Un bărbat de 63 de ani din Hodoni, comuna Satchinez, județul Timiș, a fost înjunghiat în abdomen de concubina sa, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict generat de gelozie.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de 14 octombrie 2024, la ora 01:20, în casa lor. Victima a suferit răni grave care i-au pus viața în pericol, necesitând 35 de zile de îngrijiri medicale.
Poliția a fost alertată printr-un apel la 112, iar la fața locului s-a confirmat agresiunea. Procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva femeii de 57 de ani pentru tentativă de violență în familie. Aceasta a fost reținută pentru 24 de ore și ulterior arestată preventiv pentru 30 de zile.
„Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment a rezultat faptul că în data de 14.10.2024, persoana vătămată de sex masculin, în vârstă de 63 ani, în timp ce se afla la domiciliul din com. Satchinez, sat Hodoni, județ Timiș, a fost agresată fizic de către concubina sa, în vârstă de 57 ani, respectiv a fost înjunghiată cu un cuțit în zona abdomenului, provocându-i acesteia mai multe leziuni traumatice ce au necesitat 35 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie”, au declarat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Cercetările în prezentul dosar au fost efectuate cu sprijinul organelor de poliție din cadrul I.P.J. Timiș – Serviciul de Investigații Criminale, I.P.J. Timiș – Serviciul Criminalistic și Politiei Municipiului Timișoara – Secția 3 Politie Rurala Sânandrei.
De asemenea, procurorii subliniază că măsurile luate nu afectează prezumția de nevinovăție a inculpatei, până la pronunțarea unei decizii definitive.
foto descriptiv