Programul zilei, 17 iunie, la EURO 2024 mai cuprinde alte două partide, în afara celei pe care tricolorii o vor susține contra Ucrainei.
Belgia – Slovacia, ora 19.00
„Diavolii roșii” par să aibă un debut relativ ușor contra Slovaciei, însă, în fotbal, există vorba „balonul e rotund”, aluzie la faptul că niciun meci nu e jucat dinainte. Belgia e conștientă că doar victoria în meciul de astăzi îi ușurează drumul spre calificare, căci în etapele următoare calitatea adversarilor e superioară: Franța și Austria.
De partea cealaltă, Slovacia are avantajul de a fi considerată outsideră, așa că nu joacă sub presiune. În afara celei de a nu se face de rușine printr-o înfrângere la scor.
Belgia și Slovenia s-au mai întâlnit de trei ori până acum și s-au încheiat cu o victorie a „diavolilor roșii” și două remize.
Franța – Austria, ora 22.00
Meciciul-vedetă al zilei se va juca pe stadionul Merkur Spiel-Arena din Düsseldorf, iar specialiștii așteaptă să vadă la lucru una dintre favoritele la tiltu, dar și evoluția lui Mbappe. Cele două formații au un palmares bogat, alcătuit din 25 de întâlniri directe. „Cocoșii” au câștigat în 13 rânduri , iar Austria s-a impus de 9 ori, iar trei meciuri s-au încheiat nedecis.
Partidele vor putea fi urmărite în direct, la Pro Tv.
foto (c) https://www.ostadium.com/









