În ultimele zile, presa germană, daneză și norvegiană vuiește: drone misterioase au apărut deasupra aeroporturilor, bazelor militare și altor locuri „sensibile”. Oficialii vorbesc grav despre „atacuri hibride” și „amenințări la securitatea națională”.
Ne-am obișnuit deja: de câte ori nu știe cineva ce se întâmplă, se scoate din sertar termenul magic hibrid – sună suficient de vag ca să nu explice nimic, dar destul de amenințător încât să justifice niște bugete suplimentare.
Acum, privind pe hartă, lucru pe care oricine îl poate face, apar niște întrebări.
Dacă dronele veneau dinspre est, cum e la modă să se sugereze, ar fi trebuit să traverseze spații aeriene supravegheate de radare, avioane de vânătoare și, probabil, ochii vigilenți ai NATO.
Și totuși, nimic.
Nicio înregistrare, nicio confirmare.
Mi se pare mai logică varianta că ele ar fi apărut, dacă chiar au apărut, dinspre vest, de pe mare, ori chiar din interiorul țărilor respective.
O barcă, o navă comercială „nevinovată”, câteva butoane apăsate la momentul potrivit – și ai instantaneu o știre care face valuri.
Dar există și ipoteza, mai puțin discutată: poate că întreaga poveste e mai degrabă o combinație de neputință și isterie colectivă.
Un roi de drone de jucărie, lansate de vreun adolescent plictisit, poate declanșa azi un mini-război mediatic, așa cum, păstrând proporțiile, la noi, câteva mailuri trimise de un adolescent plictisit au dat de lucru timp de câteva zile serviciilor mai mult sau mai puțin secrete și nu în ultimul rând, presei.
Sau, și mai simplu, poate că nimeni nu a văzut nimic, dar „surse anonime” au suflat povestea în urechile presei, care abia aștepta un nou motiv să titreze cu litere de-o șchioapă o știre care să bage groaza în oameni.
În final, e greu de spus dacă avem de-a face cu un atac real, o diversiune, o simulare sau pur și simplu cu o halucinație colectivă alimentată de frică și propagandă. Cert este că drona – fie ea reală sau imaginară – și-a atins ținta: atenția publicului și creșterea tensiunii.
Restul e can-can geopolitic.
*
Am povestit în urmă cu câțiva ani despre felul în care se procurau cărțile înainte de 1989:
„Procurarea cărților bune era o adevărată provocare în 1989.
Apăreau ceva cărți, dar foarte puține și în marea lor majoritate acestea erau reeditări ale unor romane vechi ale lui Alexandre Dumas & Comp.
De obicei cărțile bune se vindeau sub formă de “pachet cadou”, o carte bună împreună cu o carte care nu se vindea erau băgate într-o pungă de nylon, din aceea transparentă în care se vindeau și produsele alimentare, și astfel, dacă doreai cartea bună, trebuia să cumperi și cartea cealaltă.
Asta nu ar fi fost o problemă, puteai chiar să te alegi cu niște cunoștințe folositoare, cumpărai de exemplu Forsyte Saga, dar învățai și cum se cultivă ciupercile Pleurotus.
Problema însă era că nici la pachet nu găseai prea multe cărți bune, iar când apăreau vestea se răspândea repede și de multe ori dacă nu o cumpărai la o oră-două după ce a fost așezată pe raft, cartea dispărea.
Țin minte că la începutul anilor ‘80 apăruse o carte a lui Dan Verona care se numea “Îngerii chilugi”. Am cumpărat-o seara, în drum spre casă, în aceeași noapte am terminat-o și a doua zi dimineață i-am povestit unui coleg despre ea, după care ne-am dus împreună să și-o cumpere și el. Cred că am bântuit în acea zi prin toate librăriile orașului, toată lumea îi spunea “da, bună carte, nu o mai avem”.
Ca orice lucru care se găsește greu, cărțile deveniseră foarte scumpe, o carte polițistă, din acelea cu securistul frumos și inteligent care îl prinde pe spionul fost legionar parașutat de trustul Gehlen, care avea pe copertă prețul de 5 lei se vindea în talcioc cu 100 de lei.
La un moment dat un prieten mi-a povestit de Nea’ Minda, un bătrân care vindea la o tonetă de cărți aflată chiar pe Corso, lângă intrarea la Farmacia 2. Omul ăsta putea fi corupt.
Într-o zi trecând pe acolo, am stabilit primul contact.
– Bună ziua, nu vă supărați, caut o carte, cu amplificatoare operaționale, groasă, verde…
– Daaa, îmi răspunde el, o știu, dacă veneai mai repede încă o aveam, nu știu dacă o mai au în depozit, nu cred, că astea se caută…
– Păi știți, dacă mai găsiți vreuna, eu sunt electronist și cunosc Legea lui Ohm, ești om cu mine sunt om cu tine.
