Poliţia de Frontieră a oprit anul acesta la intrarea în România peste 3.700 de tone de deşeuri provenite din diferite state din Europa, dar şi din Turcia sau chiar din Canada. Transporturile nu aveau documente legale, iar cele mai multe deseuri oprite la frontieră au fost pe raza Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Oradea, respectiv 787 de tone.
Pe raza ITPF Timisoara, PTF Stamora Moraviţa în 2022 a fost oprit un transport cu aproximativ 19 tone de deşeuri de aluminiu.
„În anul 2022 (11 luni) au fost identificate peste 246 cazuri de transport ilegal de deşeuri din state din Europa (Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Belgia, Bulgaria, Germania, Austria, Ungaria, Elveţia, Olanda, Serbia, Italia, Suedia, Danemarca, Franţa, Macedonia, Polonia, Slovacia), dar şi din Turcia şi Canada. În urma verificărilor efectuate de autorităţile competente (Garda Naţională de Mediu, Direcţia Generală a Vămilor etc.), s-a stabilit faptul că mărfurile, în cantitate totală de peste 3.780 de tone, erau deşeuri, nu corespundeau cu datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, respectiv nu îndeplineau condiţiile legale de intrare din punct de vedere al legislaţiei de mediu”, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.
De asemenea, la nivel național în funcţie de specificul fiecărui caz, fie au fost întocmite dosare penale, fie a fost dispusă măsura nepermiterii intrarii în ţară pentru transporturile respective.









