SCM Poli Timișoara a fost la un pas de a produce surpriza etapei a X-a a Ligii Naționale de handbal, dar a pierdut, scor 29-30 (15-14), în deplasarea de la Turda, cu Potaissa, la capătul celui mai bun meci din acest sezon pentru timișoreni.
Victime sigure înaintea partidei, jucătorii lui Pero Milosevic au controlat meciul timp de 40 de minute, nu doar pe teren, ci și pe tabelă. Spre uimirea spectatorilor, Poli a condus până în minutul 40 (21-20). Odată cu scurgerea timpului, experiența și valoarea celor de la Potaissa au ieșit în evidență, iar gazdele s-au distanțat la trei goluri (28-25 și 29-26). Chiar și așa, Poli nu a cedat și a revenit în meci și s-a apropiat la un singur gol diferența, cu un minut înainte de final.
Arbitrii au împins gazdele spre victorie
La acest scor, Potaissa a solicitat time-out. Odată cu acest moment de respiro, arbitrii au intervenit în mod jenant. Au dictat o pedeapsă la banca noastră pe motiv că unul dintre oficialii clubului de pe Bega ar fi purtat discuții cu arbitri în timpul time-out-ului. Decizia este la fel de penibilă că și motivarea, pentru că niciun oficial nu ar fi avut vreun motiv să discute cu arbitri.
Și nu a fost totul. Cîmpan a fost faultat pe semicerc și a solicitat lovitura de la 7 m, dar brigada de arbitri a mers pe aruncare de la 9. Într-un meci strâns, poți aprecia greșit, mai ales că tu, ca jucător, poți fi subiectiv. Dar arbitrii nu au nicio explicație pentru faptul că au lăsat cronometrul să meargă. Astfel, s-a ajuns ca Timișoara să aibă ultima aruncare a meciului. Christian Manojlovic nu a reușit să marcheze și Potaissa a ieșit victorioasă de pe teren. Având în vederea valoarea dintre cele două echipe, Potaissa nu avea nevoie de brânciul dat de arbitri pentru a câștiga acest meci.
Meci mare făcut de Stojkovic
Timișoara a reușit să se autodepășească în partida de la Turda, iar unul dintre merite îl are, fără îndoială, portarul Tomislav Stojkovic. Atunci când apărarea a fost depășită, Tomislav a intervenit providențial. O demonstrează și procentajul intervențiilor: 40%, adică 17 parade din 43 de aruncări.
Etapa viitoare, Poli va da piept cu o altă forță a campionatului, Minaur Baia Mare. Partida se va disputa miercuri, de la ora 17.30, de data aceasta pe teren propriu.