Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică Timișoara anunță că au desfășurat, în ultimele zile, acțiuni ample cu scopul depistării persoanelor fără adăpost și a celor care apelează la mila publică pe raza orașului.
Astfel, polițiștii locali au acționat în zonele: Parcul Botanic, Gara de Nord, Bdul General Dragalina, Catedrala Mitropolitană – Parcul Civic, Zona Elba, Pictor Ioan Zaicu. Aici au depistat un număr de 16 cerșetori și oameni ai străzii, aceștia fiind predați către centrul social de pe Strada Telegrafului. Totodată, în cazul a două astfel de persoane s-a luat măsura sancționării contravenționale, deoarece au pătruns fără drept în clădirea fostei casierii a Retim de pe Strada Matei Corvin.
Polițiștii locali precizează că astfel de acțiuni sunt organizate periodic, pe lângă verificările zilnice și măsurile luate ca urmare a sesizărilor de la cetățeni.
De la începutul acestui an în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrat un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali spun că iau măsuri de preluare a acestora din stradă și predarea către serviciile sociale în vederea reintegrării lor, dar din păcate, din cauza legislației, dar și a faptului că primesc bani de la cetățeni, aceștia se întorc înapoi în stradă.