Primăria Timișoara anunță o nouă acțiune de dezinsecție pentru combaterea țânțarilor și larvelor acestora pe domeniul public al municipiului în perioada 4-9 mai 2023, între orele 21-06, dacă condițiile meteo o vor permite.
Societatea Coral Impex SRL, prin contractul subsecvent nr. 46 din 10.05.2022 privind Servicii de salubrizare, activități de deratizare, dezinsecție, dezinfecție în municipiul Timișoara este prestatorul autorizat pentru efectuarea lucrărilor.
Produsele folosite pentru combaterea țânțarilor adulți și a larvelor sunt Cymina Plus și Vectobac WG, iar substanțele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide și produse pentru combaterea artropodelor), fiind avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății și se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătății.
Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat și autorizat în conformitate cu legislația în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecție corespunzător. Primăria Timișoara roagă cetățenii să evite să treacă sau să stea în zona de acțiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor de combatere a țânțarilor și larvelor acestora pentru a evita eventualele incidente neplăcute.
Crescătorii de albine sunt rugați să ia toate măsurile necesare în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor de albine în afara ariei de stropire; în caz contrar, Primăria Municipiului Timișoara și SC Coral Impex sunt absolvite de orice responsabilitate.
foto sugestiv