1699: Prin Tratatul de pace de la Karlowitz (azi în Serbia), dintre Sfântul Imperiu Roman și Imperiul Otoman, Principatul Transilvaniei intră sub stăpânirea Curții de la Viena.
Conflictul dintre Habsburgi și otomani din ultimele decenii ale secolului al XVII-lea a fost amplificat de eșecul otomanilor în fața Vienei în 1683. Înfrângerea decisivă de la Kahlenberg și, mai târziu, campania victorioasă condusă de prințul Eugen de Savoia la Zenta, în 1697, au destabilizat dominația otomană în Europa Centrală. În urma acestor înfrângeri, Imperiul Otoman a fost obligat să accepte tratativele de pace, iar negocierile s-au desfășurat la Karlowitz între 1698 și 1699.
Acest tratat nu a fost doar o simplă formalitate diplomatică, ci un punct de cotitură geopolitic. Una dintre cele mai semnificative consecințe a fost schimbarea statutului Principatului Transilvaniei, care a intrat sub controlul Casei de Habsburg, trecând de sub influența otomană. Deși formal, Transilvania păstrase o anumită autonomie sub suzeranitatea Imperiului Otoman, evenimentele de după 1699 au schimbat radical structura politică, socială și culturală a regiunii.
Tratatul de la Karlowitz a fost mediat de Republica Veneția și de alte puteri europene, fiind semnat de Imperiul Otoman și de Liga Sfântă (din care făceau parte Sfântul Imperiu Roman, Polonia, Veneția și Rusia).
In urma acordului Ungaria și Transilvania au fost cedate definitiv Habsburgilor, marcând sfârșitul dominației otomane în aceste teritorii.
Moreea (Peloponezul de astăzi) a fost atribuită Veneției.
Imperiul Otoman a păstrat controlul asupra Serbiei și Valahiei, dar influența sa în Europa de Est a început să scadă semnificativ.
Pentru Principatul Transilvaniei, acest tratat a însemnat o transformare semnificativă.
Sub Habsburgi, Transilvania a devenit un teritoriu supus centralizării administrative și politicii contrareformei religioase.
1788 – Prima flotă britanică , condusă de Arthur Phillip , navighează în Port Jackson (portul Sydney) pentru a stabili Sydney , prima așezare europeană permanentă în Australia. Comemorată ca Ziua Australiei .
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Marea Britanie căuta soluții pentru suprapopularea închisorilor și pentru exilarea deținuților. Pierderea coloniilor din America de Nord în urma Războiului de Independență (1775–1783) a determinat autoritățile britanice să caute alte teritorii unde să poată trimite condamnații. James Cook explorase coasta de est a Australiei în 1770 și o declarase teritoriu britanic, oferind astfel o alternativă promițătoare.
În 1786, guvernul britanic a decis să înființeze o colonie penală în Noua Țară a Galilor de Sud (New South Wales), considerată atunci o regiune îndepărtată, dar strategică din punct de vedere geopolitic.
Prima Flotă, sub comanda căpitanului Arthur Phillip, a plecat din Portsmouth, Anglia, pe 13 mai 1787.
Flota includea:
11 nave, dintre care 6 transportau condamnați (circa 730 de bărbați, femei și copii), restul fiind nave militare și de aprovizionare.
Aproximativ 1.500 de persoane, incluzând marinari, soldați și ofițeri, precum și familiile lor.
După o călătorie de peste opt luni, care a implicat opriri în Tenerife, Rio de Janeiro și Cape Town pentru aprovizionare, flota a ajuns inițial la Botany Bay pe 18 ianuarie 1788. Totuși, condițiile de la Botany Bay (teren nisipos, acces dificil la apă dulce) au fost considerate nefavorabile. Arthur Phillip a ales în schimb Port Jackson, o locație mai potrivită, cu un port natural adânc și resurse abundente.
Pe 26 ianuarie 1788, flota a ancorat în Port Jackson, iar Phillip a ridicat steagul britanic, marcând astfel întemeierea coloniei și începutul orașului Sydney.
