Anca Todoni (nr. 115 WTA) s-a calificat, aseară, în finala turneului ITF de la Saskatoon (Canada), dotat cu premii în valoare de 40.000 dolari, după ce s-a impus în fața numărului 365 mondial, japoneza Saki Imamura, scor 6-3, 7-5.
Todoni, 20 de ani, va întâlni în ultimul act al competiției o altă jucătoare din Japonia, Himeno Sakatsume, a șasea favorită în turneul de la Riverside Badminton and Tennis Club. Sakatsume, 24 ani, ocupă locul 227 în ierarhia mondială a jucătoarelor profesioniste.