– Ia să văd, îmi răspunde, cred că mai am una, am ținut-o pentru fiu-miu da’ ți-o dau că îmi ești simpatic.
Am primit cartea, a zis să-i dau cât doresc, i-am dat cu vreo 50% mai mult față de prețul de pe coperta din spate și astfel am stabilit o relație valoroasă pentru mine.
Nu am cumpărat niciodată carne la suprapreț, nu am dat niciodată șpagă cuiva (cu excepția a două săpunuri pe care le-am dat unor dentiste care mi-au scos o măsea), dar lui Nea’ Minda îi dădeam întotdeauna ceva în plus față de prețul cărților cumpărate de la el.
Când treceam pe acolo nu uitam niciodată să-i cumpăr un citro sau o înghețătă de la o tonetă din apropiere, dar și Nea’ Minda îmi punea întotdeauna deoparte cărțile despre care credea că m-ar interesa.”
( https://infotimisoara.ro/15-decembrie-1989-inceputul/ )
Dacă mă uit în urmă, parcă și azi simt emoția aceea de vânătoare.
Cărțile nu erau simple obiecte, ci trofee.
Fiecare volum obținut era o mică victorie asupra sistemului și asupra penuriei generalizate.
De aceea, o bibliotecă personală adunată înainte de 1989 nu era doar o colecție de lecturi, ci o dovadă de răbdare, relații și, uneori, noroc.
Acum, lucrurile s-au schimbat radical.
Mărturisesc că nu am mai intrat într-o bibliotecă fizică de prin clasa a V-a, când am împrumutat niște cărți și, pentru că nu le-am dus înapoi la timp, mi-a fost rușine să mai dau pe acolo.
Dar asta nu înseamnă că, dacă nu am fost la bibliotecă, nu am citit.
Am cumpărat cărți.
Dacă aș calcula prețul de raft al celor pe care le am acum, probabil că am investit cât într-un autoturism nou. Și asta fără să pun la socoteală volumele împrumutate prietenilor și niciodată returnate – un capitol pierdut, dar inevitabil, din istoria oricărei biblioteci personale.
Apoi, în jurul anului 2000, tehnologia a început să schimbe jocul.
Am pus mâna pe un Trium Mondo, un fel de precursor al smartphone-urilor actuale.
Pentru prima dată am putut citi comod pe un ecran și am descoperit formatul *.lit.
Încet-încet, cărțile fizice au pierdut teren.
Astăzi am o bibliotecă electronică de peste 10.000 de titluri, accesibile instant, sincronizate între dispozitive, cu fonturi ajustabile și cu o comoditate pe care în 1989 nu mi-aș fi putut-o imagina nici în cele mai îndrăznețe vise.
Astăzi, sigur că se citește mai puțin decât înainte de 1989.
Au apărut multe alte surse de informație și divertisment care concurează cu lectura.
Totuși, cei care citesc au acum libertatea de a alege aproape orice, oricând, fără cozile, fără pachetele „cadou” și fără Nea’ Minda.
Cartea pe hârtie a rămas, la fel ca ziarul tipărit sau scrisoarea de mână, un obiect frumos, cu valoare sentimentală și decorativă.
Restul se mută inevitabil în pixeli.
***
Germania ia măsuri după incursiunile dronelor care au perturbat traficul aerian în Danemarca: „Există o amenințare ridicată”
Ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, anunțat că Germania va adopta noi măsuri pentru a se proteja de amenințarea reprezentată de drone, după mai multe incidente în Danemarca și apariții suspecte în țară.
Danemarca are sisteme de apărare aeriană de top, dar a fost aruncată în haos de drone
Incidentele recente cu drone din Danemarca, care nu este un stat din flancul estic, au scos la iveală vulnerabilitatea spațiului aerian european, relatează Financial Times. Autoritățile daneze au fost critice pentru incapacitatea lor de a identifica sau doborî dronele observate în apropierea aeroporturilor civile și militare în această săptămână. Prim-ministrul Mette Frederiksen, împreună cu poliția și serviciile […]
Dronele misterioase au ajuns și în Norvegia.
Autoritățile din Norvegia investighează o posibilă apariție a unor drone deasupra instalațiilor militare, potrivit presei locale citate sâmbătă de agenția EFE, transmite Agerpres. „Putem confirma că am primit informații despre o posibilă activitate a dronelor…
China a lansat cea mai mare turbină eoliană zburătoare din lume
De asemenea, potrivit presei chinezești, este prima turbină de acest tip care a generat un megawatt de energie în timpul unui zbor de test.
Manevre militare.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunță că 2.400 de militari francezi care vor participa la exercițiul DACIAN FALL 2025 vor intra în țară pe data de 30 septembrie, pe punctele de frontieră din Giurgiu și Vama Veche.
