Societatea Interregional Călători S.R.L. va introduce, începând din 10 ianuarie, trenuri Regio Expres şi pe ruta Timişoara – Oradea, cu numai 24 de lei biletul.
Programul cuprinde două curse: trenul 10500 va pleca din Oradea la ora 05:55 şi va ajunge la Timişoara la ora 09:24. Invers, trenul 10501 va porni din Timişoara la ora 14:23, cu sosire la Oradea la ora 17:46.
Elevii vor beneficia de gratuitate, în baza carnetului de elev, iar studenţii de reducere 50%, în baza legitimaţiei de student. Se vor acorda, de asemenea, toate facilităţile legale prevăzute pentru diversele categorii sociale (pensionari, persoane cu dizabilităţi etc.), prin cupoane de călătorie.
Interregional Călători are în dotare un număr de 34 de automotoare Duewag, care oferă condiţii civilizate de transport, având o capacitate de 140 de locuri pe scaune, iar în automotor pot fi montate 30 de suporturi speciale pentru bicicletă, scrie Agerpres.
Achiziţionarea legitimaţiilor de călătorie/abonamentelor se poate face în tren la personalul de tren sau online, accesând site-ul Interregional Călători https://interregional.ro.