Sportiva timisoreană Anca Todoni (Nr. 138 WTA) s-a calificat, astăzi, în semifinalele Openului Boliviei de la Santa Cruz, dotat cu premii în valoare de 115.000 dolari.
Todoni a învins-o în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 125 pe favorita numărul doi, franțuzoaica Chole Paquet (nr. 108 WTA), scor 6-3, 6-0.
Succesul în fața jucătoarei din Hexagon vine după cele obținute împotriva jucătoarelor Sol Ailin Larraya Guidi (Argentina, nr. 1129 WTA), scor 6-3, 6-2 și Cardon Branstine (Canada, nr. 262 WTA), care a abandonat la scorul de scor 6-0, 3-0.
Anca Todoni, 20 ani, va juca în semifinalele turneului din Bolivia contra favoritei numărul cinci, letona Darja Semenistaja (nr. 131 WTA), cu care s-a mai întâlnit de două ori până acum. Din păcate, Todoni a pierdut ambele confruntări: 6-7, 4-6, la turneul WTA de la București, în 2023, și 4-6, 6-4, 4-6, chiar în acest an, la Montreaux.
În cealaltă semifinală vor evolua Panna Udvardy (Ungaria, cap de serie Nr. 7) și Emilia Arango (Columbia).
Jucătoarea noastră a fost angrenată și la dublu, unde a făcut pereche cu croată Tara Wurth, dar cele două s-au oprit în semifinale, unde au fost învinse de dublul italo-spaniol Brancaccio/Romero Gormaz, scor 4-6, 7-6, 3-10.
foto (c) X.com / edgeAI