1790: Premiera, la Viena, a operei comice „Cosi Fan Tutte”, a compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart.
1837: Michigan a devenit cel de-al 26-lea stat al Statelor Unite ale Americii.
1865: Demisia guvernului Mihail Kogălniceanu (26 ianuarie/7 februarie).
Guvernul lui Mihail Kogălniceanu, format în octombrie 1863, a fost cel mai reformator dintre cabinetele care au lucrat alături de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, Principatele Unite se aflau într-un proces intens de modernizare, cu scopul de a transforma noul stat românesc într-o țară europeană modernă. Programul de guvernare al lui Kogălniceanu viza reforme în mai multe domenii esențiale: agricultura, educația, justiția și administrația publică.
Cu toate acestea, ambițiosul plan de modernizare a generat rezistență din partea unor segmente influente ale societății: marii latifundiari, conservatorii și chiar o parte a liberalilor. Acest conflict între grupurile reformatoare și cele conservatoare a slăbit sprijinul politic pentru guvern.
Printre cele mai importante reforme ale guvernului Kogălniceanu se numără:
Reforma agrară (1864) – Una dintre cele mai importante reforme ale epocii, care a dus la emanciparea țăranilor de clacă și la împroprietărirea acestora. Reforma a vizat să rezolve problemele sociale acute din mediul rural, dar a fost întâmpinată cu opoziție acerbă din partea boierilor mari, care își vedeau amenințate interesele economice.
Secularizarea averilor mănăstirești (1863) – O măsură crucială care a permis trecerea în patrimoniul statului a marilor proprietăți deținute de mănăstiri, multe dintre ele aflate sub controlul grecesc. Aceasta a fost o victorie simbolică și practică pentru autonomia națională și a creat o bază economică mai solidă pentru stat.
Modernizarea sistemului educațional – Au fost luate măsuri pentru extinderea învățământului primar și pentru încurajarea formării unei elite intelectuale capabile să sprijine modernizarea statului.
Guvernul Kogălniceanu s-a confruntat cu o serie de dificultăți care au dus în cele din urmă la demisia sa:
Opoziția conservatorilor și boierilor – Marii proprietari funciari, nemulțumiți de reforma agrară și de pierderea puterii economice și politice, au început să exercite o presiune puternică asupra domnitorului Cuza pentru schimbarea guvernului.
Izolarea politică – Sprijinul politic pentru Kogălniceanu s-a redus treptat, inclusiv din partea unor liberali care considerau că reformele sunt prea radicale sau prea grăbite.
Tensiuni cu Alexandru Ioan Cuza – Relația dintre Kogălniceanu și Cuza a devenit tensionată în ultima parte a mandatului, mai ales din cauza diferențelor de viziune privind ritmul și modul implementării reformelor.
Nemulțumirile populare – Deși reforma agrară fusese concepută în interesul țăranilor, aplicarea sa a generat nemulțumiri atât în rândul țăranilor (care considerau că au primit prea puțin pământ), cât și în rândul boierilor mari, care se simțeau nedreptățiți.
1924: La trei zile după moartea lui Lenin, orașul Petrograd este redenumit Leningrad de al doilea Congres al Consiliilor URSS, în scopul de a onora permanent pe defunctul revoluționar.
1926 – Prima demonstrație a televiziunii de către John Logie Baird
Demonstrația a avut loc în laboratorul său din Londra, în fața unui grup de oameni de știință de la Royal Institution și de jurnaliști.
Baird a utilizat un sistem mecanic de televiziune, bazat pe discurile Nipkow – dispozitive perforate care creau imagini prin scanarea lor linie cu linie. În timpul demonstrației, el a reușit să transmită imagini alb-negru ale unui cap uman care se mișca și vorbea, oferind o dovadă palpabilă a funcționării tehnologiei sale.
Sistemul său era compus din:
O cameră mecanică – Folosind un disc Nipkow rotativ, imaginea era împărțită în linii și convertită în semnale electrice.
