1804: Juno, unul dintre cei mai mari asteroizi din Centura Principală, este descoperit de astronomul german, Karl Ludwig HArding
Harding s-a născut la Lauenburg/Elbe și a studiat teologia la Universitatea Göttingen. În 1796, Johann Hieronymus Schröter l-a angajat pe Harding să-l mediteze pe fiul său. Schröter era pasionat de astronomie, iar Harding a devenit la scurt timp inspector în observatorul astronomic al acestuia.
În 1804, Harding a descoperit Juno în observatorul lui Schröter, după care a plecat la Göttingen să lucreze cu Carl Friedrich Gauss, fiind profesor de astronomie.
Pe lângă Juno, el a descoperit și trei comete și a publicat:
Atlas novus coelestis (1808-1823; reeditat de Jahn, 1856) catalog cu 120.000 de stele
Kleine astronomische Ephemeriden (editat cu Wiessen, 1830-35)
a cinsprezecea publicație din seria Sternkarten a Academiei din Berlin (1830)
Craterul Harding de pe Lună își trage numele de la el, ca și asteroidul 2003 Harding.
1902: În sala Olympia de la Paris, publicul poate experimenta primul film science-fiction. Filmul Voiajul în lună a regizorului Georges Méliès este un mare succes.
Le voyage dans la lune constituie cel mai cunoscut film realizat de Georges Méliès, printre altele și prin faptul că folosește din plin metoda trucajului.
Un grup de savanți efectuează o călătorie în lună la bordul unui „vehicul spațial” în formă de obuz. Acolo ei întâlnesc o lume fantastică, populată de ciuperci uriașe și omuleți stranii. Când sunt loviți omuleții dispar lăsând în urma lor un fel de fum. Aflați sub amenințarea lor, savanții se reîntorc pe pământ. Povestea este bazată pe romanele lui Jules Verne (De la Pământ la Lună) și/sau H. G. Wells (Primii oameni în Lună).
După ce a terminat filmul, Méliès a intenționat să-și vândă producția oamenilor de bâlci, cei care se ocupau cu prezentarea filmelor de obicei, teatrelor, cabaretelor. Cerând o sumă de 500 franci pentru o copie, doar câțiva cumpără filmul. După succesul rețetei de casă obținuți de aceștia, mulți revin și-i cumpără producția, Méliès trezindu-se un om bogat. Aceasta îl determină să ducă filmul în S.U.A., ceea ce i-ar fi adus profituri uriașe. Însă, tehnicienii lui Thomas A. Edison furaseră un negativ făcând copii ale filmului, difuzându-l în toată America la doar câteva săptămâni de la lansare acestuia în Franța. Méliès abia își vinde câteva copii, 5 sau 6 la număr. Méliès, vrea să-l dea în judecată, însă nefiind în vigoare nicio lege privind dreptul de autor și faptului că Edison îi replică acestuia că folosește pelicula lui cu perforații, nu ajunge la nici-un rezultat.
1912: La București, în sala „Eforie”, a avut loc premiera filmului Independența României. A rulat în România timp de o lună, record pentru acea vreme. Filmul a fost prezentat apoi în Transilvania, la Viena și Budapesta.
Filmul a fost realizat prin împletirea adevărului istoric cu elemente poetice ale poeziei lui Vasile Alecsandri (Peneș și Rodica, cei nouă și cu sergentul zece, etc.).
Acțiunea începe cu imaginea unui sat obișnuit, aflat în sărbătoare, în timp ce la București se decide, în Consiliul de Coroană, mobilizarea armatei. Hora sătească este întreruptă de apariția hotărârii de mobilizare. „Cei nouă și cu sergentul zece” pleacă la război, în timp ce femeile rămân în urmă cu inima frântă de necaz. În primele scene de război rușii sunt respinși iar, la primele ostilități dintre turci și români, artileristul Cobuz (unul din cei 10) este ucis. Se arată imagini din tabăra românească de la Poiana, apoi secvențe din trecerea Dunării. În tablouri succesive ne sunt prezentate bătăliile de la Plevna și Grivița, situația tragică din Valea Plângerii și din spitalele de campanie, în care regele și regina împart medalii muribunzilor, căderea Plevnei și predarea lui Osman. Înspre final, Peneș se întoarce acasă decorat, o companie rusească întâlnită pe drum dându-i onorul. Filmul se termină cu prezentarea unor secvențe reale, filmate la parada militară din 10 mai 1912, ca o punte peste ani.
1939: Germania Nazistă a invadat Polonia, declanșând Al Doilea Război Mondial.
1969: O lovitură de stat în Libia îl aduce pe Muammar Gaddafi la putere.
Pe data de 1 septembrie 1969, un grup de tineri ofițeri conduși de Gaddafi a dat o lovitură de stat (fără vărsare de sânge) pe când Regele Idris I se afla în Turcia la tratament medical. Prințul moștenitor Sayyid Hasan ar-Rida al-Mahdi as-Sanussi, nepotul regelui, a fost destituit și ținut sub arest la domiciliu. Monarhia a fost abolită, proclamându-se „Republică Arabă a Libiei”.
Gaddafi și-a bazat noul regim pe o combinație de naționalism arab, aspecte ale bunăstării sociale din societăților occidentale, și ceea ce Gaddafi a numit „democrație populară”. Sistemul a fost numit „socialism islamic”. A permis în continuare proprietatea privată a micilor întreprinderi, dar cele mari au fost naționalizate (firmele petroliere în 1971).
