SCM Timișoara a reușit, astăzi, a treia victorie consecutivă asupra campioanei CSM Știinta Baia Mare, după 30-17 (14-10) în etapa a VIII-a Ligii de Rugby. Și nu a fost o victorie oarecare, ci una cu punct bonus ofensiv.
Derby-ul a început, așa cum era de așteptat, sub semnul echilibrului, cu balonul mai mult în jumătatea noastră. „Leii” au mușcat primii în monutul11, prin Jgerenaia , care a finalizat o acțiune colectivă, eseu transformat de Archvadze. 7-0.
După o perioadă de dominare a oaspeților, aceștia au redus din diferență în minutul 32, prin Kisting, care a fructificat o lovitură de pedeapsă acordată de arbitrul Vlad Iordăchescu. 7-3.
Diferența s-a mărit din nou după un mol al maramureșenilor. Jgerenaia a interceptat balonul pe care Tiqe Iliesa l-a culcat în terenul de țintă. Același Archvadze a transformat impecabil, în ciuda vântului potrivnic. 14-3. Repriza nu s-a încheiat așa, pentru că la ultima fază, Baia Mare a reușit să marcheze primul său eseu după o margine, prin Alexandru Colev, iar Kisting nu a ratat.
Partea secundă a început cu Timișoara în ofensivă, care a mărit ecartul după lovitura de pedeapsă convertită de Luka Archvadze. 17-10.
În minutul 50, Giorgio Manchkhashvili a suferit o accidentare și nu a mai putut continua, fiind scos pe targă de coechipierii săi în aplauzele asistentei, dar și a jucătorilor.
Bănățenii au continuat să fie mai activi, iar eforturile din ofensivă au fost răsplătite cu alte trei puncte ale aceluiași georgian, Luka Archvadze.
La zece puncte, campionii s-au aruncat în atac cu toate puterile și au reușit să egaleze situația le eseuri cu 15 minute înainte de final, prin Vlăduț Bocăneț, iar Kisting a micșorat diferența la doar trei puncte : 20-17.
„Leii” nu s-au descurajat, ba din contră au continuat să creadă în victorie. Aripa Tiqe Iliesa a reușit să culce balonul în colț, dar Archvadze a bifat prima ratare în acest meci: 25-17.
A venit și rândul lui Kisting să rateze, în minutul 76, o lovitură de pedeapsă, într-un moment extrem de important, iar soarele era în continuare pe strada Timișoarei. Din tribună, antrenorul Mugurel Preda le-a strigat jucătorilor că e momentul să forțeze pentru punctul bonus. Poate că nimeni nu credea, dar Leii s-au năpustit asupra prăzii și, cu un ultim efort, Tevita Manumua, intrat din postura de rezervă, a stabilit scorul final: 30-17, victorie cu punct bonus, după ce faza a fost decisă în urma arbitrajului video.
În urma victoriei de pe arena Gheorghe Răscanu, Timișoara îsi consolidează locul secund în ierarhie și devine principala contracandidată a lui Dinamo la șefia clasamentului. Echipa antrenată de Mugur Preda a acumulat 25 de puncte, cu patru mai puțin decât „buldogii” din „Ștefan cel Mare”.
Edi Matei, omul meciului
Observatorul partidei din partea Federației Române de Rugby, Călin Cojăcnean, a decis că cel mai bun jucător de pe teren a fost pilierul echipei timișorene, Eduard Matei. Tânărul nostru jucător a fost surprins și s-a bucurat ca un copil pentru aceasta desemnare.
Sezon terminat pentru Georgi Manchkhashvili?
La scurt timp după începutul reprizei secunde, urletele taloneurului nostru Manchkhashvili l-au determinat pe arbitrul Vlad Iordăchescu sa oprească meciul de urgență. După intervenția medicului, Georgi nu a mai putut continua și a fost scos pe targă. La scurt timp după aceea, la stadion a sosit o ambulanță SMURd, care l-a transportat la spital. Din primele estimări se pare că genunchiul jucătorului nostru a cedat. Rămâne de văzut dacă este vorba și de ligamentul exterior, condiții în care sezonul ar fi terminat pentru rugbystul georgian.
Restanța cu Baia Mare, amânată pe 1 august
Deși conducerile celor două cluburi agreaseră ideea de a disputa restanța din prima etapa a campionatului pe 6 iunie, programul echipei naționale a cam dat planurile peste cap. În aceste condiții, partida se va disputa pe 1 august.
SCM USV Timișoara – CSM Știința Baia Mare 30-17 (14-10)
Marcatori: Jgerenaia 1e, Tiqe Iliesa 2e, Tevita Manumua 1e, Luka Archvadze 2lp, 2tr / Alexandru Colev 1e, Vlăduț Bocăneț 1e, Kisting 1 lp, 2tr.
SCM: 1. Eduard Matei, 2. Tudor Butnariu, 3. Giorgio Manchkhashvili, 4. David Trăușan, 5. Ștefan Iancu, 6. Dragoș Ser, 7. Vlad Neculau (c), 8. Robert Murariu, 9. Luka Archvadze, 10. Daniel Plai, 11. Tiqe Iliesa, 12. Alexandru Bucur, 13. Jgerenaia Khvicha, 14. Stephen Shennan, 15. Marius Simionescu.
Rezerve: 16. Mario Perici, 17. Ciprian Chiriac, 18. Alexandru Țăruș, 19. Waisake Raquili, 20. Kemal Altînok, 21. David Bălan, 22. Tevita Manumua, 23. Ngoni Chibuwe.
Antrenor: Mugur Preda.
CSM: 1. James Scott, 2. Alexandru Colev, 3. Revazu Dugladze, 4. Florian Roșu, 30. Nugzar Gelashvili, 6. Nicolaas Immelman, 7. Cristi Chirică, 8. Beka Bitsadze, 9. Toma Mîrzac, 10. Belarus Kisting, 11. Taliauli Sikuea, 12. Jason Tomane, 13. Mihai Lămboiu, 14. Michael Wamalwa, 15. Paul Popoaia.
Rezerve: 16. Tristan Trollip, 31. Irodion Kutniashvili, 18. Costel Grămadă, 27. Kuselo Moyake, 20. Fabian Beleca, 21. Raul Pop, 22. Andrei Schutz, 25. Vladuț Bocăneț.
Antrenor: Eugen Apjok.
Partida a fost condusă la centru de Vlad Iordăchescu, ajutat la margini de Florin Bonea și Marian Manole, iar Andreea Deleanu a fost al patrulea oficial, în timp ce Călin Cojocnean a fost delegat arbitru video.
Celelalte partide ale etapei sunt programate sâmbătă. Universitatea Cluj primește vizita CSA Steaua – CSA Steaua București, iar liderul la zi al clasamentului, Dinamo, întâlneste „lanterna roșie”, RC Gura Humorului.











