Sâmbătă, 21 martie, Casa Maghiară din Timișoara găzduiește prima ediție a Cupei de șah „Bastion”, un concurs deschis tuturor pasionaților, de la elevi de 6 ani până la seniori. Evenimentul marchează inaugurarea unei noi săli de evenimente, oferind premii de până la 500 de lei și șansa amatorilor de a-și testa forțele într-un cadru oficial.
O nouă competiție sportivă își face loc în calendarul orașului. Cupa de șah „Bastion” va avea loc pe bulevardul Revoluției din 1989 nr. 8, într-un spațiu proaspăt amenajat care, pe vremuri, adăpostea utilajele unei tipografii.
Concursul este organizat de Asociația Bastionul și se adresează oricărei persoane care iubește acest „sport al minții”, indiferent de nivelul de pregătire.
„Ne-am gândit să organizăm în fiecare an un concurs orășenesc de șah. Ne dorim să vină cât mai mulți oameni cărora le place șahul, dar nu prea au unde să joace. Așa pot vedea și ei la ce nivel sunt”, a declarat Rita Metz, organizatoarea evenimentului.
Cine poate participa și cum se desfășoară concursul
Organizatorii au pregătit cinci categorii de vârstă pentru a asigura șanse egale tuturor:
Copii și elevi (6–10 ani, 11–14 ani și 15–18 ani);
Adulți;
Pensionari.
Meciurile se vor juca în sistem „rapid-open”. Asta înseamnă că fiecare participant va trece prin șapte runde intense, iar fiecare partidă va dura maximum zece minute. Este un format dinamic, menit să testeze agilitatea și atenția jucătorilor sub presiunea timpului.
„La noi, la Béla Bartók, copiii sunt foarte interesați de șah. Este o școală relativ mică, cu aproximativ 500 de elevi, dar, pe parcursul unui an, în jur de 80 de copii participă la activitățile de șah”, a explicat Levente Bakos, coordonatorul tehnic al competiției.
Premii în bani și trofee pentru câștigători
Pe lângă satisfacția victoriei, cei mai buni jucători vor fi recompensați financiar. Premiul pentru primul loc este de 500 de lei, locul al doilea va primi 400 de lei, iar ocupantul locului al treilea va pleca acasă cu 300 de lei.
Toți cei înscriși vor primi diplome de participare, în timp ce ocupanții podiumului la fiecare categorie vor fi răsplătiți cu medalii și cupe.
Taxa de participare este accesibilă: 30 de lei pentru elevi și pensionari, respectiv 50 de lei pentru adulți.
Locație cu istorie și înscrieri limitate
Evenimentul va inaugura oficial Sala „Farkas László”, situată la parterul Casei Maghiare. Clădirea se află într-un proces continuu de modernizare după ce a fost cumpărată în 2022.
„Există deja județe în care funcționează programul «Șah în școală», cu numeroase concursuri organizate sub această egidă, în special în zona Moldovei, unde șahul se practică la clasele mici. Și Federația Română de Șah are un program numit «Educație prin șah»”, a completat Levente Bakos.
Atenție însă, locurile sunt limitate la maximum 100 de participanți. Cei interesați se pot înscrie prin e-mail la partenie_mihai@yahoo.com sau varbastya.rendezveny@gmail.com. De asemenea, înscrierile se fac și prin telefon la numerele 0721.164.050 sau 0758.835.961.
Dacă îți place cum scriem și vrei să susții jurnalismul local independent, abonează-te cu 5 euro prin Patreon. Abonații primesc pe email, în premieră, cele mai bune știri din Timișoara.
Prin Patreon:











