Comunicat Primăria Timișoara:
Primăria Municipiului Timișoara, STPT și SMTT lansează astăzi sistemul integrat cu GPS, aplicație și Open Data, care ajută călătorii să afle în timp real cât mai au de așteptat în stație. Datele GPS sunt citite în Tranzy.app, iar sistemul permite afișarea orarului pentru fiecare mijloc de transport în comun în parte, cu sosirile și plecările din stații, dar și poziția în timp real, pe hartă, a tramvaielor, autobuzelor și troleibuzelor aflate pe traseu în acel moment, pe o linie selectată. Astfel, călătorii vor afla dacă au timp să prindă în stație mijloacele de transport în comun, când este programat să ajungă următorul, dar și când vor ajunge la destinație. Într-o primă etapă, dacă va fi necesar, sistemul va fi optimizat în funcție de feedback-ul utilizatorilor, iar în perioada următoare vor fi reprogramate ecranele din stații.
„Facem azi încă un pas pentru creșterea atractivității și predictibilității transportului public în Timișoara. De azi, timișorenii au la dispoziție pe telefon o aplicație ușor de folosit care îi ajută să își planifice deplasările și să nu mai piardă timp inutil în stații. Este o facilitate pe care timișorenii care folosesc transportul public o așteaptă de ceva vreme și mă bucur că acum devine realitate. Strategia noastră este să transformăm transportul public în principala opțiune de călătorie a timișorenilor. Sistemul de mobilitate al oricărui oraș modern are în centru un sistem de transport public eficient. Vom continua cu înnoirea flotei de transport public, în câteva zile urmând să ajungă la Timișoara primul tramvai dintr-un nou lot de 17 tramvaie moderne”, a precizat primarul Dominic Fritz.
Pentru a folosi aplicația Tranzy.app, este necesară descărcarea și instalarea acesteia din Google Play sau Appstore. Instalarea aplicației se face rapid și ușor și durează sub 2 minute.
Sistemul dezvoltat de Primărie, STPT și SMTT, permite călătorilor să folosească localizarea curentă pentru a planifica o călătorie, să verifice notificările despre modificări sau întreruperi în circulație și să acceseze informații utile legate de transportul în comun. Harta actualizată poate fi consultată și pe site-ul stpt.ro.
GPS-urile au fost montate pe toate mijloacele de transport în comun – 235 – care circulă pe 55 de linii, inclusiv pe liniile metropolitane. Datele de GPS sunt furnizate de Orange România și Arobs Track GPS, iar platforma de management de flotӑ pe care o opereazӑ STPT de către Tranzy.ai, care a implementat astfel de soluții și în Cluj-Napoca, Iași, Chișinău și Botoșani.
În cadrul campaniei de bugetare participativă „Timișoara decide”, unul din proiectele câștigătoare a fost „Vizibilitatea mijloacelor de transport în comun aflate pe traseu”. Proiectul propunea instalarea de dispozitive GPS în mijloacele de transport în comun, preluarea informațiilor în timp real pe un server centralizat și afișarea acestora pe o hartă electronică a orașului/zonei metropolitane.