„Deplasări de tehnică militară. Dacian Fall 2025. Cei 2400 de militari francezi care vor participa la exercițiu, în plus față de cei care fac parte din Grupul de Luptă NATO din Cincu, vor intra în țară, program de azi până în data de 30 septembrie dacă, pe la punctele de frontieră din Giurgiu și Vama voastră întâlnindu-vă cu ochii pe care le vedeți sociale. cu convoaie militare, să știți că acestea se îndreaptă către locațiile de instruire și se pregătesc pentru exercițiul Dacian Fall 2025”, anunţă Ministerul Apărării într-o postare pe Facebook.
Andrei Marga: Sorosismul – fundația și ideologia
Desigur, oricine are dreptul să adere la o filosofie sau alta. Când însă persoana care și-a ales o filosofie îi atacă pe cei care nu o împărtășesc, suntem datori să vedem despre ce este vorba. Este cazul lui George Soros. Miliardarul a publicat de curând un articol, în Project Syndicate (1 ianuarie 2017), în care își propune să apere „societatea deschisă“ atacând mulți – de la Donald Trump, Vladimir Putin, diverși lideri europeni la numeroși fără nume. George Soros invocă de la început ascendența sa în filosofia lui Karl Popper și face distincții cu pretenții.
Cei vizați nominal – președintele ales al SUA și președintele Rusiei – nu au ocolit prilejul de a respinge sorosismul, deja cu ani în urmă, și, probabil, vor reacționa, într-un fel sau altul și acum. Cât despre ascendența într-o filosofie, nimeni nu este împiedicat să o revendice cum poate.
Distincțiile lui George Soros sunt însă îndoielnice, iar asumpția după care optica sa constituie singura apărare a societății deschise este fără acoperire. Din acestea pleacă și erorile sale, între timp răspândite sub numele de sorosism în diferite țări, pe care mulți le-au semnalat. De aici izvorăsc evaluările greșite ale lui George Soros.
Să ne oprim mai întâi asupra distincției hotărâtoare. „Am împărțit regimurile – scrie George Soros în articolul menționat – în două categorii: cele în care poporul își alege liderii, care ar trebui să aibă grijă de interesele electoratului, și cele în care liderii își manipulează electoratul pentru a-și urmări propriile interese. Sub influența lui Popper, am numit prima categorie «societate deschisă» și pe cea de-a doua «societate închis㻓. Nu este cazul să examinăm aici ce a scris Karl Popper. Este de observat însă că „lideri care își manipulează electoratul pentru a-și urmări propriile interese“ sunt și în prima clasă de regimuri, pe care George Soros le numește „deschise“ și le agreează, nu numai în cele din a doua clasă, pe care le incriminează.
Miturile „apei structurate” – o apă potabilă ultra-scumpă ce se bazează pe afirmații științifice dubioase.
Cea de-a doua stare „starea EZ” ar corespunde „apei structurate”
Cine ar fi știut că există o substanță de zece ori mai hidratantă decât apa? Aceasta este doar una dintre multele afirmații făcute de promotorii „ apei structurate ” și de numeroși lor susținători celebri.
Apa structurată , spun ei, este o versiune de apă chimic diferită și mai bună . Moleculele de apă sunt aranjate altfel, ceea ce aduce cumpărătorului sau gamă vastă de beneficii.
Așadar, dacă nu știai că apa ta obișnuită nu este suficient de… apă , atunci acest articol este pentru tine.
Chiar și scriitorii citesc dacă sunt invitați la „Să ciTimișoara”
Niște cifre adunate de un curios spun că românul mediu nu se învrednicește decât în procent de mult sub 10 la sută să intre într-o bibliotecă pentru o carte. La datele astea triste se includ și cei ce vizitează un târg de carte. Indiferent cum sunt interpretate aceste informații statistice este extrem de grav. Carte a avut timp de secole un statut aparte. Era răsfoită, citită și recitită, adeseori cu atenție sporită și cu creionul în mână pentru a sublinia și notă ceva memorabil. Pentru cei ce acum au la dispoziție cam orice din literatura mondială la dispoziție cu cel mai mic efort dar sunt dintr-o generație mai recentă, trebuie amintit că nu cu mult timp în urmă, într-o altă societate, pentru o carte bună și mult râvnită să dai o mică șpagă ori să accepte o „vânzarea necesară”. Adică erai obligat să cumperi un pachet ce cuprinde și un produs inutil cum ar fi un cărțoi ce se dovedea a fi maculatură de îndoctrinare politică.
Vremurile s-au schimbat. Dar ce folos. Cartea din hârtie și cerneală, chiar și cu cele mai frumoase coperți, nu mai interesează pe aproape nimeni. Românul le știe pe toate dar nu citește. Slova tipărită îi dă dureri de cap și vertijuri.
