Infostoria: Ce s-a înțâmplat în 6 martie

632 – Predica de adio (Khutbah, Khutbatul Wada’) a profetului islamic Muhammad.

În anul 632, cu puțin timp înainte de moartea sa, profetul Muhammad a ținut ceea ce este cunoscut drept „Predica de adio” (Khutbatul Wada’), un discurs fundamental pentru islam, rostit în timpul pelerinajului de la Mecca. Acest moment marchează nu doar ultima sa călătorie sacră, ci și o declarație finală despre valorile și principiile esențiale ale religiei islamice.
Muhammad a ținut această predică pe 9 Dhu al-Hijjah, în câmpia de la Arafat, în fața a zeci de mii de credincioși adunați pentru Hajj. În cuvintele sale, el a subliniat unitatea musulmanilor, egalitatea umană și respectarea drepturilor fundamentale, teme care aveau să devină repere ale islamului.
Mesajele-cheie ale predicii
1. Egalitatea și fraternitatea umană
Profetul a subliniat că toți oamenii sunt egali în fața lui Dumnezeu, indiferent de originea lor etnică sau statutul social. El a declarat:
„Toți sunteți de la Adam, iar Adam a fost creat din țărână. Un arab nu este superior unui non-arab și nici un non-arab nu este superior unui arab, decât prin evlavie și fapte bune.”
2. Respectarea vieții, proprietății și onoarei
Muhammad a interzis violența, jafurile și exploatarea, afirmând că viața, bunurile și onoarea fiecărui musulman sunt sacre, la fel cum luna, ziua și locul în care rostea predica erau sfinte.
3. Drepturile femeilor
Un alt punct important a fost apelul la respectarea femeilor. Profetul a cerut bărbaților să fie buni și drepți față de soțiile lor, amintind că femeile au drepturi și responsabilități egale cu ale bărbaților în fața lui Dumnezeu.
4. Interzicerea riba (dobânzii)
Muhammad a condamnat practicile financiare nedrepte, în special acumularea de bogății prin dobânzi, considerată o formă de exploatare.
5. Îndeplinirea celor cinci piloni ai islamului
El a reafirmat datoria fiecărui musulman de a respecta rugăciunea, postul, caritatea, pelerinajul la Mecca și credința într-un singur Dumnezeu.
Predica de adio nu a fost doar o învățătură spirituală, ci și o declarație etică și socială menită să ofere musulmanilor un cod de conduită clar. La scurt timp după această predică, Muhammad s-a întors la Medina, unde, pe 8 iunie 632, a murit.
Discursul său rămâne unul dintre cele mai influente texte ale islamului, fiind considerat un testament spiritual adresat umanității, cu ecouri în justiție, etică și relațiile interumane.

1521: Fernando Magellan ajunge la Guam.

Magellan pornise în 1519 din Spania, la comanda unei flote de cinci nave, în încercarea de a găsi o rută vestică spre Insulele Mirodeniilor (Moluce). După aproape un an și jumătate de navigație, după ce traversase Atlanticul și Pacificul, echipajul său era epuizat, iar proviziile erau aproape epuizate. Sosirea la Guam a fost o gură de aer proaspăt pentru marinari, care sperau să găsească hrană și apă proaspătă.
Guam era locuit de poporul Chamorro, care trăia din pescuit și agricultură. Aceștia s-au apropiat de navele europene cu canoe rapide și au început să facă schimb de bunuri cu marinarii, oferind hrană în schimbul unor obiecte mărunte. Totuși, ceea ce europenii considerau „furt” – adică băștinașii care luau obiecte de pe nave fără permisiune – era, de fapt, parte din cultura Chamorro, unde schimburile de bunuri erau bazate pe reciprocitate.
Magellan a reacționat violent, ordonând atacuri asupra localnicilor și incendierea satelor acestora, motiv pentru care a numit insula „Islas de los Ladrones” („Insulele Hoților”). Deși denumirea a persistat în relatările europene timp de secole, întâlnirea reflectă mai degrabă diferențele culturale dintre cele două civilizații decât un act deliberat de agresiune din partea Chamorro.
După acest episod tensionat, Magellan și echipajul său au părăsit Guam și, câteva zile mai târziu, au ajuns în Filipine, unde exploratorul avea să fie ucis în bătălia de la Mactan (27 aprilie 1521). Totuși, expediția sa a continuat și, în cele din urmă, a demonstrat pentru prima dată că Pământul poate fi înconjurat pe mare.

