Și astăzi vom avea o zi însorită și frumoasă. Temperatura maximă va fi de 27°C.
Calitatea aerului este bună.
Cursul BNR valabil pentru astăzi este de 4.8215 lei/Euro, 4.8579 lei/USD, 4.9571 lei/CHF și 5.5911/GBP.
AQUATIM anunță că astăzi între orele 8-16 se va opri apa rece pe Bulevardul Corneliu Coposu, Strada Delfinului, Strada Barbu Iscovescu și Intrarea Roma.
Colterm anunță că între orele 8-16 se va opri apa caldă pe străzile Barbu Iscovescu, Daliei, Intrarea Roma, Ofcea, Socrates, Corneliu Coposu, Aurelianus.
Liz Truss este noul prim-ministru al Marii Britanii. A fost de stânga, apoi a fost de dreapta. A fost împotriva monarhiei, după care i-a promis Reginei că-i face un iaht, chiar dacă nu i-a cerut nimeni așa ceva. Probabil o să o ajute și să traverseze drumul chiar dacă Regina nu va dori acest lucru. A fost împotriva Brexit, după care a fost în favoarea Brexit. Confundă Marea Neagră cu Marea Caspică. A spus că nu are nici o problemă în a declanșa un război atomic dacă în felul ăsta poate distruge Rusia. Vrea să relanseze economia britanică ajutându-i pe cei mai bogați dintre bogații de acolo. Prostia a învins. Dumnezeu să-i apere pe britanici și să ne apere pe noi toți – Ministrul de Interne al Marii Britanii, Priti Patel, și-a înaintat demisia la câteva ore după ce Liz Truss a primit votul pentru funcția de premier. Asta femeie, și frumoasă și deșteaptă și cu șira spinării dreaptă – De ce Uniunea Europeană o privește cu iritare și neliniște pe Liz Truss, care devine noul lider al Marii Britanii / Mișcarea ce duce Londra pe un curs de coliziune cu Bruxellesul – A început „toamna fierbinte” în Germania? Extrema stângă și cea dreaptă își cheamă oamenii la proteste. Ați observat că întotdeauna cei care protestează împotriva sistemului sunt numiți “extrema stângă și cea dreaptă”? Dacă nu credeți, uitați-vă la știrile românești despre protestele de zilele trecute din Cehia, și acolo oamenii care au ieșit în stradă erau numiți extremiști. Cei care protestau împotriva măsurilor “anti Covid” erau și ei numiți extremiști. Întotdeauna guvernele sunt considerate de presa “mainstream” ca fiind echilibrate, de centru, iar cei care protestează sunt întotdeauna extremiști – Polonia își face cea mai puternică forță armată terestră din Europa – Nu știu ce credeți voi, dar eu mă sunt ușor neliniștit când citesc că niște indivizi care consideră că locul femeilor este la bucătărie sau la biserică și că principalul lor rol este să facă copii se înarmează – ANAF șterge datoriile a 10 companii din industria de apărare, în valoare de 106 milioane de lei – O aplicație mobilă poate detecta coronavirusul în vocea oamenilor. Are o precizie mai mare decât a testelor rapide. Vă dați seama ce precise erau testele alea rapide? Și la ce nivel de îndobitocire a ajuns omenirea dacă un ziar poate publica o astfel de știre? – Asta este o știre pe care sigur nu o veți găsi în presa românească: Secretarul Statelor Unite pentru Energie, Jennifer Granholm, a cerut celor șapte rafinării majore să limiteze exporturile într-un moment în care aliații SUA din Europa sunt disperați după aprovizionare cu combustibil alternativ, potrivit Wall Street Journal – Cum răspunde Ciucă acuzațiilor Kremlinului la adresa României privind livrările de armament pentru Ucraina. Spuneau unii că nu a spus nimic. Părerea mea este că dimpotrivă, a spus foarte clar ce era de spus – Mircea Cărtărescu a câștigat Premiul FIL de Literatură în Limbi Romanice: ”Un scriitor multilateral de stil maximalist” Am citit în viața mea tot felul de cărți, inclusiv Biblia și Coranul. Întotdeauna, fie că mi-au plăcut sau nu mi-au plăcut, le-am citit din scoarță în scoarță. Solenoid este singura carte pe care am abandonat-o la pagina 18, cred, undeva unde personajul principal se piaptănă și vede cum îi cad păduchii în chiuvetă. Promit că în acest weekend am sa mă apuc de ea și nu o las până nu o termin.- M-am plimbat câteva ore prin Cimitirul Bellu și-a fost mai tare decât orele de istorie din școală. Poate ajungeți prin București și aveți câteva ore libere, cred că ar fi interesant să vizitați și cimitirul ăla. De altfel și o plimbare în cimitirele din Timișoara poate fi interesantă, atât pentru a vedea artă funerară, pentru a vedea mormintele unora din cei care au făcut istoria acestui oraș, cât și pentru a vă gândi puțin la ce sunteți și ce veți ajunge.