Gaddafi era un musulman auster și devotat, deși, potrivit lui Vandewalle, interpretarea sa despre islam a fost „profund personală și idiosincratică.”] El era, de asemenea, un pasionat de fotbal și îi plăcea atât să joace sportul, cât și călăria ca mijloc de recreere. Se considera un intelectual; era un fan al lui Beethoven și spunea că romanele sale preferate erau Cabana unchiului Tom, Rădăcinile și Străinul.
1979: Sonda spațială americană Pioneer 11 devine prima navă spațială care a vizitat planeta Saturn, trecând pe lângă planetă la o distanță de 21.000 kilometri.
Pioneer 11 este o navă spațială lansată la 6 aprilie 1973 de NASA. Aceasta este destinată în primul rând studierii lui Jupiter și Saturn. Nava geamănă, Pioneer 10, a cercetat doar Saturnul.
Pioneer 11 a fost lansat în spațiu cu ajutorul rachetei Atlas. Nava a trecut pe lângă Jupiter în decembrie 1974, la o distanță de aproximativ 40 mii km. de limita norilor superiori și a transmis primele imagini detaliate ale planetei. În septembrie 1979 a fost la o distanță de aproximativ 20 mii km de suprafața noroasă a lui Saturn, efectuând o serie de măsurături și transferând fotografii ale planetei și satelitului acesteia, Titan. În 1995, a fost pierdut contactul cu aparatul.
După ce misiunea de cercetare a fost încheiată, naveta a părăsit Sistemul Solar și s-a îndreptat în direcția constelației Scutul.
1983: Uniunea Sovietică a doborât avionul de pasageri KAL-007 aparținând liniei sud coreene.
Împrejurările exacte nu se cunosc nici în ziua de azi. Se pare că avionul s-a rătăcit și a pătruns în spațiul aerian sovietic, tocmai în momentul când un avion de spionaj american efectua o acțiune de recunoaștere în zona respectivă. În zona respectivă lângă Kamceatka se afla o bază a submarinelor sovietice care tocmai făceau exerciții experimentale cu rachete balistice intercontinentale. În mod inexplicabil avionul de pasageri a început să devieze de la cursa sa spre Seul deplasându-se tot mai spre nord. Când avionul de pasageri a violat spațiul aerian sovietic, antiaeriana sovietică a reacționat imediat și a trimis două avioane de vânătoare de interceptare Su-15. Piloții au încercat în repetate rânduri să contacteze pilotul avionului de pasageri de tip Boeing 747 al cursei sud-coreene KAL 007. Neprimind niciun răspuns, comandamentul antiaerienei sovietice le-a ordonat piloților doborârea avionului.
1991: Uzbekistan își declară independența față de Uniunea Sovietică.
2004: Începe criza ostaticilor de la școala din orașul rusesc Beslan, când un grup înarmat de teroriști au luat ostatici sute de elevi și profesori.
În prima zi de toamnă a anului 2004, la ora locală 9.30, 32 de civili înarmaţi au ocupat Şcoala numărul 1 din Beslan. Forţe ale poliţiei sosesc imediat la faţa locului şi declanşează un schimb de focuri cu teroriştii, moment în care aproximativ cincizeci de ostatici reuşesc să fugă. În urma schimbului de focuri, sunt ucişi cinci poliţişti şi un terorist. Şcoala a fost înconjurată de un cordon de forţe ale poliţiei, trupe Spetsnaz ale armatei ruse, echipa anti-teroristă Alpha şi Detaşamentul special de luptă al Miliţiei Ruse (OMON) din cadrul Ministerului rus de Interne.
Autorităţile ruse promit teroriştilor părăsirea şcolii în siguranţă printr-un coridor asigurat de forţele de ordine spre Inguşeţia sau Cecenia şi să se facă un schimb între ostatici oferindu-se ei în locul copiilor şi al femeilor. Fostul preşedinte al Inguşeţiei Ruslan Auşev reuşeşte să-i convingă pe terorişti să elibereze 26 de persoane, printre care femei şi copii mici.
În cea de-a treia zi se permite, iniţial, echipelor medicale să ia din curtea şcolii cadavrele celor ucişi în timpul schimbului de focuri. Imediat după prânz, personalul medical se apropie să ia cadavrele, dar teroriştii deschid focul şi ucid două persoane. Concomitent cu această acţiune ucigaşă a teroriştilor, are loc o explozie şi un perete al sălii de sport se prăbuşeşte permiţând unui grup de 30 de copii să încerce să fugă. Schimbul de focuri s-a amplificat şi prin intervenţia unor civili înarmaţi, părinţi ai unor copii luaţi ostatici, dar şi a forţelor ruse care au încercat să-i acopere pe cei care reuşiseră să fugă. O parte dintre copii cad răpuşi de gloanţe sub privirile neputincioase ale unei lumi întregi, care privea criza prin intermediul carelor de televiziune aflate la câteva sute de metri de şcoală. Trupele speciale antitero Alpha şi Detaşamentul special de luptă al Ministerului rus de Interne au deschis focul declanşând intervenţia în forţă pentru încheierea crizei, fiind susţinuţi de două elicoptere de luptă şi de un tanc. Forţele ruse au obţinut controlul asupra clădirii, ucigând o mare parte a teroriştilor.
Criza a avut un final tragic, fiind ucise 338 de persoane, dintre care 186 copii, şi au fost rănite alte 332. O parte a răniţilor, aproximativ 131, au fost transportaţi la spitalul din Vladikavkaz, iar restul la cele două spitale din Beslan.
La 17 septembrie 2004, liderul terorist cecen Şamil Basaiev dă publicităţii o scrisoare prin care îşi asumă responsabilitatea organizării luării de ostatici de la Beslan (Sursa: Agerpress).
