Reprezentativa României s-a clasat pe locul 4 în concursul de floretă pe echipe, desfășurat, astăzi, în cadrul Campionatelor Europene de cadeți și juniori din Antalya.
Alexandra Adoch, Karina Liță, Bianca Iubaș și Ioana Barbu porneau ca favorite principale la aurul european.
Tinere noastre floretiste, coordonate de Ana Pavel, au debutat cu o victorie lejeră, 45-13, cu Irlanda, urmată de un succes clar în fața Franței, scor 45-34.
In semifinale, „tricolorele” au cedat după un duel epuizant cu naționale Poloniei, în care verigă slabă a fost chiar campioana la căderii, Karina Lită, care a pierdut două meciuri la diferența de 4, respectiv 3 puncte, ceea ce a înclinat decisiv scorul final in afara echipei Poloniei.
Timișoreanca Alexandra Adoch a obținut un rezultat de egalitate, scor 2-2 cu floretă 1 a Poloniei, Tim Danuta, o victorie, 8-5, cu Zodia Mikulicka, și o înfrângere, 8-9, cu Carolina Makowska.
La finalul partidei, fetele noastre au cedat și au izbucnit în plâns la unison, conștiente că au ratat aurul la care râvneau atât de mult.
Antrenoarea Ana Pavel a încercat să le liniștească și să le explice că pot repara în meciul pentru bronz, dar orice efort a fost în zadar, iar timpul a fost scurt, căci urma partida cu Ungaria. S-a terminat 45-39 pentru maghiare, iar ultimul vis a fost spulberat.










