Astăzi, 11 mai 2023, în intervalul orar 09:00-11:00, s-a desfășurat o acțiune în sistem integrat pentru combaterea fenomenului migrației ilegale în Timiș, coordonată de Serviciul Rutier Timiș și desfășurată în cooperare cu I.T.P.F Timișoara și Serviciul de Imigrări Timiș. Acțiunea a avut loc pe principalele artere ce fac legătura cu Autostrada A1 și a implicat și Serviciul Criminalistic și Grupa Canină din cadrul Serviciului de Ordine și Siguranță Publică Timiș.
Polițiștii au oprit și verificat 175 de autovehicule și au legitimat 190 de persoane, fiind efectuate 45 de testări cu aparatul etilotest. În urma controalelor, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.410 lei.
Dintre cele 33 de sancțiuni, 31 au fost date pentru nerespectarea normelor rutiere conform O.U.G 195/2002, care reglementează circulația pe drumurile publice din România și prevede normele generale de circulație pentru toți participanții la trafic, precum și reguli specifice pentru categoriile de vehicule și de participanți la trafic. Dintre acestea, 26 de amenzi au fost date transportatorilor de marfă și 4 transportatorilor de persoane, iar 2 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.
În cadrul acțiunii a fost constatată și o infracțiune de punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat.
Totodată, în urma neregulilor constatate, polițiștii au retras și 4 certificate de înmatriculare, din cauza lipsei ITP-ului. De asemenea, a fost reținută o copie conformă pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003, cea care reglementează transportul în regim de taxi și în regim de închiriere în România.
Polițiștii au anunțat că astfel de acțiuni vor continua.