1836: Bătălia de la Alamo – 200 de oameni au apărat un mic fort din Texas timp de 13 zile împotriva a mii de soldați mexicani conduși de Antonio Lopez de Santa Anna, guvernatorul Mexicului.

În anii 1830, tensiunile dintre coloniștii anglo-americani din Texas și guvernul mexican au crescut semnificativ. Texanii doreau o mai mare autonomie față de Mexic, iar politica autoritară a președintelui Santa Anna i-a determinat să inițieze o revoltă pentru independență. În decembrie 1835, rebelii texani au capturat San Antonio și s-au fortificat în misiunea Alamo, un fost complex religios transformat în fort.
Anticipând represaliile mexicane, liderii texani James Bowie și William B. Travis au pregătit apărarea Alamo-ului, deși aveau la dispoziție puține resurse și o armată mică. Printre apărători se afla și celebrul pionier și erou american Davy Crockett.
Pe 23 februarie 1836, Santa Anna a sosit la San Antonio cu o armată de aproximativ 1.800-6.000 de soldați și a cerut predarea fortului. Travis a răspuns cu un tun, semnalând că texanii nu aveau de gând să se predea. În următoarele 12 zile, mexicanii au bombardat fortul, iar apărătorii au respins mai multe atacuri.
În dimineața zilei de 6 martie, Santa Anna a ordonat un asalt total. Valurile succesive de soldați mexicani au reușit să pătrundă în fort și, după o luptă sângeroasă, ultimii apărători ai Alamo-ului au fost uciși. Se estimează că toți cei aproximativ 200 de texani au murit, în timp ce mexicanii au pierdut între 400 și 600 de oameni.

1853: Opera Traviata, de Giuseppe Verdi are premiera la Veneția.

1869: Dimitri Mendeleev prezintă prima varianta a tabelului periodic al elementelor Societății Ruse de Chimie.

În secolul al XIX-lea, chimiștii cunoșteau deja mai multe elemente, dar nu exista o metodă unitară de clasificare a acestora. Proprietățile chimice și fizice erau studiate individual, iar încercările anterioare de organizare a elementelor – precum legile octavelor ale lui John Newlands – nu reușiseră să ofere un model predictiv viabil.
Mendeleev, profesor la Universitatea din Sankt Petersburg, și-a propus să găsească un tipar clar în comportamentul elementelor. Se spune că a descoperit structura tabelului periodic în timp ce aranja cartonașe cu proprietățile fiecărui element, încercând să identifice o ordine logică. Inspirat de proprietățile recurente ale elementelor, el a organizat elementele în funcție de masa atomică, observând că unele proprietăți se repetă la intervale regulate.
Principiile tabelului lui Mendeleev
Elementele sunt aranjate în funcție de masa atomică în creștere.
Proprietățile chimice se repetă periodic, ceea ce permite gruparea elementelor cu comportament similar în coloane.
A lăsat locuri goale pentru elementele necunoscute, anticipând existența unor elemente care nu fuseseră încă descoperite (de exemplu, germaniul, galiul și scandiu).
A făcut corecții asupra unor mase atomice considerate eronate, bazându-se pe poziția logică a elementelor în tabel.
Confirmarea viziunii lui Mendeleev
Deși inițial teoriile sale au fost privite cu scepticism, descoperirea unor elemente noi (precum galiul în 1875, scandiul în 1879 și germaniul în 1886), care se potriveau exact cu predicțiile sale, a demonstrat genialitatea sistemului său.
Ulterior, odată cu descoperirea numărului atomic de către Henry Moseley în 1913, s-a înțeles că ordinea corectă a elementelor trebuia bazată pe numărul de protoni din nucleu, nu pe masa atomică, ceea ce a dus la forma modernă a tabelului periodic.
Tabelul periodic al lui Mendeleev rămâne una dintre cele mai mari realizări științifice, servind drept coloană vertebrală a chimiei moderne. Astăzi, fiecare student la chimie studiază structura pe care el a propus-o, iar în onoarea sa, elementul 101 din tabel a fost numit mendeleviu (Md).

