Infostoria – Ce s-a întâmplat în 12 octombrie

1449: Bătălia de la Tămășeni, pe Siret. Cu sprijinul lui Iancu de Hunedoara, Bogdan al II–lea devine domn al Moldovei.

Pentru a înțelege importanța acestei victorii, trebuie să ne întoarcem într-o perioadă în care Moldova era măcinată de lupte pentru putere. După moartea lui Alexandru cel Bun, în 1432, urmașii săi și diferitele grupări boierești s-au confruntat pentru controlul țării. Domniile se succedau uneori cu o repeziciune care făcea ca stabilitatea politică să pară mai degrabă oaspete de ocazie decât locatar permanent.

Bogdan al II-lea și-a pregătit cu grijă revenirea în țară și candidatura la tron. În octombrie 1449, a intrat în Moldova și l-a înfruntat pe Alexăndrel, reușind să obțină victoria la Tămășeni. În urma înfrângerii, rivalul său s-a retras spre Polonia, iar Bogdan a preluat controlul asupra capitalei, Suceava, și a început o domnie care avea să dureze aproximativ doi ani.

Un rol important în ascensiunea noului domnitor l-a avut Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei și guvernator al Regatului Ungariei, una dintre personalitățile militare și politice de prim rang ale Europei Centrale. Pentru Iancu, o Moldovă aliată putea constitui un sprijin strategic într-o vreme în care amenințarea otomană impunea alianțe și calcule diplomatice permanente.

Dar povestea lui Bogdan al II-lea are și o legătură deosebită cu viitorul Moldovei: el a fost tatăl lui Ștefan cel Mare, care avea să devină unul dintre cei mai cunoscuți domnitori români. Bogdan a încercat să-și consolideze dinastia și l-a asociat la domnie pe fiul său, încă de tânăr.

Destinul său a fost însă scurt și tragic. În octombrie 1451, Bogdan al II-lea a fost ucis la Reuseni, în urma unui conflict cu Petru Aron, un alt pretendent la tron. Ștefan, fiul său, avea să-și înceapă propria luptă pentru putere câțiva ani mai târziu.

1492: Cristofor Columb a acostat în Insulele Bahamas, crezând că a ajuns în Asia de Est și nerealizând că a ajuns în apropierea coastelor Americii.

1518: Începe interogarea lui Martin Luther de către trimisul papal, cardinalul Thomas Cajetan, interogare care s-a încheiat la 14 octombrie.

1595: Ștefan Răzvan, domn al Moldovei, ocupă Bucureștii.

Fiul unui tată rom musulman care emigrase către Moldova din Imperiul Otoman și al unei femei moldovence, a servit în mod probabil în armata regelui Henric al IV-lea al Franței, apoi în armata poloneză. Înainte de a accede la tron era comandantul gărzii lui Aron Vodă și avea titlul de hatman.
A luptat alături de Mihai Viteazul și Sigismund Báthory împotriva turcilor otomani. I-a succedat la tron lui Aron Vodă, pe care l-a alungat, proclamându-se domn. Detronat ca urmare a invaziei poloneze în Moldova, a fost înlocuit cu Ieremia Movilă. Bătălia decisivă a fost dată la Areni, lângă Suceava. Pierzând bătălia, Ștefan a fost capturat în încercarea sa de a fugi spre Transilvania și a fost executat prin tragere în țeapă.

1777: Grigore al III-lea Ghica este ucis la Iași din porunca sultanului.

