Consiliul Județean Timiș, prin instituțiile de cultură din subordine, aduce publicului spectacole de folclor, piese de teatru pentru copii, concerte gratuite și numeroase expoziții de artă, istorie și fotografie.
Festival de folclor, spectacole și concerte
Cel mai important eveniment al săptămânii este Festivalul Național de Folclor „Tradiții la Români”, ajuns la ediția a XII-a. Deschiderea are loc marți, 7 octombrie, la ora 18:30, la Convention Center, cu Ansamblul Profesionist Banatul și invitații săi. A doua seară aduce pe scenă din nou Ansamblul Banatul, alături de Liliana Laichici și grupul „Crăițele”, prezentarea fiind făcută de Iuliana Tudor.
Tot săptămâna aceasta, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” aduce pe scenă spectacolul „Croitorașul cel viteaz”, programat duminică, 12 octombrie, de la orele 11:00 și 13:00. Biletele se pot cumpăra direct de la teatru sau online, pe bilete.ro.
În plus, seria „Bastion by Merlin” continuă cu două concerte gratuite în curtea Bastionului Maria Theresia: sâmbătă, 11 octombrie, trupa Bizzar, iar duminică, 12 octombrie, Bosquito, ambele de la ora 20:00.
Programul complet al evenimentelor:
LUNI, 6 OCTOMBRIE
Centrul Multifuncțional Bastion
Expoziția colectivă de artă „Arta ca proces”, Asociatia Artistilor Plastici ,,Romul Ladea”.
Centrul de Cultură și Artă a Județului Timiș
Expoziție de pictură, sculptură și fotografie.
MARȚI, 7 OCTOMBRIE
Centrul Multifuncțional Bastion
Expoziția colectivă de artă „Arta ca proces”, Asociatia Artistilor Plastici ,,Romul Ladea”.
Centrul de Cultură și Artă a Județului Timiș
Expoziție de pictură, sculptură și fotografie;
Festivalul Național de Folclor „Tradiții la Români”, ediția a XII-a, la Convention Center, ora 18:30.
MIERCURI, 8 OCTOMBRIE

Muzeul Național al Banatului
Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
Expoziția permanentă „Spațiile Oravitzan”;
Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
Expoziția „Gărâna 2025 – Atelier de creație”, Bastionul Maria Theresia, mansarda B2.
Muzeul Național de Artă Timișoara
MNArT Open View: „O vitrină, patru destine”;
Expoziția interactivă „Bufetul Simțurilor”, în Galeria Arcada;
Expoziția „Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981)”;
Expoziția „Chroma”, în Galeria Arcade;
Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”;
Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”;
Vernisaj expoziție „Dacă n-am fi, nu v-am povesti”, Galeria L, ora 18:00.
Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Expoziția „Banatul Habsburgic. Restituiri istorice”, în Sala expozițională, corp A, parter;
- Expoziția permanentă, în aer liber;
- Expoziția „Vatra”, la obiectivul Casa Națională.
JOI, 9 OCTOMBRIE
Centrul Multifuncțional Bastion
Expoziția colectivă de artă „Arta ca proces”, Asociatia Artistilor Plastici ,,Romul Ladea”.
Centrul de Cultură și Artă a Județului Timiș
Expoziție de pictură, sculptură și fotografie.
Muzeul Național al Banatului
Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
Expoziția permanentă „Spațiile Oravitzan”;
Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
Expoziția „Gărâna 2025 – Atelier de creație”, Bastionul Maria Theresia, mansarda B2;
Proiecție de film „Legenda Castelului din Ardud”, mansarda B2, ora 18:00.
Muzeul Național de Artă Timișoara
MNArT Open View: „O vitrină, patru destine”;
Expoziția interactivă „Bufetul Simțurilor”, în Galeria Arcada;
Expoziția „Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981)”;
Expoziția „Chroma”, în Galeria Arcade;
Expoziția „Curtea”;
Expoziția „Dacă n-am fi, nu v-am povesti”;
Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”;
Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Expoziția „Banatul Habsburgic. Restituiri istorice”, în Sala expozițională, corp A, parter;
- Expoziția permanentă, în aer liber;
- Expoziția „Vatra”, la obiectivul Casa Națională.
VINERI, 10 OCTOMBRIE
Centrul Multifuncțional Bastion
Expoziția colectivă de artă „Arta ca proces”, Asociatia Artistilor Plastici ,,Romul Ladea”.
Centrul de Cultură și Artă a Județului Timiș
Expoziție de pictură, sculptură și fotografie.
Muzeul Național al Banatului
Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
Expoziția permanentă „Spațiile Oravitzan”;
Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
Expoziția „Gărâna 2025 – Atelier de creație”, Bastionul Maria Theresia, mansarda B2;
Vernisaj expoziție „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă 1800 – 1947”, Bastionul Maria Theresia, mansarda B1, ora 17:00.
Muzeul Național de Artă Timișoara
MNArT Open View: „O vitrină, patru destine”;
Expoziția interactivă „Bufetul Simțurilor”, în Galeria Arcada;
Expoziția „Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981)”;
Expoziția „Chroma”, în Galeria Arcade;
Expoziția „Curtea”;
Expoziția „Dacă n-am fi, nu v-am povesti”;
Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”;
Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”.
Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Expoziția „Banatul Habsburgic. Restituiri istorice”, în Sala expozițională, corp A, parter;
- Expoziția permanentă, în aer liber;
- Expoziția „Vatra”, la obiectivul Casa Națională.
SÂMBĂTĂ, 11 OCTOMBRIE
Centrul Multifuncțional Bastion
Expoziția colectivă de artă „Arta ca proces”, Asociatia Artistilor Plastici ,,Romul Ladea”.
Muzeul Național al Banatului
Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
Expoziția permanentă „Spațiile Oravitzan”;
Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
Expoziția „Gărâna 2025 – Atelier de creație”, Bastionul Maria Theresia, mansarda B2;
Expoziția „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă 1800 – 1947”, Bastionul Maria Theresia, mansarda B1.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”
Concert „Bizzar”, la Bastion Maria Theresia, ora 20:00.
DUMINICĂ, 12 OCTOMBRIE

Spectacolul „Croitorașul cel viteaz”, ora 11:00 și ora 13:00;
Concert „Bosquito”, la Bastion Maria Theresia, ora 20:00.