1883: Legea pentru aderarea României la Convenția Internațională a metrului, încheiată, la Paris, la 8/20 mai 1875.

1899: Bayer înregistrează „Aspirina” ca marcă înregistrată.

Substanța activă din aspirină – acidul salicilic – era cunoscută de mii de ani. Egiptenii antici, grecii și romanii foloseau extracte din scoarța de salcie pentru a trata febra și durerile. În secolul al XIX-lea, chimiștii au reușit să izoleze acidul salicilic, dar acesta era iritant pentru stomac.
În 1897, Felix Hoffmann, un chimist de la Bayer, a sintetizat pentru prima dată o variantă mai blândă a acidului salicilic – acidul acetilsalicilic. Hoffmann a fost motivat de dorința de a găsi un remediu mai eficient pentru durerile reumatice ale tatălui său.
Pe 6 martie 1899, Bayer a brevetat numele „Aspirin”, combinând „A” de la acetil, „spir” din denumirea plantei Spiraea ulmaria (din care se extrăgea salicilatul) și sufixul „in”. Inițial, medicamentul a fost vândut sub formă de pulbere, iar din 1915 a fost introdus sub formă de comprimate, ceea ce l-a făcut mult mai accesibil.
Aspirina a devenit rapid extrem de populară, fiind utilizată în timpul Primului Război Mondial pentru tratarea durerii și febrei.
După Primul Război Mondial, Bayer a pierdut drepturile asupra mărcii „Aspirin” în multe țări, ca parte a despăgubirilor impuse Germaniei. Astfel, în SUA, Marea Britanie și Franța, „aspirină” a devenit un termen generic pentru acidul acetilsalicilic.
Astăzi, aspirina este folosită nu doar ca analgezic, ci și pentru prevenirea atacurilor de cord și a accidentelor vasculare cerebrale, datorită efectului său anticoagulant. Rămâne unul dintre cele mai consumate medicamente din lume, cu peste 100 de miliarde de tablete produse anual.

1919: Ungariei i se înmânează hotărârea Consiliului Militar interaliat de la Paris (Nota Vyx) privind obligativitatea retragerii trupelor maghiare din Transilvania.
După Primul Război Mondial, Austro-Ungaria s-a prăbușit, iar fostele sale teritorii au fost împărțite între noile state naționale. România intrase în război în 1916 pentru eliberarea Transilvaniei, iar în decembrie 1918, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a proclamat unirea Transilvaniei cu România.
Cu toate acestea, Ungaria, care devenise Republica Democratică Ungară sub conducerea lui Károlyi, refuza să accepte pierderea Transilvaniei și menținea trupe în regiune. Puterile aliate, însă, doreau stabilirea unei linii de demarcație clare între România și Ungaria, iar această decizie a fost comunicată oficial prin Nota Vyx.
Ce prevedea Nota Vyx?
Ungaria trebuia să-și retragă trupele dintr-o zonă vastă din estul țării, inclusiv din Transilvania.
Noua linie de demarcație urma să fie trasată mai spre vest, lăsând Transilvania sub control românesc.
Ungaria nu avea voie să riposteze militar.
Nota a fost înmânată de col. Fernand Vyx, reprezentant al Puterilor Aliate la Budapesta.
Decizia a provocat o criză politică majoră în Ungaria. Guvernul Károlyi, incapabil să reziste presiunilor externe și interne, a demisionat pe 20 martie 1919. În locul său, puterea a fost preluată de Béla Kun, care a proclamat Republica Sovietică Ungară și a lansat o ofensivă militară împotriva României și Cehoslovaciei.
Această mișcare a dus la intervenția militară a României, care a reușit să ocupe Budapesta în august 1919, eliminând regimul comunist al lui Kun.
Nota Vyx a fost primul pas oficial în stabilirea frontierelor postbelice ale Ungariei, iar retragerea trupelor maghiare a facilitat integrarea Transilvaniei în România. Această decizie a fost confirmată ulterior prin Tratatul de la Trianon (1920), care a consacrat noua configurație a Europei Centrale.