Grigore al III-lea Ghica provine dintr-o familie din Albania ce a ajuns la curtea Moldovei în timpul domniei lui Vasile Lupu. Prietenia acestei familii cu un turc, care mai apoi ajunge vizir la Constantinopol, a fost determinantă în evoluţia ulterioară a stării ei sociale.
Grigore al III- lea Ghica sau Grigore al III-lea Alexandru Ghica, a avut două domnii în Moldova: 18 martie 1764 – 23 ianuarie 1767 și septembrie 1774 – 1 octombrie 1777 și una în Valahia.
În a doua domnie în Moldova, Ghica Vodă a fost numit domn cu sprijinul ruşilor, la 26 septembrie 1774, iar învestitura a primit-o la 9 octombrie, când armatele ţarinei nu părăsiseră încă pământul Moldovei. Ca domn se arată dușman Austriei și prieten Rusiei, iar intrigile îl ajută mult în politica dusă față de turci. Pe plan intern a regularizat strângerea birurilor și a pus capăt abuzurilor. A înființat o fabrică de postav la Chipirești, lângă Jijia și a zidit lângă Mitropolie o școală ca urmare a reorganizării învățământului, gândită de el. Prin măsurile luate, a reușit să aducă țara la o relativă bunăstare.
În 1775 Austria obține de la Poartă nord-vestul Moldovei pe care avea s-o denumească „Bucovina”, cu toate că domnitorul și boierii au protestat vehement. Astfel, vechile ținuturi românești, Cernăuți, Storojineț, în mare măsură Suceava cu Putna lui Ștefan cel Mare și salba de mănăstiri înglobate în topicul Bucovina au fost anexate de către Austria.
Deoarece a protestat împotriva pierderii acestui teritoriu, turcii au trimis un capugiu (agent executor) la curtea lui Grigore, cu porunca de a-i comunica mazilirea și de a-l aduce viu sau mort la Istanbul; acesta l-a ucis în noaptea de S.N. 12 spre 13.
Peste o zi, la 1 octombrie 1777, la Cernăuţi, notabilii români, în frunte cu boierul Ilie Herescu, şi în prezenţa guvernatorului militar austriac, Gabriel von Spleny, au jurat credinţă împăratului de la Viena.
Profesorul și istoricul Ion Nistor, în lucrarea sa Istoria Bucovinei reproduce însemnările unui corespondent din Istanbul, datate la 19 noiembrie 1777, privind cauza asasinării domnitorului Moldovei din ordinul sultanului „…districtul Bucovinei a fost principala cauză a asasinării principelui Ghica. Acest domn nu voia cu nici un preț să consimtă la cesiunea Bucovinei în favoarea Austriei. Precum se vede el se comporta ca un suveran independent.”

1808: Napoleon I și Alexandru I semnează convenția prin care Rusia anexează Moldova și Țara Românească.

În 1808, la Erfurt, Napoleon și Alexandru I au discutat din nou despre împărțirea sferelor de influență în Europa.
Convenția de la Erfurt din 12 octombrie 1808 a avut o importanță deosebită: în cadrul negocierilor, Napoleon a acceptat în principiu pretențiile Rusiei asupra Moldovei și Țării Românești, cu condiția recunoașterii acestora de către Marea Britanie. Documentul reflecta modul în care marile puteri erau dispuse să discute soarta unor teritorii fără participarea directă a populației lor.

Planurile nu s-au concretizat în forma dorită de țarul rus.
În urma războiului ruso-otoman, încheiat prin Pacea de la București din 1812, Rusia a anexat partea de est a Moldovei, teritoriul dintre Prut și Nistru, cunoscut ulterior sub numele de Basarabia. Moldova de la vest de Prut și Țara Românească au rămas sub suzeranitatea otomană.

1823: Scoțianul Charles MacIntosh a pus în vânzare primele pelerine de ploaie.

