Selecționerul naționalei de rugby a României, francezul David Gerard, a convocat 11 jucători de la SCM USV Timișoara pentru un stagiu de pregătire centralizată la Institutul Național de Sport, Expertiză și Performanță, una dintre cele mai performante baze de pregătire sportivă din Franța.
Eduard Matei, Tudor Butnariu (linia I) Vlad Neculau, Ștefan Iancu, David Trăușan (linia a doua), Dragoș Ser, Kemal Altînok (linia a treia), Tevita Manumua, Tiqe Iliesa (aripi), Alexandru Bucur (centru) și Ovidiu Neagu (fundaș) sunt jucătorii deținătoarei Supercupei și Cupei României care se vor afla la Paris, în perioada 9-22 ianuarie.
Dintre cei 11 jucători, constituie o premieră convocarea lui Edi Matei, pe care antrenorul Mugur Preda a anticipat-o încă din a doua jumătate a acestui an. De asemenea, trebuie remarcat că și proaspătă achiziție a vicecampioanei, Ștefan Iancu a prin un loc între cei 34 de sportivi convocați.
Stagiul face parte din programul de pregătire al campaniei din acest an a Campionatului European, în care România va debuta pe 8 februarie, contra naționalei Germaniei.
„Stejarii” vor avea ca parteneră de pregătire echipa Stade Francais din Top14.
Lotul complet pentru stagiul parizian cuprinde 34 de jucători:
Linia I: Alexandru Savin (CS Rapid), Iulian Hartig (CS Dinamo), Eduard Matei (SCM USV Timișoara), Cosmin Manole (CS Dinamo), Vasile Balan (CSA Steaua), Tudor Butnariu (SCM USV Timisoara), Florian Ciocoiu (CSA Steaua), Sergiu Puescu (CS Dinamo);
Linia a II-a: Vlad Neculau (SCM USV Timișoara), Matthew Tweddle (CSA Steaua), Nicolaas Immelman (CSM Știința Baia Mare), Ștefan Iancu (SCM USV Timișoara) , David Trăușan (SCM USV Timișoara);
Linia a III-a: Dragoș Ser (SCM USV Timișoara), Kemal Altinok (SCM USV Timișoara), Cristi Boboc (CSA Steaua), Eduard Cioroabă (CS Dinamo), Etienne Terblanche (CS Dinamo)
Mijlocaș la grămadă: Toma Mîrzac (CSM Știința Baia Mare), Rareș Mîrzac (CS Rapid), Alin Conache (CSA Steaua)
Mijlocaș la deschidere: Daniel Jipa (CS Rapid), Ștefan Cojocariu (CS Rapid), Antonio Mitrea (Stade Aurillacois Espoirs);
Aripi: Tevita Manumua (SCM USV Timișoara), Toni Maftei (CSU ELBI Cluj), Tiqe Iliesa (SCM USV Timișoara), Mihai Lămboiu (CSM Știința Baia Mare);
Centri: Dylan Schwartz (CS Dinamo), Alexandru Bucur (SCM USV Timișoara), Fonovai Tangimana (CS Dinamo), Cristian Bumbac (CS Rapid)
Fundași: Paul Popoaia (CSM Știința Baia Mare), Ovidiu Neagu (SCM USV Timișoara).










