Ansamblul „Timișul” sărbătorește 55 de ani de activitate dedicată păstrării și promovării folclorului autentic bănățean, motiv pentru care Casa de Cultură a Municipiului Timișoara pregătește un spectacol de excepție în data de 9 noiembrie. Evenimentul va avea loc la Filarmonica Banatul, avându-i ca protagoniști pe renumiții artiști ai Banatului.
Totodată, expoziția specială „Timișul 55” găzduită de Galeria Roda va prezenta o colecție impresionantă de afișe de arhivă ce reflectă activitatea internațională a ansamblului. Aici, vizitatorii vor avea ocazia să descopere momentele de glorie și apreciere pe scenele din întreaga lume unde artiștii „Timișul” au reprezentat mândri cântecul și jocul bănățean.
Pe lângă valorificarea activității internaționale, expoziția evidențiază și primele ediții ale Festivalului Inimilor, eveniment devenit emblematic pentru Timișoara și un promotor al multiculturalității prin tradiție și folclor.
Ansamblul „Timișul” își propune să conserve și să promoveze valorile culturale tradiționale ale regiunii Banatului, concentrându-se pe dansuri populare, cântece tradiționale și muzică instrumentală. Cu o istorie îndelungată, ansamblul nu doar impresionează publicul cu reprezentații artistice deosebite, ci transmite și emoție și pasiune pentru tradiția culturală a Banatului.
Rolul ansamblului nu se limitează doar la activități artistice. „Timișul” are o contribuție esențială în educația tinerilor, organizând cursuri de dansuri folclorice și încurajând implicarea periodică a tinerilor în echipa de dansatori.
Ansamblul „Timișul” a devenit un ambasador autentic al identității culturale bănățene, reprezentând cu mândrie cultura și tradițiile românești peste hotare. De-a lungul anilor, acesta a transmis diversitatea și bogăția culturală a Banatului și a folclorului românesc în întreaga lume.