1945: Instaurarea guvernului Petru Groza, regele Mihai I este nevoit să accepte numirea lui Petru Groza ca prim-ministru; acesta formează un nou guvern, în care ministerele cheie erau deținute de comuniști).

La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, România se afla sub ocupație sovietică, în urma armistițiului semnat la 12 septembrie 1944. Deși România schimbase tabăra pe 23 august 1944, întorcându-se împotriva Germaniei naziste, deciziile politice erau acum dictate de URSS.
În această perioadă, țara era condusă de un guvern dominat de partide democratice, condus de generalul Nicolae Rădescu, însă comuniștii, sprijiniți de Armata Roșie, făceau presiuni pentru preluarea puterii.
La Conferința de la Ialta (februarie 1945), Stalin, Roosevelt și Churchill au decis că guvernele din Europa de Est trebuie să fie „larg reprezentative”. Însă, în practică, sovieticii au folosit această decizie pentru a impune guverne pro-comuniste.
Pe 6 martie 1945, sub presiunea directă a sovieticilor, regele Mihai I a fost nevoit să accepte demisia lui Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza ca prim-ministru.
Guvernul Groza era dominat de comuniști și aliații lor:
Ministrul de Interne – Teohari Georgescu (PCR)
Ministrul Justiției – Lucrețiu Pătrășcanu (PCR)
Ministrul Apărării – Constantin Vasiliu-Rășcanu (PCR)
Ministrul de Externe – Gheorghe Tătărescu (PNL-Tătărescu, dar obedient față de comuniști)

1957 – Ghana devine prima țară subsahariană care câștigă independența față de britanici.

1989: Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe sovietic anunță abolirea „doctrinei Brejnev”, afirmând că viitorul fiecărei țări est-europene se află „în propriile ei mâini”.

Formulată în 1968, după intervenția sovietică în Cehoslovacia pentru a opri „Primăvara de la Praga”, Doctrina Brejnev stabilea că URSS avea dreptul să intervină militar în orice țară socialistă dacă ordinea comunistă era amenințată.
Sub conducerea lui Mihail Gorbaciov, URSS a început o serie de reforme radicale:
Perestroika – restructurarea economiei sovietice.
Glasnost – transparență și libertate de exprimare.
Noua politică externă – reducerea implicării sovietice în afacerile interne ale altor state.
În contextul crizei economice și politice din Uniunea Sovietică, Gorbaciov nu mai putea să susțină financiar și militar regimurile comuniste din Europa de Est. Abandonarea „Doctrinei Brejnev” era inevitabilă.
Declarația oficială din 6 martie 1989 a fost un semnal clar că URSS nu va mai interveni pentru a salva regimurile comuniste. Aceasta a deschis calea pentru mișcările revoluționare din întreaga Europă de Est.
Astfel, 6 martie 1989 a fost ziua în care Moscova a renunțat oficial la statutul de „polițist al comunismului”, accelerând una dintre cele mai dramatice schimbări geopolitice ale secolului XX.

1992: Virusul „Michelangelo” a început să afecteze calculatoarele.

„Michelangelo” era un virus de tip boot sector, ceea ce însemna că infecta sectorul de pornire al hard disk-urilor și dischetelor. Se activa doar pe 6 martie, ziua de naștere a celebrului artist Michelangelo Buonarroti.
Când se activa, virusul ștergea sau corupea datele de pe hard disk, făcând ca sistemul să devină inutilizabil.
Într-o perioadă în care internetul nu era încă folosit pe scară largă, virusul s-a răspândit prin:
Dischete infectate – folosite pentru transferul de fișiere între computere.
Software piratat – unele programe conțineau deja virusul.
Computere noi – unele sisteme vândute de producători au fost livrate deja infectate.
Înainte de 6 martie 1992, experții în securitate cibernetică au avertizat că „Michelangelo” ar putea distruge datele a peste 5 milioane de computere. Companiile și utilizatorii au fost sfătuiți să ruleze programe antivirus și să își verifice sistemele.
În realitate, doar zeci de mii de computere au fost afectate, dar evenimentul a demonstrat cât de vulnerabilă devenise lumea digitală.