Anca Todoni (nr. 90 WTA) va avea parte de un adversar facil la prima vedere, în runda inaugurală a turneului de la Wimbledon, dotat cu premii în valoare totală de 53.550.000 lire sterline.
Todoni, 20 de ani, o va înfrunta pe jucătoarea Cristina Bucșa (nr. 101 WTA), născută în Republica Moldova, dar care joacă sub culorile Spaniei
Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o singura data în carieră, la turneul de la Brisbane din acest an, câștigat de Anca Todoni, scor 7-6, 6-2.
Anul trecut, Todoni s-a aflat pentru prima oară pe tabloul principal al unui turneu de Mare Slam al anului. Venită din calificări, Todoni a trecut de primul tur, în care a trecut de Olga Danilovic, scor 7-5, 6-1, după care s-au înclinat în fața americancei Coco Gauff, scor 2-6, 1-6.










