Un bărbat de 37 de ani a fost depistat de polițiști cu o pușcă cu lunetă deținută ilegal, în timpul unui control rutier în localitatea Pișchia. Arma a fost confiscată, iar autoritățile au deschis un dosar penal.
În noaptea de 28 ianuarie 2025, în jurul orei 02:20, polițiștii Secției 1 Rurale Ghiroda au oprit un autoturism în localitatea Pișchia. Vehiculul era condus de un tânăr de 22 de ani, iar în interiorul acestuia se aflau alți trei bărbați.
În urma controlului efectuat, polițiștii au observat o armă, de tip pușcă cu lunetă, care era deținută fără drept de unul dintre pasageri, un bărbat în vârstă de 37 de ani.
Arma a fost ridicată de autorități pentru a fi confiscată, iar pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal.
Cercetările continuă pentru infracțiunea de deținere sau port fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării.