Un receptor – Semnalele erau transmise către un ecran unde imaginea era reconstruită.
Lumină strălucitoare – Ajuta la crearea contrastului necesar pentru ca imaginea să fie vizibilă.
1939: Ocuparea orașului Barcelona, de către fasciști.
Războiul Civil Spaniol (1936–1939) a izbucnit ca urmare a tensiunilor profunde dintre forțele de dreapta (monarhiști, conservatori și fasciști) și cele de stânga (republicani, socialiști, comuniști și anarhiști). Barcelona, capitala Cataloniei și un bastion al forțelor republicane și anarhiste, a jucat un rol central în rezistența împotriva naționaliștilor.
Orașul era nu doar un simbol al republicanismului, ci și un centru industrial vital, care asigura o mare parte din resursele și infrastructura necesare efortului de război.
La începutul anului 1939, trupele naționaliste au lansat o ofensivă masivă împotriva Cataloniei, după ce forțele republicane fuseseră slăbite de lupte interne și de lipsa sprijinului internațional. Franța și Marea Britanie adoptaseră o politică de non-intervenție, în timp ce forțele naționaliste beneficiau de sprijinul militar direct al Germaniei naziste și al Italiei fasciste.
După câteva săptămâni de lupte intense, în care liniile defensive republicane au fost zdrobite, trupele naționaliste au avansat rapid către Barcelona. Pe 26 ianuarie 1939, orașul a căzut fără o rezistență semnificativă, deoarece forțele republicane din zonă se retrăseseră în dezordine.
După intrarea în Barcelona, regimul lui Franco a impus un control strict asupra orașului. În următoarele săptămâni și luni:
Represalii severe – Mii de persoane au fost executate sau încarcerate, acuzate de colaborare cu forțele republicane.
Reprimarea identității catalane – Limbajul, cultura și autonomia catalană au fost suprimate brutal, fiind considerate amenințări la adresa regimului naționalist.
Restabilirea ordinii fasciste – Instituțiile și economia orașului au fost reorganizate pentru a servi intereselor regimului.
1950: Proclamarea republicii India. Ziua Națională a Indiei.
1952: Republica Populară Română. Hotărârea Consiliului de Miniștri prin care se declanșează reformă monetară, la un raport de 1 leu nou=20 lei vechi.
Cum s-a desfășurat reforma monetară?
Înlocuirea banilor vechi – Toți cetățenii erau obligați să-și schimbe banii vechi la cursul oficial de 1 leu nou = 20 lei vechi.
Efectele reformei monetare:
Stabilizarea inflației
În perioada postbelică, România se confrunta cu o inflație ridicată, generată de distrugerea economică a războiului și de politicile de tranziție spre o economie centralizată. Reforma monetară a redus cantitatea de bani aflați în circulație, ceea ce a contribuit la:
Stabilizarea prețurilor.
Crearea unei aparențe de echilibru financiar necesară pentru planificarea economică de tip socialist.
Uniformizarea veniturilor și diminuarea disparităților economice
Reforma a fost folosită ca un instrument de redistribuire a resurselor economice. Prin limitarea sumei de bani ce putea fi schimbată, categoriile sociale percepute ca fiind privilegiate (foști industriași, comercianți, moșieri) au pierdut o parte semnificativă din averile acumulate. Astfel:
A fost consolidat principiul „egalității economice” promovat de regimul comunist.
Resursele financiare au fost transferate către stat, pentru investiții în industrie și infrastructură.
Reforma a vizat reducerea economiei informale, în care circula o cantitate semnificativă de bani obținuți prin speculă, comerț ilegal, practici financiare considerate oneroase de regimul comunist (exploatarea muncitorilor, camătă, etc.).
Resursele confiscate au fost utilizate pentru dezvoltarea sectoarelor prioritare, cum ar fi industria grea și infrastructura și finanțarea programelor sociale și a proiectelor publice.
