Un bărbat de 36 de ani a fost reținut ieri, 29 septembrie, după ce nu a oprit la semnalul polițiștilor pe centura Timișoarei. Urmărirea s-a terminat în comuna Giarmata, unde mașina condusă de acesta s-a răsturnat într-un canal colector.
Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Ghiroda au încercat să oprească ieri, în jurul orei 17:00, un autoturism care circula pe centura ocolitoare a Timișoarei, pe direcția Dumbrăvița – Giarmata-Vii.
Șoferul nu a respectat semnalul regulamentar și a fugit, moment în care oamenii legii au pornit în urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 3 kilometri.
Cursa s-a încheiat în comuna Giarmata, după ce mașina a intrat pe un teren viran, iar conducătorul auto a pierdut controlul și s-a răsturnat într-un canal colector.
În urma verificărilor, polițiștii au aflat că bărbatul de 36 de ani nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
„Conducătorul auto nu a respectat semnalul polițiștilor, motiv pentru care s-a pornit în urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 3 km, pătrunzând pe un teren viran din comuna Giarmata, unde conducătorul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat într-un canal colector”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
După incident, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și dus în arest, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis.
„Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore în arestul poliției sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, se mai arată în comunicatul poliției.