Spania, prin obiectivul a patru fotografi clasici spanioli, câştigători ai Premiului Naţional de Fotografie
Ambasada Spaniei la Bucureşti organizează, în colaborare cu Centrul de Artă din Alcobendas (Madrid) şi cu sprijinul Centrului de Cultură Urbană Casino din Cluj-Napoca şi al Băncii Naţionale a României – Sucursala regională Timiş, expoziţia în aer liber „Spania, prin obiectivul a patru fotografi clasici spanioli. Câştigători ai Premiului Naţional de Fotografie”.
Astfel, în perioada 5 – 18 iulie, lucrările vor fi expuse în jurul clădirii Băncii Naționale a României din Timişoara. Colecţia de fotografii alb-negru aduce în prim-plan lucrări celebre ale unora dintre cei mai importanţi exponenţi ai fotografiei spaniole din a doua jumătate a secolului al XX-lea: Joan Colom, Alberto Schommer, Eugeni Forcano şi Rafael Sanz Lobato.
Recital extraordinar „Flute Fantasia”
Flautistul Matei Ioachimescu împreună cu invitaţii săi, pianista Roxana Ardeleanu şi flautistul Dumitru Palagniuc, susțin recitalul extraordinar „Flute Fantasia” – ora 19:00, la sala de concerte a Liceului de Arte „Ion Vidu”.
O serie de solo-uri, duete și trio-uri urmate de dialoguri post concert moderate de Andrei Tarnea
Trompetistul american Ralph Alessi într-un concert premieră alături de legendarul Louis Sclavis și pianistul român Lucian Ban în cadrul „STiLL LiVE”. Pe parcursul a două zile, clarinetistul francez Louis Sclavis alături de pianistul newyorkez de origine română Lucian Ban și trompetistul american Ralph Alessi, unul dintre cei mai importanți exponenți ai instrumentului în jazzul contemporan, vor susține live o serie de solo-uri, duete și trio-uri urmate de dialoguri post concert moderate de Andrei Tarnea.
STILL LIVE ! este un eveniment Jazz Updates co-produs împreuna cu Primăria Municipiului Timișoara și este parte din inițiativa JAZZED UP Banat 2021 (5 – 6 iulie).
Evenimentele vor avea loc în curtea noului Centru de Proiecte al Primăriei Municipiului Timișoara, Str. Vasile Alecsandri nr.1 (P-ța Libertății).
Programul zilei:
Ora 19:30 – act 1. Lucian Ban, solo piano; act 2. Louis Sclavis, solo bass clarinet; act 3. Ban / Sclavis duo.
Sursă calendar evenimente: rador