La începutul carierei sale, Macintosh a lucrat ca funcționar pentru un comerciant din Glasgow, dar la vârsta de 19 ani renunțase deja pentru a-și urma adevărata pasiune: chimia. La 20 de ani, Macintosh a deschis propria sa fabrică în Glasgow care se concentra pe metode noi și inovatoare de vopsire. În timp ce experimenta cu naphtha (un lichid uleios produs secundar al cărbunelui de smoală), Macintosh a descoperit ceva ce avea să schimbe pentru totdeauna modul în care ne îmbrăcăm și interacționăm cu mediul înconjurător.
Esența descoperirii sale a fost cimentarea a două grosimi de pânză împreună cu cauciucul natural. Cauciucul este solubil prin acțiunea naftei.
În 1823, Macintosh și-a patentat noul proces. Plasând un strat de cauciuc lichid (realizat cu naphtha) între două straturi de material textil, Macintosh a creat un material nou, rezistent la apă și în același timp flexibil și purtabil. Rezistent la condiții umede și ploioase, noul material era perfect pentru confecționarea hainelor.
Primele paltoane Mac aveau probleme cu mirosul, rigiditatea și tendința de a se topi în vreme caldă, însă acestea au fost în mare parte rezolvate prin patentarea unei inovații noi: vulcanizarea cauciucului în 1843. Deși procesul lui Charles Macintosh nu era perfect și urma să fie îmbunătățit în timp, era mult superior oricărui alt produs de pe piață. Paltonul Mackintosh a devenit omniprezent și numele său a ajuns să definească întreaga categorie de îmbrăcăminte.

1928 – Un respirator din fier este folosit pentru prima dată la Spitalul de Copii din Boston

Un plămân de fier este un tip de ventilator cu presiune negativă (NPV), un respirator mecanic care închide cea mai mare parte a corpului unei persoane și variază presiunea aerului în spațiul închis pentru a stimula respirația. Ajută la respirație atunci când controlul muscular este pierdut sau munca de respirație depășește capacitatea persoanei. Necesitatea acestui tratament poate rezulta din boli, inclusiv poliomielita și botulism și anumite otrăvuri (de exemplu, barbiturice , tubocurarina ).

Plămânul de fier este un cilindru mare orizontal conceput pentru a stimula respirația la pacienții care și-au pierdut controlul asupra mușchilor respiratori. Capul pacientului este expus în exteriorul cilindrului, în timp ce corpul este sigilat în interior. Presiunea aerului din interiorul cilindrului este ciclată pentru a facilita inhalarea și expirarea. Dispozitive precum aparatele respiratorii Drinker, Emerson și Both sunt exemple de plămâni de fier, care pot fi alimentați manual sau mecanic. Versiunile mai mici, cum ar fi ventilatorul cu corașă și ventilatorul jachetă, încap doar pe trunchiul pacientului. Respirația la oameni are loc prin presiune negativă, în cazul în care cutia toracică se extinde și diafragma se contractă, determinând fluxul de aer în și din plămâni.

1931: Se inaugurează statuia lui Cristos Mântuitorul din Rio de Janeiro, Brazilia.

Are 30 de metri înălțime fără să se includă cei 8 metri ai soclului, lățimea între brațe este de 28 metri, are o greutate de 635 de tone și este situată pe vârful muntelui Corcovado la o altitudine de 700 de metri.
Inaugurarea a fost planificată cu ocazia aniversării a 100 de ani de la declararea independenței Braziliei. Schițele proiectului au fost întocmite de inginerul Heitor Silva Costa. Din motive financiare, numai după zece ani a început construcția lui.
Cu sprijinul Franței și Vaticanului s-a reușit realizarea proiectului și sfințirea statuii la data de 12 octombrie 1931.
În soclu se află o capelă cu hramul Nossa Senhora Aparecida, unde pot intra 150 de persoane și unde sunt celebrate căsătorii și botezuri.[2] Mulajul (modelul) din ghips, precum și sculptura a fost efectuată de sculptorul francez Paul Landowski.
Materialul de construcție este compus din beton armat, acoperit cu un strat de mozaic. Monumentul este folosit de biserica catolică la diferite aniversări ca loc de pelerinaj.

1946: A fost înființat Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”, din București.

