Jucătoarea Ana Bogdan a ratat calificarea în optimile de finală în turneului de categorie WTA 250 de la Cleveland, după ce pierdut în fața Anastasiei Potapova (Rusia, favorita numărul 5 a competiției), scor 2-6, 1-6, după 77 de minute de joc.
Pentru parcursul din turneul de la Cleveland, Bogdan, locul 103 WTA, a obținut 54 de puncte în ierarhia mondială și un cec în valoare de 6.608 dolari.
Trei românce pe tabloul principal la US Open
România va avea trei reprezentante pe tabloul principal la US Open, după ce Gabriela Ruse a câștigat și ultimul meci din calificări și s-a alăturat Anei Bogdan și Jaquelinei Cristian.
Ruse, numărul 123 WTA, s-a impus în trei seturi, 3-6, 6-1, 6-4, în fața filipinezi Alexandra Eala, și o va avea că adversară pe austriacă Julia Grabher, locul 706 WTA.
Grabher s-a confruntat cu probleme medicale în ultimul an și încearcă o revenire. Meciurile din acest an nu îi dau prea multe șanse, având în vedere că a câștigat doar trei meciuri din 13.
Din păcate sorții nu au fost prea îngăduitori cu Jaqueline Cristian. Jucătoarea noastră o va înfrunta pe rusoaica Daria Kasatkina, 12 WTA şi favorită 12 a turneului, iar Ana Bogdan va juca împotriva numărului 95 mondial, Arantxa Rus (Olanda).
Pentru prezența pe tabloul principal la US Open, jucătoarele noastre au asigurat câte un cec în valoare de 100.000 de dolari.