Așa cum era de așteptat, SCM Timișoara a pierdut derby-ul cu Dinamo, scor 23-34 (14-17), din cadrul rundei a X-a a Ligii Naționale de Handbal masculin, disputat în această seară, în sala Dinamo din Capitală.
Cel mai bun marcator al grupării bănățene a fost Christian Manojlovic 6 goluri din 11 aruncări, urmat de Marius Sadoveac (4/4), Aron Dedu (3/5), Valentino Ravnic (2/2), Zoran Nikolic (2/3), Risto Vujacic (2/4), Thiago Ponciano (1/1), Andras Szasz (1/1), Alexandru Andrei (1/2) și Paolo Kraljevic (1/4).
În urma eșecului din această seară, SCM Timișoara a ajuns pe locul cinci în clasament, la egalitate cu CSM București și Potaissa Turda, toate cu 11 puncte, dar departajate de golaveraj.
SCM Timișoara va disputa duminică ultima partidă pe teren propriu din acest an, în care va întâlni „lanterna roșie” a clasamentului, CSM Sighișoara, echipă care a înregistrat eșecuri pe linie în acest sezon.
Foto: Facebook / csdinamo