– Povestea celei mai înalte clădiri a epocii comuniste din Timișoara. 51 de ani de la construcția Continentalului. La Continental nu am fost chiar de la înființare, l-am admirat pe afară până prin anii ‘80 când am mai crescut puțin și mai mergeam acolo, la unul din baruri, la câte o cafea. Dar la magazinul Bega am fost chiar în primele zile. Ce nebunie, nimeni nu mai văzuse până atunci scări rulante, așa că toată lumea dorea să se dea pe ele. O întâmplare de prin 1989, câteva luni înainte de revoluție: la un moment dat de undeva de la un etaj superior au început să cadă printre scările alea niște foi de caiet pe care cineva scrisese, de mână, un fel de manifest antisistem. În două minute nu mai era nimeni pe scări și nici în apropierea lor. Și o altă întâmplare, din barul de noapte al Continentalului: La una din măsuțele alea mici, înconjurate de fotolii adânci, comode și roșii stătea un tip, persoană cunoscută în oraș, iar alături de el era un imens ciobănesc mioritic (cred). La un moment dat vine razia, adică niște milițieni care îți cereau legitimația de serviciu și te întrebau unde lucrezi și de ce stai în bar în loc să fii la muncă. Se îndreaptă spre tipul cu câinele și îi cer și lui legitimația. Omul le spune că nu are așa ceva, la care milițianul îl întreabă din ce trăiește. “In p…a mă-ti, nu vezi, cresc câini de rasă”, a fost răspunsul. Bineînțeles că nu putea să facă oricine așa ceva, de unde să știe un milițian de rând că crescătorul ăla de câini a contribuit la bugetul statului probabil mai mult decât o mare întreprindere, prin ajutorul pe care l-a dat miliției la confiscările de aur, ăsta îi provoca, Bebe Bucur venea și îi lega – Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj: Tu ce vrei să te faci când o să fi mare? Nu ştiu, probabil că pasager în avioanele care duc românii să muncească în Europa de Vest. Există părerea larg răspândită, mai ales în rândul profesorilor, că școala nu trebuie să te învețe lucruri concrete, ci trebuie să te învețe să gândești. Chiar și ieri am citit chestia asta undeva. Rezultatul este că te trezești că îți vine la ușă să-l angajezi un tânăr care te întreabă prima dată cât este salariul, după care, când îl testezi constați că el nu știe nici contabilitate, nici IT, eventual doar cât să asambleze un calculator, nu știe nimic. Vorba regretatului meu prieten Ninoslav Iancovici când i-am trimis un astfel de IT-ist ca să-l angajeze, “ce dracu mi l-ai trimis pe filozoful ăla, dacă voiam să angajez filozofi, angajam pe unul de la Facultatea de Filozofie”. Ieri mă întreba o “economistă”, așa se semna, cu “Economist” în fața numelui, cum să facă o factură în roșu, că imprimanta ei nu tipărește color (pentru cei care nu știau, dar de acum înainte vor ști, în jargonul contabililor o factură “în roșu” este o factură care are valoarea negativă, adică cu minus în fața valorii). Au două facultăți, cinci masterate și un doctorat, dar de fapt nu știu să facă nimic. Uitați-vă în jur, avem aici în Timișoara facultate de “Științele Vieții” dar nimeni nu știe să planteze sau să toaleteze un copac. Și atunci ai de ales, fie îl angajezi, îi plătești degeaba timp de 1-2 ani leafă și contribuții la stat și mai și pierzi timpul ca să îi înveți să facă ceva util sau îi rogi să iasă pe ușa pe care au intrat. Varianta sugerată în acest articol ar fi ca școlile să facă în așa fel încât în momentul în care un tânăr iese dintr-o școală, indiferent de nivelul acesteia, să știe să facă ceva, să strunjească, sau să vindece oameni, sau inginerie, ceva. Dragoș Damian este un tip tare deștept, îl urmăresc de mult timp, așa că nu veți avea decât de câștigat dacă citiți acest articol.