigația. În 1731 devine locotenent în cadrul Companiei frandeze a Indiilor Orientale. Reușește să obțină fonduri și pleacă cu două corăbii, Aigle și Marie, să exploreze Oceanul Atlantic și mai ales Emisfera sudică. Aceasta a fost prima expediție cu caracter strict științific în această emisferă.
La 1 ianuarie 1739 descoperă ceea ce va fi numită Insula Bouvet. Dar expediția sa nu durează mult datorită stării de sănătate a echipajului și Bouvet de Lozier este nevoit să se retragă la Capul Bunei Speranțe și apoi în Franța.
La 10 ani după expediție este numit guvernator al Insulelor Mascarene și aceasta în două perioade: 1750 – 1752 și 1757 – 1763.
1788: Apare prima ediție a The Times al Londrei, anterior publicată ca The Daily Universal Register.
1801: Adunarea legislativă a Regatului Marii Britanii și Regatului Irlandei se încheie, adoptând crearea Regatului Unit.
1801: Astronomul italian Giuseppe Piazzi descoperă primul asteroid cunoscut, 1 Ceres. Cel mai mare obiect din centura de asteroizi este acum clasificat drept planetă pitică.
1804: Se încheie dominația franceză în Haiti: Ziua națională a acestui stat.
1808: Importul sclavilor în Statele Unite ale Americii este interzis.
1818: Este publicat romanul Frankenstein sau Prometeusul Modern al lui Mary Shelley.
1848: Intră în vigoare Convenția dintre Moldova și Muntenia privind desființarea vămii dintre cele două țări, excepție făcând sarea. Se formeaza o singură piață, protejată de un singur cordon vamal.
1861: Începe Conferința națională românească de la Sibiu, în cadrul căreia s-a cerut recunoașterea politică a națiunii române, independența sa și oficializarea limbii române (1-4 ianuarie).
1866: Intră în vigoare legea privind introducerea în România a sistemului metric.
1880: Ferdinand de Lesseps începe construcția franceză a Canalului Panama.
1892: Insula Ellis se deschide pentru a începe primirea imigranților în Statele Unite.
1894: Începe folosirea Canalului de vase din Manchester, Anglia.
1896: Wilhelm Conrad Röntgen anunță descoperirea razelor X.
În timpul unor experimente, fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen, bombardând un corp metalic cu electroni rapizi, a descoperit că acesta emite radiații foarte penetrante, radiații pe care le-a denumit raze X (descoperire realizată în anul 1895). Radiațiile X au fost numite mai târziu radiații Roentgen sau Röntgen.
Fizicianul german Wilhelm Röntgen este de obicei creditat ca descoperitor de raze X în 1895, deoarece el a fost primul care le studiază sistematic, deși nu este primul care a si observat efectele. El este și cel care le-a dat denumirea de „raze X” (care semnifică o cantitate necunoscută ), deși multe altele le-au denumit „raze Röntgen” (și radiografiile asociate cu raze X ca „Röntgenograme”) pentru la câteva decenii după descoperirea lor și chiar și până în prezent în unele limbi, inclusiv în limba germană a lui Röntgen.
S-au găsit raze X provenind din tuburile Crookes, tuburi experimentale de descărcare inventate în jurul anului 1875, de către oamenii de știință care investigau razele catodice, adică grinzile electronice energetice, create mai întâi în tuburi. Tuburile Crookes au creat electroni liberi prin ionizarea aerului rezidual în tub printr-o tensiune DC ridicată de oriunde între câțiva kilovolți și 100 kV. Această tensiune a accelerat electronii proveniți de la catod la o viteză suficient de mare încât au creat raze X atunci când au lovit anodul sau peretele de sticlă al tubului. Multe dintre tuburile timpurii ale Crookes au radiat, fără îndoială, raze X, deoarece cercetătorii timpurii au observat efecte care le puteau fi atribuite, după cum este detaliat mai jos. Wilhelm Röntgen a fost primul care le studiază sistematic, în 1895.
Descoperirea razelor X a stimulat o adevărată senzație. Biograful Röntgen, Otto Glasser, a estimat că numai în 1896 au fost publicate 49 de eseuri și 1044 articole despre noile raze. Aceasta a fost probabil o estimare conservatoare, dacă se consideră că aproape fiecare lucrare din întreaga lume a raportat în mod extensiv despre noua descoperire, cu o revistă, cum ar fi Știința, dedicându-i numai 23 de articole în acel an. Reacțiile de senzație la noua descoperire includ publicații care leagă noul tip de raze de teoriile oculte și paranormale, cum ar fi telepatia.
1899: Se încheie dominația spaniolă în Cuba.
1901: Cele șase colonii autonome (New South Wales, Victoria, South Australia, Tasmania, Western Australia și Queensland) se unesc, formând Commonwealth of Australia, cu statut de dominion în cadrul Imperiului Britanic (din 1907). Provizoriu, capitala a fost stabilită la Melbourne.
1925: Americanul Edwin Hubble anunță descoperirea unei alte galaxii în afară de Calea Lactee – Andromeda.
1958: Comunitatea Economică Europeană este înființată.
1959: Fidel Castro și revoluționarii săi preiau conducerea asupra Cubei, alungând regimul condus de Fulgencio Batista.
1960: Camerunul obține independența față de Franța și Regatul Unit.
1962: Samoa de Vest obține independența față de Noua Zeelandă; numele său este schimbat în statul independent Samoa de Vest.
1964: Federația Rhodesia și Nyasaland este împărțită în republicile independente din Zambia și Malawi, iar Rhodesia, controlată de britanici.
1965: Partidul Popular Democrat din Afganistan este fondat în Kabul, Afganistan.
1973: Danemarca, Irlanda și Regatul Unit sunt admise în Comunitatea Economică Europeană.
1975: Schimbarea a § 2 din Bürgerliches Gesetzbuch Deutschlands („Codul civil al Germaniei”), cu reducerea vârstei majoratului în Germania de la 21 la 18 ani.
1981: Grecia este admisă în Comunitatea Europeană.
1983: ARPANET se transformă oficial în utilizarea Protocolului Internet, creând Internetul.
1984: Brunei devine independent de Regatul Unit.
1985: Primul apel pe telefon mobil britanic este făcut de Michael Harrison tatălui său, Sir Ernest Harrison, președinte al Vodafone.
1986: Spania și Portugalia sunt admise în Comunitatea Europeană.
1999: Moneda euro este introdusă ca monedă oficială a Uniunii Europene, în formă electronică (fără bancnote).
2002: Moneda euro este introdusă în 12 țări din Uniunea Europeană – Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia și Spania.
2004: Irlanda devine primul stat care interzice fumatul în localuri.
2007: România și Bulgaria devin membre ale Uniunii Europene.
2008: Cipru și Malta adoptă oficial moneda unică europeană.
2014: Letonia a adoptat oficial moneda unică europeană.
