Reprezentanții companiei Delgaz Grid au anunțat că se va opri temporar alimentarea cu gaze naturale, marți, 19 iulie, precum și miercuri, 20 iulie, în localitățile Deta și Opatița, respectiv în satul Giarmata Vii și zona Aeroport din Timișoara.
Sistarea serviciului de distribuție este necesară pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de transport al gazelor naturale de către compania Transgaz.
Astfel, marți, 19 iulie, în intervalul orar 8:00-19:00, va fi întreruptă distribuția gazelor naturale în localitățile Deta și Opatița, iar miercuri, 20 iulie, în același interval orar, în localitatea Giarmata Vii și în zona Aeroport din Timișoara.
Reprezentanții companiei solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928.