Constantin Ion Parhon s-a născut la 28 octombrie 1874 în orașul Câmpulung Muscel (județul Muscel, înglobat ulterior în județul Argeș). Tatăl său era originar din Cetatea de Baltă (azi jud. Alba, fost jud. Târnava Mică). Studiile secundare le-a făcut la Focșani, Buzău și Ploiești, bacalaureatul l-a obținut în 1892. A studiat medicina la universitatea din București (1893-1900) și a obținut în 1900 titlul științific de doctor în medicină cu teza Contribuțiuni la studiul tulburărilor vazomotorii în hemiplegie.
În timpul studiilor a lucrat ca extern (1896-1897) și intern (1897-1900) al spitalelor din București. După absolvirea studiilor și obținerea doctoratului, profesează ca medic la Spitalul Rural „Rallet” din județul Dâmbovița (1901-1902) și apoi medic secundar la Spitalul Pantelimon (1903-1909). În această perioadă, devine docent al Clinicii de boli nervoase din București (1903), urmând și un stagiu de perfecționare la München (1906). Apoi, devine medic primar la Ospiciul Mărcuța (1909-1912).
Este angajat în învățământul superior medical, ca profesor universitar de neurologie și psihiatrie, la Facultatea de Medicină din Iași (1913-1933) și de clinică endocrinologică la Facultatea de Medicină din București (1933-1940 și 1944-1958). În paralel cu activitatea didactică își continuă activitatea profesională ca director al Spitalului Socola din Iași (1917-1930) și apoi al Institutului pentru bolile nervoase, mintale și endocrinologice din București (1930-1940).
În 1928 este ales membru corespondent al Academiei Române și în 1939 devine membru titular și președinte de onoare al acestui prestigios for științific. Deține și alte funcții în cadrul organizațiilor profesionale medicale: membru titular al Academiei de Medicină din București (1935), membru de onoare al Academiei de Științe Medicale (1969), membru fondator al Societății de Anatomie din București, al Societății de Biologie, al Societății Române de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie și Endocrinologie.
În 1946, regele Mihai înființează Institutul de Endocrinologie cu numele „C. I. Parhon”. Primul sediu al acestui institut a fost la Spitalul „Colentina”. Ulterior, după naționalizarea în 1948 a spitalelor, sediul Sanatoriului de maici „St. Vincent du Paul”, din parohia Bisericii Franceze de la Statuia Aviatorilor, a devenit sediul Institutului.

1964: Sovieticii au lansat Voskhod I în spațiu, prima navă spațială capabilă să transporte trei persoane pe orbita Pământului.

1994: Sonda spațială Magellan arde în atmosfera lui Venus.

Sonda Magellan, denumită și Sonda de Cartografiere a planetei Venus prin Unde Radar, a fost o sondă spațială robot având o greutate de 1.035 kilograme, lansată de NASA la 4 mai 1989, ca să cartografieze suprafața planetei Venus prin tehnica radar și să măsoare gravitația planetei. A fost prima misiune interplanetară lansată de pe o navetă spațială.

2005: A fost lansată a doua misiune chineză cu oameni la bord, Shenzhou 6, pentru 5 zile pe orbită.

Shenzhou 6 ( chineză :神舟六号; pinyin : Shénzhōu lìuhào ) a fost al doilea zbor spațial uman al programului spațial chinez , lansat pe 12 octombrie 2005, pe o rachetă Long March 2F de la Centrul de lansare a satelitului Jiuquan . Nava spațială Shenzhou a transportat un echipaj format din Fèi Jùnlong (费俊龙) și Niè Hǎishèng (聂海胜) timp de cinci zile pe orbita joasă a Pământului . A fost lansat cu trei zile înainte de a doua aniversare a primului zbor spațial uman al Chinei, Shenzhou 5 .
Echipajul a putut să-și schimbe noile costume spațiale mai ușoar , să efectueze experimente științifice și să intre în modulul orbital pentru prima dată. Activitățile exacte ale echipajului au fost ținute secrete, dar au fost considerate de unii că includ recunoașterea militară, însă acest lucru este probabil neadevărat, având în vedere că experimente similare din SUA și URSS au determinat că oamenii din spațiu nu sunt potriviți pentru recunoașterea militară. A aterizat pe Siziwang Banner al Mongoliei Interioare pe 16 octombrie 2005, pe același loc ca și zborurile anterioare cu și fără echipaj Shenzhou .