Peste o mie de șoferi au fost amendați săptămâna trecută în Timiș pentru viteză. Poliția intensifică controalele în Săptămâna Mare, cu scopul de a preveni accidentele înainte de sărbători.
Peste 1.000 de șoferi amendați pentru viteză într-o singură săptămână în județul Timiș. 31 au rămas fără permis.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au anunțat că în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, acțiunile din trafic se intensifică, în special pentru depășirea limitei legale de viteză.
„Viteza nu ține loc de siguranță!”, avertizează polițiștii.
Săptămâna trecută, agenții rutieri au aplicat 1.014 sancțiuni pentru viteză și au reținut 31 de permise de conducere tot din cauza depășirii vitezei legale.
Controalele continuă și în Săptămâna Mare, când fluxul de mașini pe drumuri este mai mare. Scopul este clar: mai puține accidente și un trafic mai sigur.
„Vin sărbătorile pascale, iar polițiștii acționează pentru a-i opri pe cei care apasă prea tare pedala de accelerație”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Oamenii legii îndeamnă șoferii să fie atenți și să respecte regulile de circulație.
„În Săptămâna Mare, ne dorim ca traficul rutier să se desfășoare în siguranță, iar aparatul radar să nu mai înregistreze depășiri ale limitei de viteză.”
Mesajul final este unul de responsabilitate colectivă: „Responsabilitatea în trafic este a noastră a tuturor!”
























