SCM Timișoara a obținut a doua victorie în Liga Națională de Baschet, după succesul repurtat, astăzi, în fața lui Dinamo, scor 84-70 (13-19, 24-18, 25-16, 22-17).
Punctele grupării timișorene au fost marcate de Bilinovac (20), Gajić (17), Taylor (13), Mirković (11), Brodie și Vujosević (câte 9), Schipor (3), Petrescu (2). Cel mai bun marcator al lui Dinamo a fost Mustapić, cu 18 puncte.
Început ezitant
În primul sfert, Dinamo a avut o apărare agresivă, care ne-a blocat conducătorul de joc, motiv pentru care ai noștri au pasat cu greutate. Pe atac, oaspeții au fost mult mai eficienți sub panou, lucru care s-a văzut pe tabela: 19-13.
Timișoara a intrat mai motivată în teren la reluare, dar a ratat aproape din toate pozițiile, inclusiv lovituri libere. În cele din urmă, Brodie și Marković au micșorat diferența la un punct (23-24), moment în care banca lui Dinamo a cerut time-out.
Bilinovac a adus SCM în avantaj pentru prima dată în acest meci, cu o aruncare de trei puncte (26-24), iar băieții lui Petričević s-au distanțat la 4 puncte: 30-26. Precipitarea sub panou a „alb-violeților” a făcut ca pauza mare să găsească ambele echipe la egalitate, 37-37.
A doua jumătate a meciului a început cu aceeași apărare agresivă a oaspeților care le-a pus probleme jucătorilor noștri. Dinamo a „fugit” la cinci puncte (40-45), dar Bilinovac a restabilit egalitatea la jumătatea sfertului.
Taylor a scăpat în două rânduri de marcaj și a înscris două coșuri de trei puncte, spre dezamăgirea vulcanicei bănci tehnice a lui Dinamo, care a solicitat time-out. Celălalt american, Brodie, l-a completat sub panou și SCM a dus diferența la 10 puncte. S-a jucat pe contre, cu ratări de ambele părți, dar SCM a păstrat distanța față de adversar: 62-53, înainte de ultimul sfert.
Ultima parte a început în avantajul lui Dinamo, care, în două minute, s-a apropiat la doar patru puncte, 64-60, însă „gașca” lui Petričević a redresat corabia la timp. Cu jucători mai exacți în apărare și eficienți în atac, Timișoara a păstrat avansul până la final și SCM a obținut o victorie importantă. 84-70.
Meci foarte bun la recuperare
Unul dintre atuurile Timișoarei în meciul de astăzi a fost apărarea. În plus, jucătorii s-au regrupat rapid după ce au pierdut mingile și au reușit 43 de recuperări, capitol la care s-au remarcat Brian Taylor, cu 8 recuperări, și Nikola Gajić, cu 6.
Etapa viitoare, SCM va juca în deplasare, cu CSU Sibiu, luni, 21 octombrie.
Duelul nervilor
Cele două bănci au protestat pe parcursul meciului în mai multe rânduri la adresa deciziilor luate de arbitri. Aceștia au sancționat formațiile cu fault tehnic: de două ori împotriva lui Dinamo, la protestele managerului Alexandru Iacobescu și ale jucătorului Jakov Mustapic, și una împotriva Timișoarei, la reacția managerului Sergiu Pașca. Este al doilea meci consecutiv pe teren propriu când Pașca provoacă o sancțiune, spre nemulțumirea lui Dragan Petricevic. La finalul partidei, Petricevic a avut o discuție cu Pașca, în care tehnicianul i-a spus că doar el este cel care vorbește, tocmai pentru a evita decizii împotriva echipei.
Meci între „pitici”, la pauză
Echipele de copii ale cluburilor MP Timișoara și Best Arad au disputat, poate, primul lor meci din carieră, la categoria de vârstă 7-8 ani. În aplauzele publicului, micuții s-au străduit să introducă în coș mingea buclucașă.
Fiecare formație a reușit să marcheze de două ori, astfel că meciul s-a încheiat cum e mai frumos într-un amical: 2-2.
foto (c) Ionel Constantin